Evenimentul Zilei: Lustraţie la picior de lemn: nimeni nu se simte în pericol

Tardivă, noua lege a lustraţiei îl ţine la adăpost pe Voiculescu, nu-l sperie pe Hrebenciuc, îl „uită” în mod misterios pe Stolojan şi îi prinde la vârf doar pe Silvian Ionescu sau pe Şerban Mihăilescu.

La un pas de adoptare în parlament, legea lustraţiei nu le dă mari emoţii foştilor nomenclaturişti, câţi mai sunt, după 20 de ani, în poziţii publice de top. Noua listă a lustrabililor de renume este extrem de scurtă.

În forma actuală, Dan Voiculescu rămâne senator, în ciuda verdictului de colaborare cu Securitatea, Theodor Stolojan nu ar mai fi atins, ca fost responsabil cu o peraţiuni valutare, iar poziţiile de ex-UTC-işti ale şefului SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, sau premierului Emil Boc nu-i fac lustrabili. Decât dacă ar fi fost retribuiţi.

Hrebenciuc se simte bine

Lustraţia după 20 de ani îl mai prinde secretar de stat pe fostul ofiţer CIE, actual PDL-ist Silvian Ionescu. În prezent şef al Gărzii de Mediu, nici acesta nu se simte însă ameninţat. „Ce legătură am eu? CNSAS a decis că n-am făcut poliţie politică”, a declarat ieri Ionescu pentru EVZ.

Într-un astfel de caz, legea cere retragerea în 3 luni. Lasă însă o „supapă”: încadrarea lustrabililor, prin concurs, pe posturi de directori în ministere. Lustrabilii aleşi - ca primarii sau parlamentarii - nu sunt însă înlăturaţi înainte de finalizarea mandatului. În cazul lor, se interzice candidatura pentru următorii 5 ani.

„Eu nu mă simt”, s-a grăbit să anunţe deputatul PC Sergiu Andon, fost procuror-şef raional înainte de 1989. La fel, Viorel Hrebenciuc spune că poziţia de secretar PCR la Bacău care i se atribuie e „o poveste”. „Nu sunt lustrabil, din nefericire pentru «prieteni»”, ne-a declarat el. Vizat ar rămâne senatorul Şerban Mihăilescu, fost secretar al Consiliului de Miniştri, dar şi nomenclaturiştii Ion Iliescu şi Octav Cozmâncă ori fostul UTC-ist Ioan Rus, care s-au declarat însă dezinteresaţi de funcţii publice.

Voiculescu, la adăpost

În cazul lui Voiculescu, procesele lungi cu CNSAS-ul îl ţin în afara lustraţiei. Nici Stolojan nu intră, responsabilii cu operaţiunile valutare evaporându-se din lege între Senat şi Cameră. PSD-istul Florin Iordache acuză PDL că „a scurtat legea”. Preşedintele Camerei, Roberta Anastase, neagă. „Noi am restrâns la lucrurile care ţin de regimul opresiv, pentru a evita riscul ca legea să devină neconstituţională. Din acelaşi motiv s-a introdus şi amendamentul în legătură cu retribuirea”, explică Anastase.

„Ce legătură am eu cu lustraţia? Am decizia CNSAS că nu am făcut poliţie politică. Eu nu discut pe principii, pe ipoteze. Să vedem întâi legea finalizată.“,
SILVIAN IONESCU, secretar de stat, PDL

„Nu sunt lustrabil, din nefericire pentru «prieteni». Astea (funcţia de secretar al PCR cu probleme economice la Consiliul Judeţean Bacău - n.r.) sunt poveşti!“,
VIOREL HREBENCIUC, deputat PSD

DAN PAVEL E RESEMNAT

„Legea lustraţiei este tardivă şi nedreaptă”

Florin Ciornei

Legea anticomunişti vine cu 20 de ani întârziere pentru că nu mai are pe nimeni important de lustrat. Foştii comunişti sunt deja pensionari. Aceasta este opinia politologului Dan Pavel, semnatar al Proclamaţiei de la Timişoara. Dan Pavel afirmă că legea lustraţiei este „tardivă, nedreaptă şi lipsită de sens”.

