Evenimentul Zilei: Dorohoi, oraşul care renaşte din balast şi ciment

Familiile afectate de inundaţii, alături de voluntari din toată ţara, încep de astăzi să lucreze pe şantierele noilor locuinţe în care se vor muta până la începutul iernii.

Trei minute, atâta răgaz au avut dorohoienii, înainte ca apa să le ajungă sub bărbie. Şi-au strâns copiii şi nepoţii în braţe şi au năvălit pe uşile care abia atunci şi-au dezvăluit defectul din construcţie: erau prea înguste ca să-i salveze pe toţi odată. S-au năpustit spre porţi, lăsând în urmă huruitul apelor, ca sunetul unui pistol de start, pe vreun teren olimpic.

Au fugit toţi, cu ce aveau pe ei şi cu o frică ce le făcea pieptul să plesnească. Unii, “bărbaţi adevăraţi”, se înnegresc la faţă şi acum când văd un nor plumburiu pe cer, alţii ascultă mai abitir sunetul frunzelor ce răscolesc copacii, în căutarea unei ameninţări pe care n-o ştiau până atunci aşa aproape.

La Autobaza Dorohoi praful se înalţă acum până la cer sub greutatea buldozerelor care-şi fac treabă pe şantier şi sub tălpile goale ale câtorva copii care se învârt după rulotele care le sunt de aproape două luni casă. Cu toate că e zi lucrătoare, părinţii lor au în mişcări ceva din lentoarea unei duminici.

“Am auzit că vine…”, şi face o grimasă semnificativă Elena Iasciuc, încercând să-i potolească pe cei patru copii care se învârt în jurul fustei ei. Da, vine la şantier Elena Udrea. Astăzi se va pune temelia primei case construite de Habitat for Humanity cu voluntari din toată ţara.

Şi de când s-au pomenit ei în oraşul ăsta mic din colţul Moldovei nu s-au gândit câtă bucurie le va aduce câteva mâini de balast, amestecate cu apă şi cu ciment. Sub ochii lor, încadrată într-o ramă de haine proaspăt spălate, ondulate de un fir de vânt, se întinde o vale cu şanţuri scobite, cu dune de pietriş şi buldozere, care în dezordinea ei, îi lasă să viseze la viitoarea lor viaţă.

Puhoiul

Noaptea dinspre 28 spre 29 iunie o să rămână pentru dorohoieni scrisă în viaţa lor la fel cum stă plină de respect o dată însemnată cu roşu în calendar. Tot atunci au învăţat că dacă te uiţi înapoi eşti pierdut, la fel cum soţia lui Lot s-a făcut stană de piatră. “Era să mor. Aveam un covor frumos, care mi-a plăcut mie mult şi l-am văzut cum plutea pe apă. Şi am vrut să mă duc după el şi atunci venea apa. M-a tras bărbat-miu înapoi, că acolo rămâneam: «Eşti nebună, vrei să mori pentru un covor?»”, povesteşte Elena Iasciuc.

“Da, şi eu când am ajuns la colţ acolo la ţigani am căzut jos şi m-am prins de un om aşa tare şi i-am zis: «Omule, ţine-mă că eu îs în Zodia Apelor şi acuma mă ia»”, povesteşte cu flacără în ochi Viorica Răceanu, lăsând să-i pice scrumul de la o ţigară uitată între degete de când s-a încins discuţia. O bătrână s-a întors în casă “cică după bani şi acte” şi nu s-a mai întors. Vecina ei o poartă în suflet cu remuşcare: “De ce nu m-oi fi dus după ea s-o scot?”

O altă femeie a văzut cimitirul cu case înglodate sau puse la pământ după ce apa şi-a făcut damblaua. “Eram în Italia şi m-am întors imediat. Gardul de la casa mea l-au dus la un kilometru. N-am mai salvat decât icoanele de pe pereţi. Am primit anul trecut de la femeia de unde am lucrat nişte păpuşi de porţelan. Rău îmi mai pare după ele…”, spune femeia, cu mâinile încrucişate la piept.

“Eu ştiu să înot”, povesteşte cu un zâmbet larg o fetiţă tunsă băieţeşte, aşteptând un zâmbet de aprobare ca după o ghiduşie.

Regretele

Dorohoienii nu-şi plâng numai oamenii pe care i-au îngropat când cerul încă se răzbuna pe pământurile care nu cunoscuseră ce-i aia inundaţie de zeci de ani. După ce apa n-a mai curs de sus, au pornit să dezgroape ce le-a mai rămas. Unora nimic. “În martie am terminat de plătit ratele la maşina de spălat. 12 milioane am dat. Nici televizorul color nu l-am mai putut salva. Şi din pensie am strâns în fiecare lună să-l iau”, face un inventar Viorica Răceanu.

