Evenimentul Zilei: De pe băncile şcolii, la primul loc de muncă
Peste 1.000 de tineri vor experimenta viaţa profesională şi vor deprinde să-şi iniţieze propriile afaceri în centre deschise în şapte oraşe.
Firmele virtuale vor funcţiona sub forma unor întreprinderi autonome structurate pe departamente: resurse umane, secretariat, marketing, financiar-contabilitate şi comunicare.
Pentru început centrele for funcţiona în Bucureşti, Galaţi, Bistriţa, Sibiu, Iaşi, Slatina şi Ineu.
Dedicat elevilor şi studenţilor din anii terminali
Principalii vizaţi de proiectul realizat cu spijin european sunt 1.050 de elevi şi studenţi aflaţi în anii terminali de studiu în localităţile amintite.
“Ne interesează ca tinerii să ştie că pot deveni ei înşişi angajatori. Proiectul a pornit de la o directivă a Uniunii Europene care spune că statul nu mai poate susţine necondiţionat cetăţenii pe viitor. Nu se poate dezvolta o genă a antreprenoriatului, dar le putem spune tinerilor că există şi această variantă: poţi fi întreprinzător fără să mai fi angajat la stat sau să apelezi la serviciile sociale”, explică iniţiatorii.
Programul START YOU urmăreşte şi informarea tinerilor despre oportunităţile pe care le oferă piaţa actuală a muncii, facilitarea accesului în întreprinderi pentru aceia care dovedesc abilităţi personale şi antreprenoriale, precum şi promovarea parteneriatelor “şcoală-mediu privat”.
Potrivit Oanei Badea, secretar de stat în Ministerul Educaţiei, încă din 2001 au existat “firme de exerciţiu”, la nivel preuniversitar, centrate pe filiera economică şi a serviciilor.
Programul actual urmăreşte însă o adaptare la oferta pieţei româneşti a muncii, pentru a reduce numărul ulterior al şomerilor. “Trebuie să avem oferta şi să formăm în funcţie de ofertă. De cele mai multe ori, elevii şi studenţii vin să facă practică în organizaţii, dar nu stau mai mult de două zile, îşi iau adeverinţa de practică şi asta este tot”, subliniază secretarul de stat Oana Badea.
Florin Jianu, preşedintele Patronatului Tinerilor Întreprinzători din România, atrage atenţia asupra legislaţiei româneşti defectuoase, care nu stimulează tinerii debutanţi în afaceri şi nu le mai acordă acestora facilităţi fiscale. Mai multe informaţii despre proiect pot fi accesate pe site-ul www.euro26.ro.
Evenimentul Zilei: Familia - “celulă” de criză: mama, tata şi un singur copil
Statistica arată că familia optimă în România, din punct de vedere economic, implică un singur urmaş. Specialiştii atrag însă atenţia asupra dramei generaţiilor de “copii unici”.
“Cele mai bune condiţii materiale de creştere şi dezvoltare a copilului există în gospodăriile cu un singur copil” - e ideea susţinută de cercetătorii Academiei Române. Cu alte cuvinte, un copil are cele mai mari şanse să ducă o viaţă bună, economic vorbind, dacă este singur la părinţi. Concluzia cercetătorilor vine în urma unor evaluări comparative, bazate pe statisticile privind bugetele familiilor din România.
Iar situaţia a rămas neschimbată şi anul trecut, când o analiză asupra bugetelor familiilor din România, realizată de Institutul Naţional de Statistică, a arătat că se păstrează aceleaşi discrepanţe.
Pericol social şi psihologic
Specialiştii în Protecţia Copilului nu sunt însă de acord cu cercetătorii. În opinia acestora, un copil singur la părinţi nu se va putea dezvolta echilibrat. Iar în cazul în care teoria celor de la Academie ar fi pusă în practică de toate familiile din România, ar exista riscul ca întregul sistem social bazat pe solidaritatea între generaţii să se prăbuşească în următorii 30-40 de ani.
“Pericolul este că se va crea un dezechilibru demografic major. Noi nu ne putem compara cu China, unde s-a impus restricţia de a avea maximum un copil pe familie, pentru că acea ţară e deja suprapopulată”, spune Daniela Gheorghe, psiholog şi coordonator de proiecte în cadrul Federaţiei ONG-urilor din Protecţia Copilului. Ea adaugă rolul esenţial al instituţiilor statului în remedierea acestor situaţii, în special prin crearea acelor servicii de îngrijire a copilului pe timpul zilei.
“La finalul concediului de creştere a copilului, de doi ani, părinţii nu au în grija cui să-i lase pe cei mici pentru a se întoarce la muncă, nu există servicii. Mai mult, când micuţii împlinesc 3 ani, se chinuiesc să prindă un loc într-o grădiniţă de stat”, explică Gheorghe.
Iar efectele negative ale unei politici de natalitate limitate din considerente economice la un singur copil nu se opresc aici. Psihoterapeuţii atrag atenţia asupra riscului de înmulţire a generaţiilor de “copii unici”, aşa cum sunt numiţi de specialişti, dar şi asupra posibilei destrămări a cuplurilor care nu vor urmaşi.
“Când există un singur copil, se creează un triunghi conjugal şi se pierde balanţa. Atenţia e foarte mare asupra copilului, care resimte aşteptări foarte mari de la părinţi. Când sunt mai mulţi fraţi, se influenţează reciproc şi personalitatea lor se dezvoltă diferit. Un copil îşi dezvoltă personalitatea interacţionând cu alţi copii, nu cu părinţii. Relaţia copil-părinte este una de putere, nu e pe acelaşi plan, cum se întâmplă cu ceilalţi copii”, explică psihoterapeutul Anda Păcurar.
Destin dificil
“Marea dramă constă în faptul că există multe generaţii de copii unici. Sunt copii singuri, de 9-10 ani, care au obiceiuri ale adulţilor, sunt aroganţi şi au universul lor aparte. De aceea, dacă părinţii decid să aibă un singur copil, el trebuie crescut cât de mult posibil într-o lume a copiilor: să se joace în faţa blocului, să meargă la grădiniţă, la petreceri cu alţi copii, să socializeze cât mai mult cu cei de vârsta lui”, susţine psihoterapeutul. Asta pentru că, dacă sunt crescuţi izolat, “le va fi mai greu să relaţioneze mai târziu, ca adulţi, şi vor încerca constant să-i manipuleze pe cei din jur pentru a obţine ceea ce vor, aşa cum au fost obişnuiţi în familie”, adaugă Păcurar.