„În martie 1990 când am semnat Proclamaţia de la Timişoara, la al cărui punct 8 se prevedea interdicţia ca foştii comunişti să ocupe funcţii în stat, ideea avea sens şi trebuia făcută în primii doi ani de la schimbarea regimului. Acum e prea târziu. Răul a fost deja făcut. Oamenii care au ocupat cele mai înalte funcţii în stat au făcut ce au vrut. Ideea era să blochezi oameni precum Ion Iliescu. Foştii demnitari comunişti sunt deja la pensie şi nu mai e nevoie să le interzici să candideze. Iliescu nici nu mai candidează”, a declarat pentru EVZ Dan Pavel.

El consideră „e o nedreptate să le interzici celor care au avut funcţii mici în comunism să candideze după ce cei importanţi au ocupat funcţii înalte şi au făcut tot ce au vrut timp de 20 de ani”.

„Le interzicem celor cu funcţii mici în comunism, dar ce ne facem cu foştii ofiţeri KGB, GRU care au servit puterea sovietică?”, se întreabă retoric Dan Pavel. În opinia sa, legea lustraţiei este contestabilă la CEDO deoarece încalcă drepturile omului.

Evenimentul Zilei: Marino, turnătorul lui Eliade şi Lovinescu

Criticul şi istoricul literar Adrian Marino a fost un informator prodigios al Securităţii şi al Direcţiei de Informaţii Externe, sub numele de cod „Brătescu” şi „Bratosin”.

12 ianuarie 1981, Rue de Sevigne, Paris. În faţa Bibliotecii istorice a oraşului, la doi paşi de Muzeul Carnavalet, un bărbat pe la 60 de ani îşi înfundă un ziar în buzunarul hainei. Se uită precaut în jur şi, ca din întâmplare, este salutat de cineva.

Un dialog pare să se închege rapid, după care cei doi se depărtează agale. Nu este o secvenţă dintr-un film. Ci planificarea în detaliu a unei întâlniri conspirative a informatorului Adrian Marino cu ofiţerul de legătură din Paris al Direcţiei de Informaţii Externe, oglindită în dosarul de informator al lui Adrian Marino de la CNSAS.

Coordonatele întâlnirii fuseseră transmise anterior informatorului „Bratosin” tot în cadrul unei întâlniri „întâmplătoare” cu ofiţerul „Tudor”, în sala de lectură a Bibliotecii Naţionale, unde Adrian Marino mergea zilnic, iar cel de-al doilea îşi căutase ca pretext o documentare.

Interese operative

Criticul literar se afla deja de două luni în străinătate şi urma să mai stea încă patru, însă pentru a nu crea suspiciuni nu se mai putea vedea cu ofiţerii de legătură la ambasada română, locul obişnuit de întâlnire.

Sub pretextul lansării în limba franceză, la Editura Gallimard, a cărţii sale „Hermeneutica lui Mircea Eliade”, Adrian Marino obţinuse prelungirea vizei pentru Franţa, apoi pentru RFG. Motivul real pentru care i s-a aprobat a fost însă altul: informatorul „Bratosin” trebuia să-l întâlnească şi să încerce influenţarea lui Mircea Eliade, în al cărui apartament din Paris era programat să stea pe perioada vizitei.

Autorităţile de la Bucureşti mizau pe reîntoarcerea savantului în ţară, unde i se pregătiseră deja câteva titluri onorifice din partea Academiei şi Uniunii Scriitorilor. Mircea Eliade era însă ţintuit în Chicago din cauza unei boli, motiv pentru care sosirea lui la Paris s-a amânat până în luna aprilie.

Întâlniri „fabulate” cu personalităţile exilului

Vremea nu a fost însă pierdută, căci între timp, sursa „Bratosin” a relatat intens despre ceilalţi membri ai emigraţiei (ce apare codificată în documentele de spionaj cu numele „pensiune”). „Până la 8.12, Bratosin realizase supliniri în Padina (nume conspirativ pentru Franţa) cu Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Titus Bărbulescu, George Banu, Alain Paruit, Virgil Tănase, Emil Cioran şi Emil Urdăreanu.

Cu alţi cinci tehnicieni (n.r. - cunoştinţe), discuţiile au fost de suprafaţă, mai mult telefonice, dar în perioada următoare fişierul (n.r. - sursa) urmează să aprofundeze perfecţionarea şi diagnosticarea lor”, scria ofiţerul din Paris într-un raport trimis la Bucureşti. „După apariţia cărţii, Bratosin va încerca să suplinească (n.r. - întâlnească) pe Eugen Ionescu şi Paul Goma, sub fabularea de a le prezenta şi oferi câte un exemplar al cărţii sale”, preconiza acesta.