Nepoţelul ei, Ionuţ Ciprian, întinde ca pe sârmă o mâţă mare, gri, care se zbate să fugă şi totuşi, nu-şi foloseşte ghearele să scape din strânsoare. E un ţânc blond, atins de vărsat de vânt, care se laudă că el a scăpat lighioana pe care o chinuieşte drept compensaţie, de la înec. E abia ora 10.00 şi nu ştie că peste două ore el va fi singurul băieţel pe care Elena Udrea îl va mângâia pe creştet. Oricum, pare nici să nu-i pese, cel puţin nu la fel de mult ca bunicii lui.

“Au mai venit la noi şi domnu’ Dan şi un băiat care cică e de la partidul lu’ domnu’ Vadim Tudor. N-a mai venit dup-aia. Alţii au făcut miliarde. Vecina mea, Mariana, mi-a furat tot din casă şi a mai şi declarat la primărie că sunt plecată în Spania şi că refuz ajutorul. Nici măcar nu ştia că sunt în Italia…”, mai povesteşte una dintre vecine, înfuriată de nedreptatea cu care s-au împărţit ajutoarele. Toate cad de acord a lehamite: “Acum ce-i şi 50 de milioane când nu mai ai nimic?”.

Timpul

După cele trei minute de nenorocire în care viaţa le-a fost amestecată cu pământ, timpul în Dorohoi s-a prefăcut în veşnicie. Nu-i de mirare că două luni de promisiuni de la autorităţi li se pare prea mult când au lăsat în urmă decenii de viaţă.

Fabrica de sticlă s-a închis, nici confecţiile nu mai merg şi pentru că nu au nici ce munci, cele 81 de familii de sinistraţi de la Autobaza Dorohoi numără zilele. Până când se vor muta în noile case, îşi vor putea lua alt televizor sau nu se vor mai trezi în miez de noapte, cu capul vuindu-le de frica apelor. De astăzi vor începe să muncească la casele de pe şantierul Habitat, ca voluntari. Speranţele lor o să se amestece cu câteva lopeţi de balast, apă şi ciment.

PRIMA CASĂ

Voluntarii “reclădesc speranţa” sinistraţilor din Dorohoi

Un grup de oameni se îndreaptă spre şantier, într-un nor de praf, înconjuraţi de camere şi aparate foto. Flancată de primarul Dorohoiului, prefect şi preşedintele Consiliului Judeţean, Elena Udrea împarte zâmbete cu maximă generozitate.

După ce-şi pune casca de protecţie şi mănuşi care nu prea se asortau cu mocasinii Louis Vuitton varsă la temelia primei case de pe şantierul Habitat un cancioc cu moloz la prima fundaţie.

Cu toate că se angajase să dea şi la lopată, alături de ceilalţi voluntari, s-a răzgândit în aceeaşi dimineaţă şi a încercat să compenseze cu îndemnurile verbale. În timp ce autorităţile s-au întrecut în discursuri, îmbrăcaţi în cămăşi albe şi pantaloni la dungă, muncitorii voluntari veniţi din toată ţara au continuat să lucreze. Habitat for Humanity va construi 50 de case pentru sinistraţi şi 50 autorităţile.

“Pentru a beneficia de o casă, sinistraţii trebuie să fi fost proprietarii caselor distruse de inundaţii, să fie de acord să se mute de unde stăteau în cartierul care va fi construit de Habitat şi să muncească pe şantier ca voluntari. Noi nu le vom spune care este casa cui, se va face o tragere la sorţi la final”, explică procedura Petruţa Păcuraru, coordonator comunicare la Habitat for Humanity România.

În Dorohoi, în jur de 400 de familii au fost afectate de inundaţii şi toţi care au fost proprietari vor avea o casă nouă “până la sfârşitul anului”, după cum promit oficialii. Unii chiar pe locul vechilor case, alţii care locuiesc în zone de risc, pe alte amplasamente. Doar în jur de 150 de familii stau în tabere de sinistraţi, restul s-au aciuat pe la familii sau prieteni, astfel că Dorohoiul a devenit peste noapte oraşul a mii de sinistraţi care aşteaptă ca pământenii din primării să repare ce a stricat cerul.

Între timp, reprezentanţii de la Habitat aşteaptă voluntari din toată ţara şi chiar din afară care să “reclădească speranţa” în cadrul proiectului cu acelaşi nume şi să dea o mână de ajutor sinistraţilor. Proiectul este susţinut şi de Ministerul Dezvoltăţii Regionale şi Turismului, iar mai multe firme şi companii din ţară au donat materiale de construcţii şi chiar angajaţi.

Evenimentul Zilei: Ce asigurare de sănătate alegi pentru concediu

Cardul pentru asiguraţi acoperă servicii doar în clinici de stat din UE. Asigurările private pot fi scumpe, dar asigură inclusiv repatrierea în caz de deces.

Pentru eventuale probleme medicale pe care aţi putea să le aveţi în vacanţă există două soluţii ca să plătiţi cât mai puţin: fie cereţi eliberearea unui card de asigurat dacă contribuiţi la fondul de asigurări, fie vă încheiaţi o poliţă privată înainte de plecare.