Cât despre cuplurile care aleg să nu aibă niciun copil, psihoterapeutul susţine că toate studiile efectuate până acum indică rolul pozitiv al unui copil în viaţa unei familii.
“Lipsa unui copil are efecte negative în primul rând asupra cuplului. Partenerii se obişnuiesc singuri, dar relaţia lor nu creşte, în cel mai bun caz stagnează”, explică Păcurar.
“E nevoie de curaj la început, pentru că sunt cheltuieli foarte mari şi neprevăzute. Până la 1-2 ani poate fi o provocare pentru cuplu, însă pe măsură ce creşte copilul, cheltuielile devin din ce în ce mai previzibile”, conchide psihoterapeutul, în opinia căruia toate eforturile reprezintă, în fapt, o “investiţie sentimentală pe termen lung”.
STATISTICI
Doar o treime dintre gospodării au copii
- Ultima analiză realizată, anul trecut, de Institutul Naţional de Statistică (INS) asupra bugetelor familiilor autohtone arată că în peste 70% dintre gospodăriile din ţară nu există niciun copil.
- Din treimea de familii care au în grijă copii sub 18 ani, peste 56% au un singur copil, 9% au doi copii, 2% au trei copii şi doar 1,1% dintre gospodării au în întreţinere patru şi mai mulţi copii, mai arată cercetarea INS. Asta, mai ales pe fondul crizei economice, care a destabilizat din multe puncte de vedere societatea românească.
“E foarte greu să mai ai o familie numeroasă, iar cu toate problemele sociale din perioada aceasta, cred că va fi un număr mare de dezastre sociale. Asistenţii maternali îşi aduc copiii la direcţie, familiile biologice nu sunt susţinute de stat şi ajung să-i abandoneze, o să fie foarte greu. Aşa că nu-i putem condamna pe cei care aleg să nu facă copii”, crede psihologul Daniela Gheorghe.
“În ultimii ani, cuplurile din România amână foarte mult decizia de a avea un copil, ca şi ideea de căsnicie, bărbaţii având rolul decisiv.”
ANDA PĂCURAR, psihoterapeut
Evenimentul Zilei: Sondaj: PDL 13,7%. Încrederea românilor în Boc şi Băsescu, scăzută
Datele unui sondaj INSOMAR publicat, astăzi, de Cotidianul.ro arată că actualul partid aflat la guvernare, PDL, ar obţine un procent foarte scăzut dacă duminică ar fi alegeri. În plus, încrederea românilor în premierul Emil Boc şi preşedintele Traian Băsescu este foarte scăzută.
“Trei români din patru au “foarte puţină încredere” în şeful guvernului, în timp ce Traian Băsescu a strâns şi el un procent deloc de invidiat: 72%. La polul opus se află Mugur Isărescu (17% “destul de multă încredere” şi 5% “foarte multă”), urmat de Victor Ponta şi Crin Antonescu - ambii cu 15% “destul de multă” şi 6% “foarte multă încredere”, potrivit Cotidianul.ro.
Cei mai mulţi români n-au un înlocuitor pentru Boc
Nici executivul nu stă prea bine în sondaje. Numai 10,7% doresc în continuare ca guvernul Boc să rămână la Palatul Victoria, iar 14,2% se pronunţă pentru înlocuirea unora dintre miniştri.
41,1% îl văd pe Emil Boc drept principalul candidat pentru a fi înlocuit. Vlădescu, Berceanu, Udrea şi Videanu sunt şi ei în topul antipatiilor, cu procente între 7,4 şi 4,9, în timp ce 26,4% nu au răspuns, mai scrie aceeaşi sursă.
18,1% dintre respondenţi şi-ar dori un prim-ministru PSD, unul de la PNL (10,2%) sau pur şi simplu “alţii” (12%).
9,3% se pronunţă pentru un guvern de tehnocraţi, iar 32,2% nu au ştiut ce să răspundă.
UNPR, sub pragul electoral
Dacă în acest weekend ar fi alegeri PSD ar aduna 38,8% şi cu PNL 21,1%, în timp ce PDL doar 13,7%. În Parlament ar mai intra PRM (8,9%), în timp ce UDMR e la limita pragului electoral (5,1%), iar UNPR ar avea 1,8%, se mai arată în sondajul INSOMAR.
Cât despre măsurile guvernului împotriva crizei, 78,2% dintre respondenţi consideră că decizia de creştere a TVA “va avea efecte negative asupra economiei”. Numai 4,4% cred că este o măsură bună.
67,7% sunt de părere că reducerea salariilor nu va scoate ţara din impas, în timp ce 7% cred că efectul asupra economiei va fi pozitiv.
Sondaj INSOMAR: românii spun că vor trăi mai prost
Peste 50% dintre cei care au participat la sondaj spun că trăiesc mai rău în prezent decât înainte.
Iar pentru 11,4% viaţa este “mult mai rea”. Nici pentru viitor nu sunt prea mari speranţe: peste şase luni, românii se gândesc că o vor duce mai rău (45,6%) sau mult mai rău (24,9%), mai scrie Cotidianul.ro.
Sondajul INSOMAR s-a desfăşurat în perioada 7-12 iulie.
Este al doilea sondaj care apare într-o săptămână. Joia trecută, Institutul pentru Politici Publice (IPP) a publicat un sondaj de opinie în care doar 12% dintre respondenţi au spus că ar vota PDL la viitoarele alegeri. Potrivit cercetării, 65% dintre români l-ar demite pe Traian Băsescu.
Evenimentul Zilei: Cine este şi ce studii are întreprinzătorul român
Este bărbat, căsătorit, cu copii şi are studii în domeniul tehnic - acesta este portretul-robot al proprietarului de mici afaceri, conform unui studiu realizat de Consiliul Naţional al IMM-urilor.
Bărbat căsătorit, în vârstă de 42 de ani, cu pregătire tehnică - aşa arată, de cele mai multe ori, patronul român, proprietar al unei firme mici sau mijlocii, potrivit unui studiu cuprins în Carta Albă a IMM-urilor. La sondaj a participat un eşantion reprezentativ de 1.485 întreprinzători, din toate regiunile ţării.