Mircea Eliade, obiectivul principal

În 1981, după o aşteptare exploatată operativ la maximum, Adrian Marino reuşeşte să-l întâlnească pe Mircea Eliade la Paris, despre opera căruia tocmai publicase o carte.

În anexa unui raport al ofiţerului de legătură, se consemnează concluziile„ fişierului”, adică ale lui Adrian Marino, cu privire la savant. „Un rol negativ în determinarea poziţiei lui Mircea Eliade faţă de zonă (n.r. - ţară, România în acest caz) îl are soţia acestuia, care ar fi o femeie foarte rapace, avidă după bani şi situaţie. Starea lui Mircea Eliade este îngrijorătoare, există riscul ca acesta să-şi piardă un ochi”.

Într-un alt raport, se spune că „Mircea Eliade a confiat în particular pilotului nostru (n.r. - un alt nume codificat pentru sursă) că ar dori să efectueze o vizită în Ceahlău (n.r. - România) pentru a-şi revedea sora. E preocupat însă de reacţiile negative ale pensiunii (n.r. - emigraţiei); pentru a evita orice reproşuri şi comentarii din partea unor grupări reacţionare, ar prefera ca vizita să nu fie oficială, la invitaţia vreunei instituţii s-au (n.r. - greşeala ofiţerului) să se desfăşoare cu fast şi onoruri, ca în cazul lui George Palade”. Munca de influenţare depusă de Marino nu a avut însă efectul scontat. Eliade nu a revenit niciodată în România.

Europa Liberă, punctul nevralgic al lui „Bratosin”

Pe lângă Eliade şi exilul parizian, Europa Liberă a fost un alt obiectiv strategic pentru informatorul Adrian Marino.

Acesta era prieten cu realizatorul Mircea Carp, cu care fusese coleg de şcoală militară la Iaşi. O vreme, se pare, a oferit fără re muşcări informaţii despre Noel Bernard, Emil şi Vlad Georgescu, după desele sale vizite la München. Apoi a început să fie bănuit că furnizează cunos cuţilor săi informaţii despre diverse personaje din ţară, folosite ulterior în emisiunile „Cobrei” (numele conspirativ al postului de radio).

Ulterior, DIE a constatat în plus că Marino a omis să le dea unele informaţii despre vizitele sale la Munchen. Asta a declanşat o vastă operaţiune de urmărire a criticului, pe urmele căruia a fost pusă o armată de informatori.

ÎN FAMILIE

Soţia lui Marino, recrutată şi ea

• Lidia Bote-Marino, soţia criticului, a fost şi ea recrutată ca informator, pe 31 mai 1962, pe când soţul său era încă cu domiciliu forţat în satul Lăţeşti, din Bărăgan. Potrivit dosarului de la SIE al lui Marino, aceasta a purtat numele conspirativ Lia Pop şi fost recrutată „pe bază de material compromiţător, constând în faptul că sus-numita a făcut parte din organizaţia legionară «Cetăţui» şi a fost simpatizantă PNŢ, având legături cu unii fruntaşi PNŢ, ca Hagiu C-tin (fugar), Gloza Ioan sau Marino Adrian”.

  Relaţia a durat doar un an, căci Lidia Bote a refuzat să dea informaţii pe motiv că este bolnavă şi nu are timp, „fiind apreciată ca făţarnică”. În pofida insistenţelor, EVZ nu a reuşit să o contacteze pe aceasta.

GHIDE DE CITIRE

Documente de spionaj descifrate

• Documentele din dosarul de la SIE al lui Marino abundă în codificări, de cele mai multe ori ridicole prin transparenţă, uşor descifrabile în context. Astfel, Paris apare şi Prislop, şi Padina, ambasada este „institut” sau „primărie”. Pentru sursă sunt folosite denumitrile de „fişier” şi „pilot”, iar întâlnirile conspirative sunt „simpozioane literare”.

ISTORIA „CAZULUI MARINO”

Scandal postum

• Adrian Marino a murit în 2005, la vârsta de 84 de ani, fiind cel mai tradus critic român. Volumul său de memorii „Viaţa unui om singur” a fost publicat abia luna trecută, din dispoziţie a acestuia, după cinci ani de la dispariţia sa. Cartea, apărută la Polirom, a scandalizat lumea culturală prin atacurile lui Marino la adresa unor personalităţi.