Cardul este gratuit, valabil doar în spaţiul comunitar, însă pentru a beneficia de el aveţi de parcurs multe proceduri birocratice. Asigurările private acoperă servicii de 50.000 de euro în ţările europene şi de 25.000 de euro în restul lumii, pentru persoane sub 65 de ani. Peste această vârstă, sumele acoperite scad, ajungând şi la 5.000 de euro.

Evenimentul Zilei: Sectorul “om bogat, om sărac”

ORAŞUL DE VIS. Cel mai mare sector al Bucureştiului ar putea fi un oraş de sine stătător: are aeroport, gări, autogări, centre comerciale, parcuri, muzee, hoteluri şi restaurante. Impresia verde pe care ţi-o lasă o privire pe hartă se confirmă pe străzi, dar marele păcat al “gospodăriei” edilului Chiliman este amplitudinea sărăcie-bogăţie.

La intrarea în Primăverii dinspre Aviatorilor, nu departe de Televiziunea Română, şade o vilă din perioada interbelică. “Are două intrări pentru maşină, garaj cu trei locuri, casă pe două niveluri, renovată pe interior, amprentă la sol 282 de metri pătraţi”, sună o parte din descrierea celui care o vinde. Casa, construită cu gust, are nevoie de reparaţii serioase la exterior, iar grădina are puţin peste 100 mp. Costă 2,5 milioane de euro, preţ de criză, acum doi ani era mai mult.

Aşa intrăm în cea mai luxoasă zonă a Bucureştiului. Vilele de pe bulevardul Primăverii, Calea Dorobanţilor şi străduţele care unesc cele două artere sunt proprietăţile unora dintre cei mai bogaţi oameni ai Capitalei. Zona este ideală pentru o familie cu copii, Herăstrăul este la doar câţiva paşi. Pe una dintre străduţe, Lev Tolstoi pe numele ei, găsim blocuri cu două etaje, aproape învelite de vegetaţie, de îţi vine să întrebi ce staţiunea turistică şi-a proclamat independenţa aici.

Pe tocuri înalte în Piaţa Dorobanţi

Impresia general are însă serios de suferit la Piaţa Bazar Dorobanţi, unde o să zăbovim la o porţie de salată de boeuf. Trebuie să fie o delicatesă, doar e 65 de lei kilogramul. “Aţi văzut ce preţuri sunt înăuntru?”, întreabă Ioana B, o pensionară care locuieşte în apropiere. De altfel, printre bogătanii din Dorobanţi, trăiesc şi mulţi pensionari.

Pensionarii ieşiţi la cumpărături în Piaţa Dorobanţi sunt la fel de mulţi ca vegetarienii care mănâncă slănină cu gura plină. Icre de ştiucă - 200 de lei/kg, chiftele - 65 de lei/kg, pastramă de curcan - 210 lei/kg, parizer - 40 lei/kg, brânză - de la 30 de lei în sus. Fructele şi legumele au preţ de cercul polar de nord - pepenii sunt 5 lei/kg, roşiile şapte lei, vinetele la fel. “Eu merg la Obor, schimb 2-3 maşini”, spune doamna Ioana.

Dă să plece, dar se întoarce pentru o ultimă remarcă: “Mai sunt tineri ca Andreea Bănică. Ei intră şi cumpără”. Într-adevăr, peste drum de piaţă este o cafenea, “Pe tocuri înalte” (denumirea de pe firmă e în engleză, aceasta e traducerea), care explică perfect specula de Dorobanţi.

Când eşti pe tocuri înalte, poate că nu ai chef să te afunzi în piaţă, explică Marian. Are brânza la 15 lei şi îl întreb cum se face că este singurul om normal de acolo. “Noi avem preţuri de producător. Ăia de mai încolo, care vând brânză, o iau de la noi şi o dau dublu”, spune el. La ora 12, bate vântul în bazar, aşa că vânzătoarele fără treabă simt nevoia să se ia de cineva. “Da de ce notezi preţurile? Nu cred că e voie”, mă întreabă tipa de la mezeluri, căreia îi răspund că mi se par curios de mari şi mă informez ce lege specială a republicii Dorobanţi încalc cu pixul.

Nu răspunde nimeni nimic, dar o mică bârfă se încinge imediat. Marian, cel cu brânza de bun-simţ, spune că nu e gol pentru că e ora 12. “Aşa e mereu. Cine mai intră aici, când ştie că e scump?”, se întreabă el.

La cafenelele şi restaurantele din Dorobanţi, chelnerii au salarii mici, deoarece patronii s-au gândit deja la bacşişuri. Unul dintre chelneri spune că “nu este masă fără bacşis de 10-20 de lei”.

“Eu m-am obişnuit cu strada”

Dacă iei metroul până la Gara de Nord, vei da acolo peste o altă faţă a sectorului 1. Orice asistent social îţi va spune că te afli în zona cu cei mai mulţi oameni ai străzii din Bucureşti. Explicaţia e simplă: ei vin din toată ţară, iar firele vagabondajului lor prin Bucureşti se împletesc în jurul Gării. Aşa este şi pentru Vasile Clit, venit din Bacău în urmă cu 14 ani. La gară stă toată ziua, iar noaptea se duce la “o ţigancă din Dristor, care m-a luat de crescut”.