Astfel, peste 62% dintre persoanele care au curaj să facă afaceri sunt bărbaţi şi doar circa 38% sunt femei. Pentru comparaţie, în Uniunea Europeană doar un sfert din totalul întreprinzătorilor sunt femei.
Totodată, cei mai mulţi dintre micii patroni (35,4%) au între 45 şi 60 de ani. Doar 5% au până în 25 de ani, iar aproape un sfert au o vârstă cuprinsă între 25 şi 35 de ani, potrivit studiului.
O treime dintre patroni au doar liceul
În timp ce aproape 40% dintre micii patroni au pregătire tehnică, 23% au studii economice, iar restul provin din alte profesii. Majoritatea oamenilor de afaceri (80%) nu au studii postuniversitare. De altfel, aproape o treime dintre micii întreprinzători români şi-au încheiat pregătirea profesională la absolvirea liceului, arată sondajul.
Managerii români nu se înghesuie nici să se perfecţioneze prin traininguri. Doar circa 6% dintre ei spun că au urmat cursuri de pregătire în ţară şi puţin peste 3% în străinătate.
Căsnicia favorizează afacerile. Mai bine de trei sferturi dintre întreprinzători sunt căsătoriţi, după cum relevă studiul realizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR). Totodată, peste 65% dintre micii patroni au unul sau doi copii. Iar aproape 31% dintre ei nu au încă urmaşi. Acest lucru este explicat de autorii studiului prin “proporţia considerabilă a întreprinzătorilor tineri”.
Peste zece ani de afaceri
Cât de vechi sunt firmele româneşti? Cei mai mulţi oameni de afaceri şi-au deschis businessul în ultimii cinci ani, adică peste 31%. Vechimea medie ca mic întreprinzător român este de 10,3 ani, potrivit sondajului.
Marea majoritate a firmelor, 92,66%, sunt organizate ca societăţi cu răspundere limitată (SRL). Societăţile pe acţiuni (SA) reprezintă doar 4,31% din totalul IMM-urilor, iar 3,03% au ales alte forme de organizare.
Domeniul de activitate preferat de micii patroni este de departe comerţul, ales de aproape 36% dintre ei. Pe locul al doilea se află serviciile, sector în care activează 23,5% dintre IMM-uri, urmate de industrie cu peste 19% dintre firme.
Evenimentul Zilei: “Am câştigat procesul cu Banca Transilvania”
O femeie din Brăila a câştigat de două ori în instanţă procesul pe care i l-a intentat instituţia bancară şi susţine că a fost şantajată chiar de către directorul regional al BT.
După ce a cedat presiunilor şi a închiriat spaţiul, Doina Popescu s-a trezit dată în judecată de Bancă pentru nerespectarea clauzelor contractuale. Femeia a câştigat procesul.
“M-am simţit ameninţată”
“Am o firmă de publicitate în Brăila. Îmi desfăşuram activitatea într-un spaţiu care se află într-o intersecţie cu vad. Robert Rekkers, directorul general al Băncii Transilvania, a pus ochii pe acest spaţiu şi oficialii Băncii Transilvania din Brăila m-au presat din ianuarie/februarie 2008 până în luna iulie a aceluiaşi an să le cedez spaţiul”, afirmă brăileanca.
Femeia susţine că a mai fost “curtată” şi de alte firme importante, dar a refuzat să închirieze pentru că activitatea ei mergea foarte bine în acest loc. În plus, Doina Popescu mai spune că suma pe care urmau să o plătească cei de la Banca Transilvania pentru închirierea spaţiului a fost cea mai mică dintre toate propunerile pe care le-a avut, dar s-a văzut nevoită să accepte această ofertă.
“Fiul directorului băncii lucrează la Garda Financiară. Au lăsat să se înţeleagă că pot avea probleme dacă refuz. În plus, directorul Florin Constantin mi-a mai spus că este în targetul lui să obţină acest spaţiu şi că, dacă nu o să reuşească, o să fie dat afară. Mă suna de 4-5 ori pe zi ca să mă convingă. Am acceptat în cele din urmă pentru că m-am simţit ameninţată. Practic, am fost păcălită de conducerea băncii”, susţine ea.
La sfârşitul lunii iulie 2008, brăileanca a încheiat un contract de închiriere pe 10 ani a acelui spaţiu cu Banca Transilvania.
Surprizele neplăcute s-au ţinut lanţ
“Urma să mi se vireze un avans pe un an de zile, în valoare de 15.600 de euro. Le-am spus că vreau să-mi iau o maşină de gravat şi să deschid un magazin de promoţionale pentru promovarea oraşului. Însă mi-au sugerat destul de violent că nu pot cheltui banii «aiurea» şi să-i investesc într-un apartament. Aşa am ajuns să fac şi un contract de credit. Cu avansul pe care l-am primit, am plătit avansul la apartament. Deci banii au ajuns tot la ei”, povesteşte cu amărăciune femeia.
Pe de altă parte, Doina Popescu susţine că a avut probleme şi la dobânda pentru contractul de credit. “Aveam ofertă de la o altă bancă cu 7%. Cei de la Transilvania mi-au spus cămi pot oferi 11% şi îmi dau materiale de publicitate şi printuri ca să compensez cei 4%”.
În ziua în care femeia a făcut actele pentru apartament, i-a fost virat şi avansul pentru spaţiu. Când să semneze contractul de credit, s-a trezit cu o dobândă de 15%, faţă de cei 11% cât stabiliseră iniţial. Femeia susţine că nu a putut să renunţe la contract pentru că ar fi pierdut avansul de 10.000 de lei pe care l-a dat pentru apartament.
Directorul s-a plâns că îşi va pierde funcţia
Brăileanca a avut parte de surprize neplăcute şi la preţul de închiriere a spaţiului. “Când am primit contractul de închiriere nu mai erau 24 de euro pe metru pătrat, cât ne-am înţeles, ci doar 20. În plus, dispăruseră toate clauzele care mă apărau, inclusiv cea în care în primii doi ani nu aveau voie să rezilieze contractul. În aceste condiţii nu mai voiam să semnez”, afirmă ea.