  Printre cei vizaţi se numără şi Mircea Dinescu, membru al Colegiului CNSAS, ce a ripostat virulent, susţinând că Marino a fost informator al Securităţii şi al DIE. În baza unei acreditări, EVZ a studiat ulterior dosarele acestuia de la CNSAS, care au confirmat acuzaţiile lui Dinescu.

Evenimentul Zilei: Kazahii vor să dea o gaură în bugetul României

Statul nu va recupera datoria Rompetrol de 571 milioane euro în 2010 Grupul Rompetrol, controlat de kazahii de la KazMunaiGaz (KMG), vor să eşaloneze datoria către statul român în valoare de 571 de milioane de euro, pe care o are de achitat până pe 30 septembrie.

Conform directorului financiar al grupului petrolier, Dimitri Grigoriev, oficialii companiei negociază cu autorităţile române o amânare a plăţii pe o perioadă de trei-patru ani.

„Nu pot spune că Rompetrol Group şi Rompetrol Rafinare vor fi capabile să plătească datoria. Înţelegem că este foarte important pentru statul român să primească aceşti bani. Cred că vom găsi o soluţie care va satisface interesele ambelor părţi. Cred că una dintre posibilităţi, satisfăcătoare pentru ambele părţi, este restructurarea datoriei şi plata ei în următorii trei-patru ani”, a spus, ieri, reprezentantul Rompetrol.

Evenimentul Zilei: Nicu Alifantis, despre prima sa iubire

Campania „Oraşul de vis” iniţiată de www.evz.ro le dezvăluie cititorilor, prin ochii unui simbol al muzicii folk în România, trecutul şi farmecul oraşului Brăila.

Artistul, născut la Brăila, îşi aminteşte cu nostalgie şi cu multă sensibilitate despre oraşul natal. El povesteşte, pentru EVZ, despre cântecele fanfarei, despre iernile cu zăpada până la streşini, cu gerul aprig de altădată, despre podurile de gheaţă de peste Dunăre şi despre lupii din Balta Brăilei.

Interpretul, care a locuit aici din 1954 până în 1976, când s-a mutat în Bucureşti, îi invită pe cei care ajung în Brăila să treacă pe sub salcâmii de la Dunăre, să vadă ceasul din centru sau să poposească la Biserica Greacă, la Teatrul „Maria Filotti”, pe Strada Republicii, la magaziile lui Saligny din port, în Grădina Mare sau la catacombele turceşti.

Nicu Alifantis nu este numai un sensibil muzician, care compune şi interpretează ca nimeni altul din Nichita Stănescu, ci este el însuşi un poet, pentru care nostalgia după Brăila îi este o nesfârşită inspiraţie.

El compune de dorul oraşului său, în care a trăit 22 de ani, poeme despre apa adâncă a Dunării care oglindeşte poveşti şi frumuseţi tulburătoare. O parte dintre poeziile sale au fost publicate în volumul editat de Nemira, în 1997, intitulat „Scrisori nedesfăcute”.

EVZ: Ce culoare a avut copilăria dumneavoastră în Brăila?
Nicu Alifantis: Un tablou alb-negru, cu vagi nuanţe de culori. Contur, mişcare, culoare, miros, freamăt, murmur, viaţă! Ce poate fi mai emoţionant decât să poţi simţi clocotul bucuriei de-a trăi? Energie, iubire, gânduri, amintiri, imaginaţie, dor de umblet. Cel mai tare îmi vin în minte, şi chiar mă emoţionează, liniştea copilăriei, tandreţea părinţilor, candoarea bunicilor, tumultul adolescenţei şi Dunărea.

Exerciţiu de memorie, ori mai degrabă prilej de a privi în urmă, de a medita asupra a tot ce-ţi aminteşti că ţi s-a-ntâmplat demult. Un pas timid spre înţelegere şi împăcare cu sine, o formă de detaşare uşoară, fără să doară, fără ca nimeni să-şi dea seama.