La nici doi metri de unde stăm de vorbă, un bărbat îşi face plinul pungii cu aurolac de la o femeie a străzii. În faţa casei de bilete, un tânăr cu o pată mare de sânge pe picior doarme dus. Alte zeci de astfel de imagini pot fi observate dacă faci un simplu tur de Gară. Problema pare a nu avea rezolvare. “Am o soră în Bacău, are casă, dar eu m-am obişnuit cu strada”, spune el, după care oferă, drept motiv un “dacă stau de 14 ani…”. A fost şi la un centru pentru persoanele fără adăpost. “Aveam mâncare, ne dădea haine, dar m-am întors pe stradă”. Pe dreapta gâtului, are nişte tăieturi care te trimit cu gândul la o bătaie. “Ne mai batem, da’ astea sunt pentru Elida”, spune el. S-a tăiat pe gât la suferinţă, după ce fata l-a părăsit.

Oamenii străzii îşi fac de lucru prin parcări, cei mici cerşesc printre maşini, alţii ajută femeile pe la florării. Alţii „dau în cap” pentru a face rost de bani pentru viciul lor. Fiecare are unul, de parcă tocmai acest viciu (drog, alcool, aurolac, jocul la păcănele) l-ar ţine în viaţă.

Din şantier în bordel

Un alt cadru specific Gării este cel al şirului de taxiuri cu “3,5 lei/km” pe portieră. Străinul, sau românul naiv, îşi pune bagajul în spate, iar la destinaţie realizează că preţul biletului de tren a fost mai mic decât al cursei cu taxiul în oraş. La cealaltă gară a zonei, Basarab, la o staţie de autobuz de Gara de Nord, taximetriştii cu tarife normale încing o tablă. Totuşi, nu totul este normal, cum ar trebui să fie, în munca lor. Navetiştii spun că nimeni nu te ia pentru câţiva kilometri. „Măcar 100.000 la cursă”, vorba unuia dintre taximetrişti.

Despre şantierul de la pasajul Basarab nu se poate spune decât că şoferii abia aşteaptă să fie gata. Străzile care leagă zona Gării de zona Grozăveşti sunt fie închise, fie cu restricţii pe perioada construcţiilor, iar situaţia afectează şi cartierele învecinate.  Oamenii strânşi pe lângă blocuri spun că nu e o zonă pentru familiile cu copii, dar măcar nu este o zonă scumpă.

În zona Griviţei, infracţionalitatea e la ea acasă, cu tot felul de case derăpănate care ascund bordeluri ilegale. Tot derăpănată e şi Piaţa Matache, dar preţurile sunt acceptabile. Pepenii de 5 lei din Dorobanţi se vând cu 1,5-2 lei, roşiile costă 2,5-3 lei. Teoretic, dacă şi-ar face aprovizionarea din Piaţa Matache, cei din Dorobanţi ar câştiga de 2-3 ori mai mult. Practic, adaosul e de 400-500%.

Evenimentul Zilei: Zonele „fierbinţi” pentru hoţii din Capitală

Hoţii care „operează” în Bucureşti şi în alte mari oraşe ale ţării au găsit cea mai sigură cale de a supravieţui crizei fără a ajunge după gratii: dezmembrează maşini.

Hoţii care acţionează în Capitală şi în marile oraşe ale ţării au găsit calea cea mai puţin riscantă de a supravieţui crizei economice fără a ajunge după gratii: dezmembrează maşinile românilor.

Aşa arată statisticile poliţiei pentru primele patru luni ale anului, potrivit cărora, la nivel naţional, numărul furturilor de oglinzi retrovizoare, ştergătoa re, faruri, roţi sau antene de pe autoturisme a crescut cu 2,2% faţă de perioada similară a anului trecut. De departe, primul loc la acest capitol este ocupat de Bucureşti, unde creşterea tradusă în procente arată astfel: +156%.
„Nu putem păzi peste 2.000.000 de maşini”

„S-au axat pe componente ale maşinilor, care le aduc câştiguri rapide. De fapt, cei care vând prin târguri astfel de obiecte sunt în minoritate, majoritatea acestor furturi fiind comise «la comandă». În plus, riscul de a ajunge după gratii e foarte mic în cazul acestor hoţi. În primul rând, pentru că faptele sunt greu de probat, în condiţiile în care antenele, ştergătoarele sau roţile nu au elemente unice de identificare”, au explicat surse din poliţie.

Cât despre insuccesele contabilizate în combaterea a cestor infracţiuni, oficialii poliţiei au o scuză: „Ne-am concentrat pe reducerea infracţiunilor cu violenţă, comise în plină stradă, a spargerilor, a combaterii marii criminalităţi. Toate celelalte tipuri de fapte, inclusiv tâlhăriile, omorurile, jafurile, sunt în scădere. Am încercat să protejăm în primul rând viaţa oamenilor, nu putem avea grijă de milioane de maşini”.