Conform spuselor femeii, Florin Constantin, directorul din Brăila, a încercat să o convingă să continue colaborarea şi chiar i s-a plâns că, dacă nu o va face, el îşi va pierde funcţia. Mai mult, i-a zis că şi-a întrecut atribuţiile când i-a virat avansul de chirie, făcând-o înainte de semnarea contractului, doar ca ea să poată plăti avansul de apartament.
“Directorul mi-a dat cuvântul de onoare că toate clauzele vor fi aşa cum le-am discutat, dar mi-a zis că nu poate schimba formatul contractului, acesta fiind standard. În cele din urmă, am semnat”, adaugă femeia, care mai spune că acest contract urma să intre în vigoare în momentul în care se încheia un proces -verbal de predare-primire al spaţiului.
Bip de la Banca Transilvania
“În realitate, nu s-a mai semnat niciodată acest proces-verbal. Pe 15 septembrie, am adus martor un economist şi un constructor şi am aşteptat să vină să ia spaţiul în primire. M-a sunat directorul şi mi-a spus că banca este într-o situaţie extrem de dramatică şi să semnăm noi, că o să o facă şi ei ulterior”.
Acest lucru nu s-a mai întâmplat, însă, iar până la sfârşitul lunii octombrie Florin Constantin nu a mai fost de găsit. “Pe 22 octombrie, am primit un bip de la el. Mi-a spus că le-au tăiat minutele pentru că trebuie să facă economii şi m-a invitat la bancă. Mi-a mai spus că banca a hotărât sistarea investiţiilor din cauza crizei şi să-i restitui imediat avansul. Acesta era, însă, cheltuit. A devenit foarte ameninţător, spunându-mi că au recuperatori foarte buni, că nu am nicio şansă în faţa lor, că au timp şi bani să aştepte şi că vor lua spaţiul gratis până la urmă”.
Instanţa i-a dat dreptate
Ulterior, Doina Popescu s-a trezit dată în judecată de bancă. “Susţineau că nu le-am predat spaţiul şi că mi-au dat acel avans să fac amenajările în firmă, deşi în contract nu scria acest lucru. Îmi cereau înapoi avansul, plus dobândă şi penalităţi. Am câştigat procesul la Tribunalul Brăila, dar şi pe cel de la Curtea de Apel Galaţi. Practic nu trebuie să le dau nimic înapoi, contractul e perfect valabil şi doar eu îl pot rezilia pentru că m-au legat de un contract pe 10 ani pentru apartament”, conchide femeia.
“Fiul directorului băncii lucrează la Garda Financiară. Au lăsat să se înţeleagă că voi avea probleme dacă nu le închiriez spaţiul.”,
DOINA POPESCU, reclamant
Evenimentul Zilei: Majorarea TVA, folosită ca promoţie de dealerii auto
Chiar dacă prin programul “Rabla” s-a oferit posibilitatea unor preţuri mai mici la autoturisme, vânzările pe primele şase luni au scăzut cu 40%. După 1 iulie, unii dealeri suportă ei creşterea TVA.
Majorarea TVA de la 19% la 24% şi deprecierea monedei naţio nale de la începutul lunii iulie sunt folosite de producătorii şi de dealerii auto în ofertele de vânzare ale autoturismelor noi.
De exemplu, compania Autoitalia suportă majorarea TVA de cinci puncte procentuale la autoturismele Fiat până la finele lunii iulie. Astfel, preţul la un Fiat Linea porneşte de la 5.605 euro, fără TVA de 19%, şi include contravaloarea celor 3 prime de casare de 3.800 de lei, oferite prin programul de înnoire a parcului auto.
Pe lângă această campanie, Autoitalia mai are o ofertă pentru Fiat 500, prin care oferă o reducere de 1.500 de euro, iar până la 31 iulie e valabilă şi cea cu perioada de graţie (plăteşti 50% la achiziţionare, iar cealaltă jumătate în 2012 cash sau în leasing pe o perioadă de maximum doi ani).
Scheme de finanţare
La Peugeot, compania suportă creşterea de TVA până la 31 august, astfel un model 207 costă 8.017 euro cu TVA inclus şi cele 3 prime de casare, iar pentru un Peugeot 206+ preţul porneşte de la 6.054 de euro cu TVA.
La începutul lunii, reprezentanţii Honda Trading România (HTR) au anunţat că menţin, pe tot parcursul lunii iulie, preţuri fixe în lei pentru modelele Civic Sedan şi Accord, indiferent de evoluţia cursului valutar. “Pentru că urmează o perioadă de acomodare la noile norme fiscale, ne-am gândit că cea mai bună soluţie pentru clienţii noştri este să păstrăm preţurile de achiziţie fixe în lei”, a spus, recent, directorul de vânzări al HTR, Ovidiu Repanovici, citat de Agerpres.
Renault oferă discount 5-6 prime de casare
La Dacia, Silviu Sepciu, şeful Biroului de presă al companiei, ne-a declarat că persoanele care vor să achiziţioneze autoturisme marca Dacia au la dispoziţie mai multe oferte, printre care Dacia Eco+ şi Dacia leasing avantaj, prin care li se oferă diverse scheme de finanţare atât prin leasing, cât şi prin credit auto.
Compania mai are în derulare campania cu Dacia Logan cu 1 euro pe zi şi oferte la Sandero, unde preţul porneşte de la 4.531 de euro. “Gama Dacia e cea mai accesibilă”, ne-a spus oficialul companiei.
Şi Renault are pentru clienţi o ofertă bună. Pe lângă cele trei prime de casare dealerii Renault oferă discounturi în valoare de până la 2.400 de euro.
Piaţă în scădere
Chiar dacă prin programul “Rabla” s-a creat posibilitatea utilizării a până la trei prime de casare la achiziţia unui autoturism nou, înmatriculările de autoturismele noi în primele şase luni au scăzut cu 41,53% faţă de aceeaşi perioadă din 2009, de la 62.661 la 36.636, conform datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).
Gheorghe Popescu, şeful AFM, ne-a precizat că de la lansarea programului şi până în prezent au fost predate la REMAT 140.000 de maşini vechi şi au fost cumpărate circa 30.000 de autoturisme noi cu ajutorul voucherelor. “Media e de 2,9 tichete pentru o maşină nouă”, ne-a spus Popescu.