Care sunt oamenii, locurile şi întâmplările de care va amitiţi cu drag?
Strada Albiei nr. 4, Evdocsia - mama, Menelaus - tata, Iaiaca - bunica Despina din partea mamei, mânerul porţii mari din fier forjat, iaurgiii, geamgiii, bunica Vergilia şi bunicul Hristu, din partea lui tata, tanti Lica şi unchiul Sami, vărul Leon, baloane roşii, verzi şi albastre, strada Malului, Stavru şi Lilica, naşii Ţilimidis şi Lala - fata lor, Barba Tase, tanti Virginica şi unchiul Nicu, crâşma lui Arion, lăutarul Afloarei.

Când mă gândesc la copilăria în Brăila spun bragă, rahat, halva, baclavale şi sarailii, ghiudem şi babic, telemea, hamsii, triplu sec şi bere - pentru oamenii mari, Paştele, trăsuri, Grădina Mare, fanfara din chioşc, iernile cu zăpada pân’ la streşini, ger de ţi se lipea limba de poartă, Crăciunul, pod de gheaţă peste Dunăre, Balta Brăilei, lupii.

Cum erau oamenii atunci şi cum îi regăsiţi acum, când mergeţi acasă? Cât de des ajungeţi la Brăila?
Erau luminoşi, frumoşi, blânzi, buni, prietenoşi, demni, iubeau viaţa. Aveau feţele pudrate cu zâmbete. Erau eleganţi, galanţi, amabili, politicoşi, împăcaţi cu sine şi cu cei din jur. Auzeam în jur graiuri multe. La noi în casă se vorbea greceşte, machedoneşte şi româneşte. Brăila era unul dintre cele mai cosmopolite oraşe. Etniile îşi întindeau mâna în a trece viaţa şi nimeni nu se certa cu nimeni.

Toate neamurile aveau bisericile şi cimitirele lor, trăiau cu frica lui Dumnezeu, se respectau între ele. Însuşi Panait Istrati în „Chira Chiralina” spunea, la un moment dat, că „în Brăila trăiau greci, turci, armeni, machedoni, evrei, ruşi şi câţiva români”.

Timpul a trecut şi odată cu el mulţi dintre cei pe care i-am întâlnit, sau pe care i-am iubit. Dar continui să-i port, în străfundul fiinţei mele. Au mai rămas bisericile, cimitirele, salcâmii, fotografiile, amintirile şi Dunărea. Am păstrat pentru mine Grădina Mare, faleza, Biserica Sf. Nicolae, Şcoala nr. 15, Liceul nr. 3, proful de română - Ungureanu, acordeonul Timiş şi primul caiet de muzică, de la profesorul Anghelescu, cei şapte băieţi dintr-a XII-a D.

Fetele, 42 la număr, s-au pierdut prin lume, au devenit mame, bunici, amintiri. Noi, băieţii, ne mai vedem şi azi, ne întâlnim cât de des putem, aproape că ne-am adunat gaşca de prieteni din tinereţe.

Atâta doar că acum nu mai alergăm după gagici, da-n rest, suntem vii, râdem şi ne place teribil de tare să ne bucurăm de viaţă şi să dăm piept cu ea.

Dacă aţi fi ghid pentru o zi, ce aţi recomanda unui turist?
Dunărea, Biserica Greacă, Teatrul „Maria Filotti”, Strada Republicii - unicat arhitectonic, Ceasul din centru, Magaziile lui Saligny din port, Grădina Mare, Moara lui Violatos, Casa Agronomului, Catacombele turceşti, Brăiliţa, Lacul Dulcii, Comorofca, salcâmii şi Dunărea.

Ce îi lipseşte oraşului şi cum s-a schimbat în timp?
Lumea care a populat odată oraşul, liniştea vremurilor de altădată, şuşoteala multinaţională, braga… Şi, totuşi, n-aş vrea să exagerez. Am momente când sunt copleşit de nostalgii. Totuşi, trăim în 2010, iar ceea ce se vede în jurul nostru este prezentul pe care, vrem, nu vrem, trebuie să-l acceptăm.

Dacă ar fi să alegeţi trei cuvinte pentru a defini Brăila, care ar fi acelea?
Prima mea iubire!

Citeşte mâine, pe evz.ro, interviul cu sportiva Camelia Potec.
Campania “Oraşul de vis” a debutat pe 6 aprilie şi îşi propune să găsească oraşul din România care oferă cel mai mare confort locuitorilor săi.

Oraşele participante în campanie sunt Arad, Bacău, Braşov, Brăila, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Sibiu, Timişoara şi Bucureşti.