În Bucureşti însă, astfel de fapte sunt mai uşor de combătut, prin redistribuirea patrulelor de poliţie către cele mai periculoase zone (centrul oraşului: Victoriei, Romană, Unirii, Cişmigiu, Polivalentă; cartierul Drumul Taberei, în special în zona mallurilor şi Pantelimon), susţin spe cia liştii, potrivit cărora Poliţia Capitalei este singura care culege roadele „Sistemului de Raportare Operativă”.

În baza acestuia, oamenii legii pot şti exact care sunt cartierele cu probleme (în funcţie de numărul de fapte comise) şi, implicit, unde şi când trebuie să acţioneze.

Cartierele 23 August şi Crângaşi, cele mai liniştite

„Pentru viitor, nu contestăm că, pe fondul crizei, mica criminalitate va continua să crească”, au admis poliţiştii care-i sfătuiesc pe proprietarii de maşini să le doteze cu sisteme de alarmă şi să le parcheze în locuri luminate, unde infractorii pot fi reperaţi uşor. Asta, dacă locuiesc în centrul oraşului sau în zona marilor magazine.

Mai puţine griji ar trebui să-şi facă bucureştenii de la periferie, cartiere precum 23 August, Crângaşi, Bucureştii Noi sau Băneasa fiind ocolite de hoţi.

ÎN ŢARĂ

A crescut violenţa conjugală

În timp ce, potrivit statisticilor, numărul tâlhăriilor, al spargerilor de locuinţe, al jafurilor, violurilor, crimelor, dar şi cel al accidentelor rutiere grave a scăzut simţitor faţă de perioada similară a anului trecut, criza financiară a făcut să crească numărul scandalurilor în familie.

„Lipsurile, sărăcia, nesiguranţa în legătură cu ceea ce le va aduce ziua de mâine îi fac pe oameni din ce în ce mai irascibili. Intervin apoi carenţele de civilizaţie, de cultură, de respect”, au explicat psihologii poliţiei violenţa care „domneşte” în familiile românilor.

Iar cifrele vorbesc de la sine: din cele 55.000 de intervenţii pentru aplanarea unor conflicte, „contabilizate” de poliţişti în primele patru luni ale lui 2010, mai mult de jumătate, 28.370, au fost scandaluri între soţi.

Evenimentul Zilei: Craiova, un oraş al contrastelor nefericite

Proiectul „Oraşul de vis” continuă astăzi cu prezentarea capitalei Olteniei, un spaţiu cu o imagine incendiară în presa românească.

Proiectele de modernizare, oferta culturală bogată şi rezultatele învăţământului craiovean sunt eclipsate, în cartea de vizită a oraşului, de ştirile despre luptele dintre clanuri, bătăi sângeroase sau de procesul primarului Antonie Solomon. Craiova se mândreşte, în ultimii ani, cu o evoluţie remarcabilă. Dar chiar şi aşa, nu depăşeşte în notorietate aspectele negative.
În ideea de a afla care dintre cele două imagini este cea potrivită oraşului, avem la dispoziţie o săptămână. De astăzi şi până duminică, iniţiativa „Oraşul de vis”, lansată de site-ul www.evz. ro, face un popas în capitala Olteniei. Monografia Craiovei oferă astăzi, pe www.evz.ro, mici secrete din istoria locului.

Mâine, o prezentare „la rece” a notelor acordate de www.evz.ro criteriilor de evaluare va arăta cum se prezintă oraşul la infrastructură, administraţie, cultură şi educaţie, mediu, dezvoltare economică, sănătate şi siguranţă.

Miercuri, un reportaj pe străzile Craiovei va prezenta perspectiva locuitorilor, iar de joi până sâmbătă va fi publicată o serie de trei interviuri, cu o vedetă din sport, o celebritate din lumea showbizului şi cu reprezentanţi ai adminsitraţiei publice locale, care vor promova Craiova în camapania „Oraşul de vis”. La finalul acesteia vom afla care dintre cele 15 oraşe din competiţie, printre care şi Craiova, merită titlul, ca formă de recunoaştere a celor mai bune condiţii de trai oferite locuitorilor.

Păreri opuse, dar adevărate

Cititorii www.evz.ro au început să posteze opinii dintre cele mai variate cu privire la oraşul cunoscut drept capitala Olteniei: „Unde sunt omorâţi oamenii dacă traversează prea încet strada? Unde sunt bătuţi doctorii dacă încearcă să salveze viaţa unui pacient? Unde trec şoferii cu maşina peste copii? Unde sunt cei mai mulţi ţigani? Unde e poliţia cea mai coruptă? Unde sunt judecătorii cei mai corupţi? Răspuns: la Craiova”, scrie unul dintre cititori, semnat Tavyy.

În acelaşi timp, Mişu Olteanu, un alt forumist, a scris despre Craiova că „oraşul a făcut progrese importante în ultimii ani. Şi va mai face, pentru că se investesc mulţi bani şi este favorizat de programe şi investiţii ale UE. Este zona cu cea mai mare dinamică din ţară şi este recunoscută drept zona cu cele mai mari perspective în anii următori.