Evenimentul Zilei: INS: Alimentele s-au ieftinit
Inflaţia lunară s-a redus în luna iunie comparativ cu luna mai, de la 4,42% la 4,38%, în vreme ce preţurile de consum s-au redus uşor, pe fondul ieftinirii mărfurilor alimentare, potrivit datelor publicate de Institul Naţional de Statistică (INS).
Preţurile alimentelor au coborât în luna iunie pentru a doua oară consecutiv. Cele mai mari reduceri ale preţurilor s-au înregistrat la ouă, respectiv 7,35%. În pieţele din ţară, un ou se vindea cu 0,25-0,55 de lei săptămâna trecută.
În schimb, fructele provenite din import, cum sunt citricile sau alte fructe meridionale s-au scumpit cu 3,21%.
Reprezentanţii patronatelor şi ai sindicatelor din industria alimentară susţin că preţurile alimentelor vor creşte cu aproximativ 8-10%, peste scumpirea cauzată de majorarea TVA la 24%.
De asemenea, tarifele s-au scumpit cu 0,57% în luna iunie comparativ cu luna mai. Preţurile cărţilor, ziarelor şi ale revistelor au avansat cu 1%.
Evenimentul Zilei: VIAŢA LA -25%: Soluții pentru reducerea ratelor la bănci
Bancherii le recomandă debitorilor cu dificultăţi de rambursare a ratelor să vină să discute cu ei.
Pentru a evita situaţii neplăcute, precum executarea silită a bunurilor, inclusiv a locuinţei, ca urmare a neplăţii ratelor la credite, aveţi la îndemână mai multe soluţii.
Băncile au început să identifice câteva variante pentru a uşura viaţa bugetarilor cărora veniturile li se vor diminua cu 25%. Printre acestea se numără: reeşalonarea, refinanţarea sau obţinerea unei perioade de graţie. Oricare dintre propuneri are avantaje şi dezavantaje.
O soluţie pe termen scurt
Clientul poate beneficia de o perioada de graţie, în care achită doar dobânda şi eventualele comisioane. De exemplu, la un credit de nevoi personale pe cinci ani de 5.000 de euro, contractat în 2007, rata lunară este de 120 de euro, din care dobânzile şi comisioanele reprezintă în prezent circa 40%. Persoana în cauză poate solicita băncii o perioadă de graţie de şase luni în care va achita circa 50 de euro/lună (dobândă şi comisioane). Pe termen scurt, avantajul e că plata către finanţator e mai mică cu peste 50%, dar costul final va fi mai mare cu 300 de euro.
“Clientul poate solicita extinderea perioadei de rambursare sau schimbarea valutei creditului. Băncile oferă şi o soluţie pe termen scurt, prin care clienţii fără restanţe o pot solicita, în anumite condiţii, amânarea plăţii unei rate lunare, care va fi achitată la sfârşitul creditului, împreună cu ultima rată”, ne-a declarat Eliza Erhan, director în cadrul Millennium Bank. Clientul poate apela la această variantă de maximum trei ori pe toată durata creditului.
Bucură-te de graţia băncii!
Refinanţarea unui produs cu alt produs din oferta băncilor este şi ea o soluţie pentru clienţii aflaţi în dificultate. “Spre exemplu, pot apela la un credit de nevoi personale unde au o dobândă mai avantajoasă, care are şi o asigurare de şomaj şi asigurare de timp, numai că suma este mai mică”, ne-a spus vicepreşedintele CEC, Mirela Iovu. Mai multe detalii puteţi afla pe site-ul evz. ro şi la emisiunea “Evenimentele zilei”. (A contribuit Ciprian Mailat)
1 săptămână
e perioada necesară pentru restructurarea creditului cu probleme spun oficialii băncilor, în cazul în care nu este unul cu ipotecă
4 miliarde de lei
reprezintă suma pe care băncile au împrumutat-o bugetarilor, din cele 20 de miliarde lei acordate populaţiei
90 de zile
este perioada pe care clientul o are la dispoziţie să ajungă la bancă şi să solicite o restructurare a împrumutului
CAZURI RARE
Politica băncii, intangibilă de către ANPC
În cazul în care vreţi să vă rezolvaţi problemele financiare legate de ratele bancare, iar instituţia financiară nu este dispusă la astfel de alternative, reprezentanţii ANPC au mâinile legate.
“Noi nu putem interveni în astfel de situaţii pentru că băncile nu sunt obligate prin lege să facă acest lucru”, ne-a declarat Mihai Meiu, director în cadrul ANPC. Politica internă a fiecărei bănci, deşi poate fi discutabilă, este intangibilă de autorităţile care pot proteja clientul.
Ce trebuie să mai ştiţi este că pentru soluţionarea problemelor dumnevoastră banca vă poate cere anumite taxe. “Există un comision de restructurare a împrumutului care variază de la o bancă la alta, dar care nu este foarte mare. Una din părţile bune este că poate obţine o dobândă mai mică decât cea pe care o avea produsul când la contractat”, ne-a mai declarat Mirela Iovu, vicepre şedintele CEC Bank.
ALTERNATIVE
Oficial CEC: e posibilă o reducere a ratei cu 20%-25%
Mirela Iovu, vicepreşedintele CEC Bank, spune că mulţi clienţi se tem să vină la bancă să-şi discute problemele financiare şi în acest fel îşi agravează situaţia.
În condiţiile în care clientul avea un salariu de 1.000 de lei şi i-a fost diminuat cu 25%, poate veni la bancă pentru a cere o micşorare a ratei?
Mirela Iovu: Fiecare bancă are propriile reglementări interne şi, dacă un astfel de eveniment se întâmplă, este posibilă o reducere a ratei cu circa 20%-25%.
Ce alte soluţii mai oferă banca unui client care vine pentru rezolvarea problemei creditului?
Una dintre acestea este şi rescadenţarea, adică debitorului îi creşte perioada de creditare astfel încât să poată avea o rată mai mică, mai este şi reeşalonarea în interiorul perioadei în care i-am acordat creditul. Tot aşa avem posibilitatea să-i acordăm graţie pe o perioadă limitată, aceasta poate să fie chiar şi graţie totală. În unele cazuri acordăm graţie doar pentru “principal” (rata propriuzisă, fără comisioane - n.r.) şi să plătească doar dobânda.
Pe ce perioadă i se poate acorda unui debitor o graţie totală?