Fiecare dintre acestea are la dispoziţie o săptămână de prezentare. Intră pe “Oraşul de vis” şi alege oraşul preferat. Acordă notele pe care consideri că le merită şi află astfel evaluarea pe care au realizat-o şi alţi locuitori ai acestuia.

Evenimentul Zilei: Când oile dau mat lupilor

“E o vorbă la ţară: nu eşti bun nici de păscut vacile”, spune Gavril Drăghici Flutur, jucător de şah cu probleme grave de vedere, încercând să îşi amintească copilăria.

Îşi aminteşte totul şi îşi spune povestea răzând. Povesteşte pe ani, ba chiar pe mutări, că a avut parte de destule. La 40 de ani, este jucător al echipei de şahişti nevăzători din Spania, venită la Călimăneşti pentru Cupa Mondială de Şah rezervată acestei categorii de şahişti. Nu este complet orb, dar nu vede tabla de şah. Vede doar cât să meargă, uneori, singur.

Viaţa lui e ca un joc cu o sută şi ceva de mutări, extenuant, dar care sfârşeşte cu victorie. Aşa că, dacă vreţi să îl cunoaşteţi pe românul nostru, trageţi-vă aproape o ceaşcă de cafea. Sau un ibric.

Evenimentul Zilei: „Cazurile actuale de la CF 2 puteau fi prevenite”

Dacă s-ar fi luat măsuri în 2009, când două femei au făcut infecţii grave, nu s-ar fi ajuns la situaţia actuală.

„În toamna anului trecut, în maternitatea de la Spitalul CF 2 au fost două cazuri identice celor de acum. Dacă acelea erau investigate ar fi dus la descoperirea şi luarea măsurilor necesare ca să nu se mai producă astfel de tragedii”, ne-a declarat un medic din spital care a dorit să-şi păstreze anonimatul.

Mai exact, a fost vorba despre două tinere, ambele cadre medicale, care după ce au făcute chiuretaje la maternitatea de la CF 2 au ajuns în stare gravă la alte spitale din Bucureşti.

„Nu s-au respectat condiţiile igienice în blocul operator”

„Cele două cazuri din septembrie nu au fost anchetate”, a declarat şi ministrul sănătaţii, Cseke Attila, ieri cu ocazia prezentării concluziilor anchetei făcute la CF 2.

„Verificările au scos la iveală faptul că personalul medical îşi desfăşura activitatea într- un mediu impropriu, cu un instrumentar cu sterilizare în doiel nică şi că nu se respecta protocolul de asepsie necesar”, se arată în raportul comisiei.

În plus, deşi există o persoană nominalizată pentru supravegherea şi controlul infecţiilor, nu există niciun plan de măsuri specifice.

Pe de altă parte, s-a constatat şi existenţa riscului de contaminare a instrumentarului şi a substanţelor me dica mentoase prin nerespectarea procedurilor de manipulare. „Există o multitudine de factori favorizanţi care au dus la apariţia infecţiilor”, a spus ministrul.

Două tinere, în stare critică după chiuretaje în 2009

Condiţiile precare de igienă au îmbolăvit anul trecut, în luna septembrie, alte două tinere. Una dintre ele, Iulia B., a făcut complicaţii după un chiuretaj şi a ajuns în stare gravă la Spitalul Elias. Cea de-a doua, Constanţa I., în vârstă de 34 de ani, avea o sarcină oprită în evoluţie şi i s-a făcut un chiuretaj.

„A doua zi a făcut febră, stare toxico-septică, a ajuns la Spitalul Floreasca, unde a stat două zile, apoi a fost transferată la Spitalul Universitar unde i s-a făcut histerectomie (îndepărtarea totală a uterului - n.r.)”, se arată într-un raport al spitalului.

Cazurile au fost cunoscute inclusiv de conducere, însă nu s-a făcut nimic pentru a se afla cauzele.

„Nu s-ar fi făcut nimic nici acum dacă nu se implica presa. Materialele necesare ne lipsesc mulţi de ani pentru că nu sunt bani, iar banii nu sunt din cauza celor care au fost la conducere până acum. Sunt zvonuri că vor fi numiţi şefi oameni care au adus spitalul în situaţia dezastruoasă de acum”, susţin medici din spital, care pun tragediile şi pe seama faptului că lucrările de construcţie nu sunt finalizate.