Venirea celor de la Ford, dar şi plasarea pe culoarul IV Paneuropean forţează dezvoltarea rapidă a infrastructurii rutiere, feroviare şi aeriene. Este adevărat că oraşul are o presă proastă, dar asta poate fi legată şi de anumite interese economice. Patima, excesivitatea cu care sunt căutate şi susţinute anumite aspecte pare ciudată”, este de părere acest cititor.

Atunci când vine vorba despre popularitate, chiar şi cu aspectele negative subliniate de cititori, Craiova rămâne în topul preferinţelor. Până în acest moment a primit 3.462 de voturi din partea cititorilor, depăşit doar de Braşov (7.482).

CARE ESTE „ORAŞUL DE VIS” AL ROMÂNIEI?

Sprijinul locuitorilor face diferenţa

Interactivitatea de care se bucură această campanie este un avantaj atunci când vine vorba despre evaluarea pe care cititorii o pot acorda celor 15 municipii care luptă pentru titlul de „Oraş de vis”: Arad, Bacău, Braşov, Brăila, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Sibiu, Timişoara şi Bucureşti.

Astfel, rezultatul de până acum al notelor acordate de cititori Craiovei este unul pozitiv, carei permite să ocupe un loc printre liderii topului intermediar. Cea mai mare valoare a primit-o la Cultură şi educaţie (7,73), urmată la mică distanţă de notele criteriilor Dezvoltare economică (7,68), Administraţie (7,63) şi Infrastructură (7,59).

Evenimentul Zilei: Semnal de alarmă pe filieră franceză: Istoria e în pericol de prăbuşire la Sinaia

Un imobil cu miză istorică, vecin cu blocul de 40 de apartamente construit de Codin Maticiuc „Poponeţ”, riscă să se dărâme la Sinaia.

Vila „Vânători” din Sinaia, proiectată, locuită şi folosită ca atelier de creaţie de arhitectul Paul Smărăndescu (1881-1945), este în pericol de prăbuşire. Cel puţin aşa susţine arhitectul Emmanuel Crivăţ, biograful acestuia.

„Acum câteva zile am cerut o verificare a verticalităţii zidului dinspre stradă, şi firul cu plumb a dat un verdict de şapte centrimetri de înclinare, care se pare că s-au format după această iarnă grea. Ca să vorbim pe înţelesul tuturor, se pare că vila «o ia la vale» şi devine o primejdie publică”, a scris Emmanuel Crivăţ, într-un email trimis EVZ.

O casă centenară

Deşi concepută unitar, vila a fost gândită pentru a fi folosită de doi proprietari: Paul Smărăndescu şi cumnatul lui, inginerul Theodor Săvulescu.

În prezent, o jumătate a vilei este disputată, în instanţă, între arhitectul Alexandre Ghiulamila, nepotul lui Smărăndescu, şi societatea „ONT Carpaţi”, actualul ei proprietar. Cealaltă jumătate a casei a fost restituită în natură, unui moştenitor al lui Săvulescu. În vârstă de aproape un secol, vila „Vânători” nu a fost întreţinută deloc în ultimul timp, degradându-se continuu.

Societatea în patrimoniul căreia se află - „ONT Carpaţi” - este deţinută de offshore-ul cipriot „Gosman Propreties Limited”. „ONT Carpaţi” este acţionară (30%) a firmei „Compania Hotelurilor Grand”, proprietara hotelului Mariott din Capitală. Valoarea activelor „ONT Carpaţi” se ridica, în 2008, la circa 80 milioane de euro.

„Imobilul face obiectul unui proces de revendicare, e-adevărat, dar nu vă pot spune mai multe”, a zis Livia Magnea, secretara directorului general Michalis Neofytou.

Muzeu memorial

La finalul scrisorii sale, Emmanuel Crivăţ sugerează: „Poate că vila ar putea trece în administrarea primăriei, să devină Memorialul Paul Smărăndescu şi, împreună cu alte vile, să funcţioneze ca nişte muzee-satelit în jurul Peleşului”.

Potrivit lui Crivăţ, o scrisoare identică celei expediate EVZ a ajuns şi la Primăria Sinaia. „Primarul nu are competenţa de a soluţiona notificările pentru bunurile ce aparţin societăţilor comerciale”, a reacţionat biroul de presă al Primăriei Sinaia.

Emmanuel Crivăţ trăieşte în Franţa, la Paris, ca şi nepotul lui Smărăndescu, Alexandre Ghiulamila. Întocmită progresiv, biografia lui Smărăndescu este publicată de Crivăţ pe blogul www.paul-smarandescu.info.

PROFIL

Cine a fost Paul Smărăndescu

• Absolvent al Şcolii de Belle-arte din Paris (1906), numit de Spiru Haret în funcţia de arhitect-şef al Ministerului Instrucţiei Publice (1909), arhitect-şef al Ministerului de Interne (1912-1943), decan al Facultăţii de Arhitectură din Bucuresti (1938-1940), autor a peste 120 de proiecte de imobile realizate şi a mult mai multor planuri de clădiri rămase neconstruite, Smărăndescu este unul dintre cei mai prolifici şi mai importanţi arhitecţi români din secolul XX, potrivit profesorului Nicolae Lascu, şeful catedrei de istorie de la Facultatea de Arhitectură din Bucureşti.