Personelor fizice le putem oferi o graţie totală pe perioada cât încasează o reducere forţată a veniturilor, ca urmare a şomajului sau a altor decizii de această natură.
Concret, în cazul bugetarilor?
Perioada maximă de graţie poate ajunge şi la un an, iar aceasta se dă în situaţiile mai dificile.
Câţi din cei care vin în bancă reuşesc să obţină o soluţionare a cazului?
Printre cei care chiar sunt afectaţi de aceste măsuri se strecoară şi multe persoane care au venituri ce provin “de la negru” şi vor să profite de aceste situaţii. La noi, restucturările de credit se implementează cu succes în proporţie de 98%.
De ce acte are nevoie pentru a dovedi că i s-au diminuat veniturile?
Trebuie să vină cu un document dat de firma la care lucrează prin care să demonstreze că i s-a diminuat venitul, decizia administrativă care să ateste acest lucru. Pentru un răspuns, probabil că el va veni în maximum o lună, dacă împrumutul luat este unul destul de mic.
RISCURI
Ori discutaţi cu banca, ori ajungeţi în baza de date a Biroului de Credit
Neplata ratelor către bănci ca urmare a scăderii veniturilor în sectorul de stat cu 25% nu este o variantă bună. Potrivit preşedintelui Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Gheţea, dacă debitorii ar veni la bancă să discute cu ofiţerii de credite, sigur s-ar găsi soluţii pentru fiecare.
De preferat pentru clienţi băncilor este să aleagă soluţiile impuse de acestea, având în vedere că alternativa nu este decât Biroul de Credit. Odată intraţi în baza de date a Biroului de Credit pentru restanţe mai mari de 90 de zile, aproape sigur nicio bancă nu vă mai acorda un alt credit în următorii ani.
La mila ofiţerului de credit
“Nu suntem societăţi de binefacere, ci doar societăţi comerciale care urmăresc profitul”, a spus Gheţea.
Cu toate acestea, el a precizat că mai toate băncile sunt pregătite să restructureze o serie de împrumuturi având în vedere calamităţile naturale care au avut loc în ultimele săptămâni în România. Mai mult, finanţatorii au de ales între recuperarea împrumutului pe un termen mai îndelungat sau pierderea unor sume importante.
Potrivit datelor BNR, restanţele populaţiei faţă de instituţiile financiare au ajuns la peste 12,6 miliarde de lei, aproape 7 miliarde provenind de la creditele în valută.
În luna decembrie a anului trecut, acestea treceau uşor de 8 miliarde lei.
VARIANTĂ
Reeşalonarea, cea mai la îndemână soluţie
Împărţirea datoriei debitorului în rate cât mai uşor de suportat de către acesta este una dintre cel mai des întâlnite soluţii la care apelează băncile.
“Pentru clienţii care au suferit o scădere semnificativă a salariului, propunem în general reeşalonări sau refinanţări interne pentru a obţine o diminuare a obligaţiei lunare de plată”, ne-au declarat oficialii RBS România.
Potrivit oficialilor UniCredit, până la finele lunii martie şi ei restructuraseră aproape 4.150 de credite oferite persoanelor fizice.
“Pentru că angajaţii din sectorul de stat reprezintă un segment de clienţi important pentru noi, vom analiza cu atenţie cazurile angajaţilor din acest sector care se pot confrunta cu dificultăţi de rambursare”, ne-a declarat Murat Atay, director general al Garanti Bank. Printre soluţiile pe care le pot oferi cei de la Garanti Bank în astfel de situaţii se numără reeşalonarea creditului sau ajustarea ratei lunare pentru o perioadă limitată.
Multe bănci chiar oferă asistenţă în funcţie de situaţia în care se află clientul, tipul de credit contractat sau orice altă situaţie. “Acesta se poate afla în situaţii dificile (pierderea locului de muncă, şomaj, divorţ, boală gravă)”, spun cei de la RBS.
“Pentru clienţii care au suferit o scădere a salariului propunem, în general, reeşalonări.“,
oficialii RBS România
Evenimentul Zilei: De ce alţii îşi permit armate de bugetari, şi noi nu
Deşi avem unul dintre cele mai puţin stufoase sectoare publice din Europa, cifrele ne arată că numărul angajaţilor statului este mult prea mare pentru posibilităţile bugetului.
Pus la zid şi chiar demonizat în ultima vreme, sistemul public autohton dovedeşte, la o privire mai atentă, că mai are loc de crescut până să ajungă să aibă proporţiile celor din nordul Europei. Astfel, dacă în Suedia, Danemarca, Olanda sau în Marea Britanie între 31% şi 35% din salariaţi sunt bugetari, iar în Grecia, proporţia acestora este de peste 29%, la noi atinge numai 19,5% (cea mai mică din UE, potrivit Eurostat). În ciuda acestui fapt, alte cifre ne demonstrează clar că la nivelul de dezvoltare economică din prezent nu ne permitem să susţinem aproape un milion de bugetari: salariile lor reprezintă 8,8% din PIB-ul României, asta în timp ce lefurile unui sistem public mult mai stufos, cel francez (31,7% din totalul angajaţilor) consumă doar 4,5% din PIB-ul din Hexagon.
Un alt mit care trebuie nuanţat este că doar la noi salariile din sistemul public sunt mai mari decât cele de la privat. Într-adevăr, în România, înainte de reducerea din iunie, leafa medie a bugetarilor era cu două treimi mai mare decât cea din sectorul particular. Totuşi, şi în Ungaria, Marea Britanie, Austria, Franţa sau Bulgaria, salariile la stat le depăşesc pe cele de la privat. Problema este că, peste hotare, discrepanţele sunt semnificativ mai mici, de până la 20% (30% în Franţa), între administraţia publică centrală şi sectorul privat.
Mai transparent, mai cinstit
Mai important decât diferenţele de câştiguri dintre cele două sectoare este, crede Elena Iorga, director de programe în cadrul Institutului pentru Politici Publice (IPP), faptul că în sistemele birocratice din Europa şi SUA veniturile angajaţilor sunt mult mai transparente, există mai puţine clase de salarizare şi nu există variaţii atât de mari între salariul de bază şi câştigurile efective ca în cel autohton. „Apoi, acolo se aplică principiul plată egală la muncă egală. La noi, în funcţie de instituţie, salariile pot diferi foarte mult pentru aceeaşi poziţie“, explică aceasta.