„Nefiind terminate nu pot fi respectate toate normele. Tot traficul trece prin ginecologie până la poarta operatorie. Din 2003, medicii cumpără tot ce e necesar pentru operaţii, de la mănuşi, fire, pungi de urină, iar pacientele îşi aduc tot ce le trebuie, inclusiv antibioticele”, mai spun sursele medicale.

Nu s-ar fi făcut nimic nici acum dacă nu se implica presa. Materialele necesare ne lipsesc de mulţi ani, iar bani nu sunt din cauza celor care au fost la conducere.”
MEDIC, Spitalul CF 2 din Capitală

Evenimentul Zilei: “Nu-mi place mizeria morală” - Povestea unei românce curajoase din Italia

Liliana Neagoe o vâlceancă care trăieşte şi munceşte în Italia de mai bine de şapte ani are o poveste unică. A restituit portofele pierdute, a salvat viaţa unui copil şi cu fiecare ocazie a demonstrat italienilor că este un român corect şi cinstit. Însă, recunoştinţă pentru faptele sale nu a găsit-o la nimeni.

La aproape 50 de ani, Liliana Elena Neagoe se declară o persoană cu conştiinţa curată. La Jesi, în provincia Ancona, unde locuieşte împreună cu soţul ei, este cunoscută ca „Liliana, cea care lucrează pentru doctori”.

„Am venit în Italia în baza promisiunilor unor prieteni italieni ai soţului meu, dar planurile de acasă nu s-au potrivit cu cele de aici. În final, preotul Tobă, din Ancona, m-a ajutat să-mi găsesc un loc de muncă, pentru câteva ore, la o familie de medici unde făceam curăţenie. De atunci, am demonstrat că îmi fac treaba bine şi am fost recomandată şi altora. În prezent, lucrez în casele a patru familii de medici, în aproape 13 locaţii şi ajung să muncesc câte 50 de ore pe săptămână. Asta dovedeşte că pe unde am fost angajată am fost şi apreciată. De mult timp prietenii şi cunoscuţii îmi spun că în Italia, dacă nu ai recomandări bune, nimeni nu se uită la tine”, este de părere Liliana.

A găsit de patru ori portofele pierdute şi le-a restituit

Îi Italia se simte respectată mai mult ca niciodată, deşi înainte de a emigra a fost aceeaşi persoană corectă şi muncitoare. „În România am lucrat la o fabrică de piese radio-tv din Curtea de Argeş, mai apoi la un magazin, dar nu am simţit respectul pentru angajaţi, aşa cum îl simt aici. E o altă lume pentru mine. Poate şi datorită faptului că în Italia am trecut şi prin câteva peripeţii care au dovedit intergitatea mea.”

Liliana este cunoscută în localitatea marchegiană nu doar ca o bună colaboratoare familială, ci şi pentru aventurile prin care a trecut. A salvat viaţa copilului unei familii pentru care lucrează. „S-a întâmplat să fiu la locul potrivit, în momentul potrivit. Fetiţa patronilor, nefiind supravegheată atent de babysitter, a înghiţit un cărlig de rufe şi era pe punctul de a se sufoca. Am intervenit imediat cum am putut şi am chemat urgent unul dintre părinţi. Copilul a fost salvat şi credeţi-mă că m-am bucurat foarte mult că am evitat la timp o catastrofă.”

Incredibil poate pentru unii, Liliana a găsit de patru ori portofele pierdute, pline de bani şi documente şi de fiecare dată le-a restituit. A fost pe punctul de a fi chiar agresată de către un trecător, care ar fi vrut să-şi însuşească banii găsiţi. „Poate incredibil pentru mulţi, dar de fiecare dată am restituit ceea ce am considerat că nu-mi aparţine. Sunt convinsă că mulţi ar fi făcut la fel. Ceea ce m-a şocat a fost însă atitudinea unora. Spre exemplu, când am văzut că unei bătrâne îi căzuse portofelul şi un tânăr intenţiona să-l ia, am intervenit şi era cât pe ce să fiu agresată. Ulterior, bătrâna mi-a spus că era toată pensia ei, pe care abia o scosese de la poştă.”

“Am ţinut să-i spun că sunt româncă”

Atitudinea celor cărora le restituia documentele sau banii i-au lăsat Lilianei un gust amar. „Majoritatea abia mai deschideau gura să spună un mulţumesc. Eu nu aşteptam bani sau alte foloase, dar niciunul nu a ţinut cont că eu consumam bani pe telefoane şi timp pentru a merge la locul de întâlnire. O singură dată, o doamnă, pentru că îi restituisem nişte documente importante, a ţinut să-mi dea 20 de euro. Dar nu am vrut să-i primesc.”