• Alături de Ion Mincu (1952-1912) şi Petre Antonescu (1873-1965), Smărăndescu este unul dintre reprezentanţii stilului neoromânesc.

• În 1930, a realizat planul de sistematizare al oraşului Sinaia, plan după care s-a dezvoltat cea mai mare staţiune de băi din România. În această localitate, a proiectat o catedrală („Sfântul Ilie”), un hotel şi zece vile, printre care şi casa unde îşi amenajase un foarte sofisticat mediu de lucru. Naţionalizată în timpul comunismului, vila a fost introdusă în circuitul turistic, primind numele „Vânători”.

VECINUL „POPONEŢ”

Clădiri-mamut, dincolo de gard

Vila lui Smărăndescu se învecinează cu două clădiri masive, construite în 2007: două blocuri de raport, cu câte 40 de apartamente. Unul dintre ele aparţine personajului monden Codin Maticiuc, poreclit „Poponeţ”, iar celălalt a fost început de miliardarul piteştean Valentin Vişoiu, patronul companiilor „Conarg”.

Evenimentul Zilei: Constanţa, oraşul nostalgiilor ucise

Campania iniţiată de evz.ro dezvăluie ce dă farmec urbei de la malul Mării Negre. Schimbările recente nu au trecut de ochiul critic al locuitorilor.

Hulită de unii, venerată de alţii, Constanţa rămâne oraşul-emblemă de la ţărmul Mării Negre. Metaforă plină de controverse, urbea dobrogeană se află la limita mediocrităţii în rândul oraşelor participante la campania „Oraşul de vis”.
Istoria milenară şi poziţia geografică a Constanţei au favorizat dezvoltarea unui adevărat mozaic etnic. Uşor amuzaţi, constănţenii spun că „nu prea mai avem români puri în oraş” şi nu sunt departe de adevăr, dacă ţinem cont că, la zi de sărbătoare, din multe case răzbate atât miros de sarmale, cât şi de baclavale sau piperchi macedonesc generos în ceapă verde şi usturoi.

În oglinda timpului

Condus de zece ani de un edil extravagant, oraşul a trasat o barieră clară între trecut şi prezent, astfel că, acum, zestrea localităţii este alcătuită cu precădere din centre comerciale şi din coloşi de termopan.

Spaţiile verzi sunt din ce în ce mai rare, fapt cel mai adesea reclamat de constănţenii care, în afară de nisip şi de mare, tânjesc după câte un petic de verdeaţă. Puţine sunt şi investiţiile direcţionate către zona veche a urbei, unde monumente de o valoare arhitectonică inestimabilă se găsesc într-un accentuat proces de dezintegrare.

Doar pensionarii, ca Sandu Larie, fost şofer de troleibuz pe celebra linie 43, îşi mai amintesc de Constanţa de altădată. „Îţi era mai mare dragul să te plimbi pe străzi, în serile de vară, când căldura te ţinea departe de casă până după miezul nopţii. În afară de faptul că nu existau găştile astea de cartier, care să polueze cu vorbele urâte şi muzica dată la maxim, şi oraşul era mai curat. Vara era forfotă, ca şi acum, însă diferită, mai aşezată”, spune bărbatul de 65 de ani. Tot el vorbeşte şi despre terasele boeme cu vedere la mare, cu feţe de masă în carouri şi gustoasa bere Malbera, dar şi despre Centrul Vechi, cândva principalul punct de atracţie pentru turişti, acum o ruină insalubră şi periculoasă pentru călătorul neiniţiat.

Mamaia, zvâcnire de Babilon

La nord, staţiunea Mamaia, limbă de pământ între lacul Siutghiol şi mare, întruchipează un amestec eterogen de mirosuri, culori, zgomote, carne prăjită învelită-n lipie, grămezi de moloz, dansatori exotici sezonieri şi multe altele, încapsulate într-o uriaşă structură heteromorfă de beton, plastic şi sticlă care se întinde până pe plajă.

În timp ce ruinele cetăţii Tomis zac uitate, departe de ochii turiştilor, printre ierburi crescute haotic, PETuri şi câini maidanezi, ansamblul de fire de oţel suspendate, scripeţi şi cutii transparente în mişcare, numit „telegondolă”, oferă perspectiva câtorva acoperişuri de smoală ale hotelurilor înşirate de comunişti de-a lungul litoralului.

„Cei care cunosc şi iubesc Constanţa spun că despre oraş se scriu simultan două istorii. Prima este o sumă imaginată de jurnale de călătorie, impresii şi amintiri ale celor care aleg să-şi petreacă vacanţele aici. Cealaltă este povestea unui loc în cea mai mare parte a timpului izolat, lipsit de puls, ocolit de manifestări culturale de amploare ori de investiţii economice serioase, cu politicieni mediocri şi fără o elită intelectuală proeminentă şi activă”, ne-a spus Adrian Herţa, fost student constănţean, acum masterand într-un alt oraş al României, despre care spune că oferă mai multe oportunităţi.