Nici invocarea unor aparate guvernamentale din Europa, care ar fi mai puţin stufoase decât al nostru, nu este întotdeauna corectă. Într-adevăr, cei opt membri ai guvernului federal elveţian par puţini pe lângă cele 15 ministere ale cabinetului Boc. Însă tot 15 ministere are şi guvernul maghiar, cel italian are 13 ministere şi zece miniştri fără portofoliu, cel ceh are 17 ministere, cel britanic are 22, iar cel suedez are chiar 23 de portofolii.
Bugetar egal semizeu
Dar nu statele nordice, vestite pentru puternicele sisteme birocratice, sunt paradisul bugetarilor. Raiul angajaţilor la stat este, sau mai curând era, mult mai la sud, pe malul Mediteranei. Unul din trei salariaţi greci este plătit din taxele şi impozitele colectate de la angajaţii din mediul privat şi de la companii. De fapt, mai ales în ultimii ani, o bună parte a banilor necesari pentru plata bugetarilor a venit
din împrumuturi externe. Asta a făcut ca datoria publică a Greciei să depăşească 100% din PIB şi ca deficitul bugetar să depăşească 13% din PIB anul trecut.
Sunt deja celebre condiţiile mai mult decât favorabile oferite funcţionarilor publici eleni: posibilitatea de a ieşi la pensie înainte de 50 de ani, protecţie aproape totală la concediere, programul lejer de muncă, sporuri de-a dreptul ridicole, cum ar fi cel pentru sosirea la timp la muncă.
Dar risipa bugetară tolerată de guvernul de la Atena este mult mai vastă. De exemplu, 40.000 de femei nemăritate sau divorţate, fiice ale unor funcţionari publici decedaţi, încasează pensiile acestora (ceea ce costă statul circa 550 de milioane de euro pe an). Există în Grecia sute de comitete, în cadrul cărora sunt angajate peste 10.000 de persoane, şi care înghit peste 220 de milioane de euro anual, înfiinţate în scopuri care de care mai bizare. Printre ele, un comitet de administrare a lacului Kopais, care a secat în anii ’30 ai secolului trecut.
Cu toţii în aceeaşi oală
Preşedintele CNSLR Frăţia, Marius Petcu, crede că sistemul românesc nu poate fi plasat în rândul celor moderne şi eficiente, însă nici nu se poate compara cu cel elen. „Ne aflăm mai degrabă într-o zonă de mijloc. Încercăm să ne restructurăm, însă cu resurse limitate“, spune el. Liderul sindical consideră că, dacă ar exista fonduri suficiente, ar fi mult mai uşor să se diminueze mica corupţie sau să se schimbe atitudinea salariaţilor. „Aşa, însă, ne învârtim în acelaşi cerc vicios şi trebuie să-i convingem pe oameni să aibă o prestaţie bună pentru banii foarte puţini pe care îi primesc“, arată Petcu.
Statisticile oficiale arată că lucrurile nu stau chiar aşa. Potrivit ultimelor informaţii, salariul mediu brut din sectorul bugetar a fost, în primele trei luni ale anului, de 722 de euro. Cu câteva procente sub cel din Ungaria şi de vreo două ori mai mare decât cel înregistrat în Bulgaria. După reducerea de 25%, salariul mediu brut al bugetarilor autohtoni va ajunge la 541 de euro. Ceea ce înseamnă că încă va fi semnificativ mai mare decât cel raportat pentru mediul privat (428 de euro).
Se poate spune, desigur, că în zona de business, veniturile reale sunt mai mari, având în vedere că sunt fie disimulate utilizându-se PFA, contracte de prestări servicii sau contracte de drepturi de autor, fie sunt plătite parţial la negru. În acelaşi timp, argumentul poate fi la fel de bine utilizat şi pentru unele categorii de bugetari, care, pe lângă leafa oficială, încasează şi venituri nefiscalizate.
Alfred Bulai, sociolog şi conferenţiar universitar la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), crede că este greşit să antagonizăm sistemul public şi cel privat. „Se creează senzaţia că există oameni care produc şi oameni care nu produc. În realitate, fiecare are rolul său. Cu ceea ce trebuie să fim de acord este că există, în zona birocraţiei de stat, destulă incompetenţă, cheltuieli nejustificate şi un deloc neglijabil fenomen de politizare“, spune el. Însă aceleaşi probleme pot fi observate, într-o proporţie mai mică sau mai mare, şi în aria privată. Concluzia este una amară: sistemul bugetar arată precum societatea românească, care are „probleme structurale grave“. Iar în lipsa unei restructurări reale, măsurile de austeritate adoptate de Guvern nu numai că nu vor avea decât rolul meschin de a face economii, dar riscă să-i facă să plece din sistem exact pe cei competenţi.
În ultimii cinci ani, după cum au descoperit mass-media, numai la nivelul ministerelor au apărut 60.000 de posturi noi. Iar robinetul angajărilor încă este deschis
Sistemul bugetar autohton arată precum societatea românească, care are probleme structurale grave.
Alfred Bulai, sociolog, conf. universitar SNSPA
În străinătate, transparenţa este mai mare şi nu există diferenţe atât de mari între salariul de bază şi veniturile reale ale angajaţilor din sistemul public.
Elena Iorga, director programe IPP
NOI ŞI CEILALȚI
Proporţia bugetarilor în totalul angajaţilor din România este una dintre cele mai mici din Europa (sub o cincime, faţă de 27% media UE). În acelaşi timp, numărul lor este mai mare decât ne permitem.
Austeritate peste hotare
- În Italia, cheltuielile bugetare vor fi reduse cu 24 mld. euro (1,6% din PIB). Printre altele, salariile funcţionarilor vor fi îngheţate timp de trei ani.
- Guvernul spaniol a decis scăderea cheltuielilor bugetare cu 15 mld. euro în 2010-2011. Salariile din sectorul public se vor diminua în medie cu 5%.
- Statul grec trebuie să consume cu 30 mld. euro mai puţin până în 2012. S-a renunţat la salariul al 13-lea şi la al 14-lea pentru funcţionarii publici.
- Guvernul de la Sofia a decis reducerea cheltuielilor bugetare cu 20%. „Unii pot stinge luminile, alţii îşi pot concedia secretara“, a declarat ministrul finanţelor.
- Noul cabinet britanic a adoptat un plan de austeritate de 7,3 mld. euro. Se va renunţa la subvenţii, cheltuieli de protocol, cursuri de reconversie profesională.
- California a decis noi reduceri de costuri. Vor fi afectate în special programele de ajutorare a persoanelor sărace şi a bolnavilor psihici.
Evenimentul Zilei: Ziua Copilului sărbătorită în toată ţara
Parade adevărate, spectacole, teatru de păpuşi, clovni, ateliere de pictură, momente de dans şi alte surprize îi aşteaptă pe copiii din toată ţara de ziua lor.
De Ziua Copiilor e sărbătoare în toată ţara. În cazul Timişoarei, distracţia celor mici începe simultan în şcoli, la Grădina Zoologică, în Parcul Rozelor, dar şi pe stradă. În Bucureşti, cele mai fierbinţi locuri vor fi parcurile, Muzeul Ţăranului Român, Librăriile Cărtureşti, Zone Arena şi toate mallurile.
„Caravana copilăriei”, cu actorii trupei Fantasia
Între orele 8.00 şi 14.00, prin Timişoara va porni la drum „Caravana copilăriei”, animată de artista Eva Labadi şi de actorii trupei de teatru Fantasia. Caravana va avea următorul traseu: Primăria Timişoara - str. I. I. de la Brad - Bd. Cetăţii - Str. Amforei - Str. Ulmului - str.Gh. Lazăr - Piaţa N. Bălcescu - Bd. 16 Decembrie - Intrarea Cosminului - Bd. Regele Carol I - Bd. General Dragalina - Primăria Timişoara.
De asemenea, „Caravana copilăriei” se va opri la toate şcolile întâlnite în drum. Între orele 9.30-13.30, în curtea Şcolii Generale nr. 15 va fi organizat un spectacol dedicat zilei de 1 iunie, anunţă reprezentanţii Consiliului consultativ de cartier Steaua-Fratelia.
Vremea atelierelor
La prânz, în Parcul Rozelor, mai exact între orele 12.00-15.00, va avea loc un program special pentru copii. Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Dumitru Ciumăgeanu”, din Timişoara, va fi prezent cu ateliere de creaţie, jocuri, concursuri, dans, cântece şi poezii.
Iar cei care vor şi o gură de aer curat au la discreţie distracţii la Grădina Zoologică de la Pădurea Verde. Aici este programat un spectacol pentru copii susţinut de Kids Land Iulius Mall, între orele 11.00-14.00. Princhideii vor putea asista la jonglerii, iar printre ei va fi prezent un clovn.
Tot aici, între orele 17.00-20.00, Organizaţia Terapia prin Artă îi aşteaptă pe copii la alte ateliere de creaţie: pictură, teatru de păpuşi şi modelaj în lut. În plus, dansatorii de la Clubul Magnum VRD vor face câteva demonstraţii de dans pentru cei prezenţi.
Teatru de păpuşi la mall
Pe 1 Iunie, lumea copilariei va cuceri şi singurul mall din oraş. La Iulius Mall toţi copiii sunt aşteptaţi în zona ce le e dedicată, începând cu ora 17.00. Distracţia va începe cu „face paiting” şi va continua cu prezentări de modă şi dansuri. Cei mai activi au la dispoziţie concursuri şi pot câştiga o mulţime de premii. Iar cei foarte mici sunt aşteptaţi la o piesă de teatru: „Scufiţa roşie”.
Tramvaiul copiilor, cu dulciuri pe săturate
Copiii vor avea şi propriul tramvai la Timişoara. RATT a decis să instituie „Tramvaiul copiilor”, în locul fostului tramvai turistic ce circula prin oraş. Decorat în culori vii, acesta e special amenajat pentru a fi pe placul celor mici.
Copiii vor putea lua loc la măsuţele amenajate în vagoane şi se vor bucura de dulciuri pe săturate. „Este vorba de un tramvai model Timiş, fostul tramvai turistic, pe care l-am transformat pentru acţiunea de marţi”, a declarat Cosmin Bradu, referent în cadrul Biroului de Presă al RATT.
„Tramvaiul copiilor” va circula între orele 12.00-14.00 şi 18.00-19.00, pe linia 6. „Îmbarcarea” celor mici se face în Piaţa Libertăţii.
LA UMBRA GREVEI
Ziua Copilului, sărbătorită şi în Bucureşti
Pentru că este Ziua Copilului, dar mai este şi grevă generală în şcoli, Capitala va fi plină astăzi de evenimente speciale pentru copii. Sunt locuri unde micuţii se pot simţi bine, se pot juca sau pot participa la ateliere de creativitate.
- TÂRGUL ŢĂRANULUI ROMÂN. De la ora 10.00, copiii vor putea face schimb de jucării, se vor putea înscrie la ateliere de ceramică, hârtie manuală sau de pictură şi vor putea degusta vată de zahăr şi prăjiturele. În plus, de la ora 12.30, vor putea viziona piesa „Melcişorul cel grăbit”, toate în schimbul a câte unui bilet de intrare în valoare de doar 2 lei.
- LIBRĂRIA CĂRTUREŞTI (strada Arthur Verona) va fi gazda „Târgului de-o şchioapă”, unde cei mici pot răsfoi cărţi de poveşti, îşi pot cumpăra dulciuri şi jucării sau obiecte „handmade” speciale pentru ei, toate cu 10% reducere. În plus, azi, pot participa şi la Atelierele Good Food şi Good Homes sau la cel de teatru susţinut de Best Party Entertainment.
- ZONE ARENA (strada Barbu Văcărescu, nr. 164) este locul unde copiii pot vizita, până pe 6 iunie, o expoziţie Barbie şi Lego cu mai mult de 1.000 de exponate originale, un loc de joacă şi tombole. Şi mallurile bucureştene au pregătit surprize pentru micuţi, de ziua lor, cu târguri de produse pentru ei şi numeroase alte atracţii.
- MUZEUL SATULUI ( Şoseaua Kiseleff, nr. 28-30) îi aşteaptă pe copii cu expoziţie de desene, prezentare de modă, spectacole de muzică şi dans, lansări de carte şi concursuri cu premii.