El punctează şi secvenţe semnificative, relativ recente în istoria oraşului, ca defilarea primarului într-un costum cu însemnele naziste la o paradă de modă sau interzicerea unui ziar local.

Dincolo de privirea critică a locuitorului nemulţumit de viteza şi amploarea metamorfozei oraşului, Constanţa îşi păstrează aerul de poezie pe care, turist fiind, îl descoperi pe străduţele înguste ce duc spre mare, pe faleza lovită de talazuri şi chiar în cartierele tradiţionaliste, unde amestecul etnic este evident.

Constanţa înseamnă Farul Genovez, statuia lui Eminescu privind spre infinitul mării, Portul Tomis, cochet şi discret ascuns de povârnişul unde se încăpăţânează să rămână, demne şi verticale, Hotelul Palas şi Biserica Greacă, înseamnă forfota Şantierului Naval şi chiar vaporaşele de la cele trei intrări principale în oraş.

REZULTAT PARŢIAL

Locul 6, la vot

În topul popularităţii, Constanţa ocupă locul şase după numărul de voturi primite de la cititori. Pe www.evz.ro, în cadrul campaniei „Oraşul de vis”, constănţenii au acordat, până în acest moment, numai 1.232 de voturi de popularitate. Îi este astfel rezervat un loc la mijlocul clasamentului, condus de Braşov cu 7.303 de voturi.

În ceea ce primeşte notele pe care tot cititorii le-au acordat, pe baza celor şapte criterii de evaluare - infrastructură, mediu, administraţie, siguranţă, cultură şi educaţie, sănătate şi dezvoltate economică - oraşul de la malul mării a obţinut valori între 4,96, la administraţie, şi 7,18, la dezvoltare economică.

Evenimentul Zilei: Constanţa, oraşul cu o sănătate şubredă, dar cu o economie de invidiat

Campania “Oraşul de vis”, iniţiată de evz.ro, dezvăluie în această săptămână toate secretele Constanţei. După ce ieri am răsfoit pagina de istorie locală, astăzi este rândul unei analize obiective a situaţiei în care se află Constanţa. Am acordat note pe şapte criterii, însumând alte 55 de subelemente din: Infrastructură, Cultură şi educaţie, Dezvoltare economică, Siguranţă, Sănătate, Mediu şi Administraţie, ceea ce defineşte un oraş şi oferă date despre nivelul de confort pe care-l pune la dispoziţie locuitorilor.

Acordaţi note oraşului Constanţa, în funcţie de propriile opinii.

Oraşul care deţine unicul exemplar al arhitecturii art nouveau din România, Cazinoul de pe faleza, se remarcă printr-o atenţie, împărţită echitabil, între Dezvoltarea economică şi Infrastructură, două dintre cele şapte criterii principale pe baza cărora s-a realizat notarea oraşelor. Din partea evz.ro, Constanţa a obținut şase note de 10.

Evenimentul Zilei: „În Cluj, te poţi baza pe cuvântul oamenilor”

Sorin Apostu, primarul orașului Cluj-Napoca, se alătură campaniei “Oraşul de vis” şi susţine muncipiul său în competiţia lansată de evz.ro pe 6 aprilie şi care se va încheia în luna august. Aşa cum am obişnuit deja cititorii, evz.ro prezintă, în fiecare joi, interviuri cu primarii oraşelor participante în campania “Oraşul de vis”. Astfel, vom descoperi oraşele şi din perspectiva autorităţilor locale. Dacă este sau nu o descriere reală, vom afla din comentariile cititorilor.

Fiecare dintre oraşele participante în competiţie are la dispoziţie o săptămână de prezentare. Monografiile, reportajele şi interviurile (cu primarul, un sportiv şi o vedetă locală), alături de comentariile cititorilor, oferă o imagine completă despre trecutul şi prezentul acestor oraşe.

Până în acest moment au intrat oficial în competiţie: Arad, Bacău, Braşov, Brăila şi Cluj-Napoca. Luni, se pregăteşte Constanţa, urmată în săptămânile care urmează de Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Sibiu, Timişoara şi Bucureşti.

Evenimentul Zilei: Terenul lui Carabulea, evaluat de un angajat

În cazul schimbului de terenuri cu Ilie Carabulea, Agenţia Domeniilor Statului a apelat la un expert care lucrează şi cu Banca Carpatica.

Schimbul de terenuri dintre Agenţia Domeniilor Statului (ADS) şi magnatul sibian Ilie Carabulea, despre care „Evenimentul zilei” a scris în ediţia din 29 aprilie şi prin care afaceristul a primit 100 de hectare de teren în intravilanul Sibiului, a fost făcut în baza unei evaluări realizate de un expert angajat la Banca Carpatica.

Next Page »