Cu altă ocazie a fost pe punctul de a fi confundată cu un hoţ. „Într-un supermarket am văzut o geantă abandonată. Îmi atrăsese atenţia că suna telefonul din interior. Am întrebat pe cei din jur dacă nu le aparţiena geanta şi când toţi au dat din umeri, am luat-o să o duc la bancul de informaţii al magazinului. În urma mea venea proprietara, care pierduse geanta şi s-a comportat cu mine ca şi cum aş fi vrut s-o fur. Nu-ţi vine în cazurile astea mai bine să nu-ţi pese şi să te faci că nu vezi? Sau să devii un indiferent?”

Atitudinea pasivă a trecătorilor a intrigat-o pe Liliana nu doar odată. Pe o stradă principală luase foc buncărele de gunoi şi nimeni nu chema pompierii. „Observasem că flăcările devin din ce în ce mai mari. Am pus mâna pe telefon şi am chemat pompierii. Până la mine nu telefonase nimeni, iar fumul ieşea de ceva timp. Puteau să ardă copacii din jur sau să afecteze clădirile din apropiere. Nimeni nu se obosea să dea un telefon.”

Datorită Lilianei, patronul unui magazin de legume fructe a putut să observe la timp o greşeală de preţ. „Preţul era greşit pus în calculator, la mai puţin de jumătate. Era o diferenţă de aproape 4 euro. I-am atras atenţia vânzătorului şi a pus preţul real. Am ţinut să-i spun că sunt româncă. Să vadă că un străin a sesizat şi l-a informat. Toţi ceilalţi înainte au profitat şi au cumpărat cireşele la jumătate de preţ.”

Liliana a decis să rămână pentru mult timp în Italia, unde se simte respectată. Dar gândul de a se întoarce în patrie nu a părăsit-o definitiv. „Nu-mi lipseşte nimic aici, mă simt respectată pentru ceea ce fac, dar tot acasă mi-e gândul. Oricum pentru încă o bună perioadă rămân în Italia”.

Evenimentul Zilei: Grecia poate fi resuscitată doar cu minimum 100 de miliarde de euro

Costurile planului de salvare a statului elen ar putea fi de trei ori mai mari decât se apreciase iniţial. În schimbul banilor, Atena are de îndeplinit condiţii drastice, au avertizat UE şi FMI.

Grecia ar putea avea nevoie de asistenţă financiară în valoare de peste 100 de miliarde de euro, nu de 45, suma vehiculată până în prezent, au avertizat mai mulţi oficiali germani.

Ministrul de finanţe din guvernul de la Berlin, Rainer Brüderle, a avansat suma de 135 de miliarde de euro, în timp ce mai mulţi parlamentari de opoziţie au evocat - după o întâlnire cu şeful FMI, Dominique Strauss-Kahn, şi cu cel al Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet - un pachet financiar cuprins între 100 şi 120 de miliarde de euro.

Evenimentul Zilei: Cosmeticele organice câştigă teren în România

LECŢIA DE ECOLOGIE. Primul business online de cosmetice organice împlineşte doi ani, timp în care a crescut odată cu o piaţă care a cunoscut un boom nesperat.

Monica Roşu stă pe un fotoliu de piele din biroul ei, unde se aude încet muzică clasică şi o lumânare organică parfumează camera. Vorbeşte relaxat despre decizia care i-a schimbat total viaţa.

După 10 ani de petrochimie, a decis să renunţe şi să înceapă o afacere în domeniul cosmeticelor organice, o idee ce, în 2008, părea riscantă. În Bucureşti mai existau doar două magazine care vindeau produse organice iar publicul de cumpărători era foarte redus.

În doi ani, lucrurile s-au schimbat radical. Acum Rangali a evoluat de la un magazin online de cosmetice la un distribuitor pentru celelalte magazine. Numărul lor a crescut vizibil, odată cu interesul clienţilor. Din două motive. Pe de o parte este la modă să foloseşti produse organice, iar pe de altă parte, este mult mai sănătos.

Avantaje cosmeticelor organice

Cosmeticele organice sunt împărţite în mai multe categorii. Cele care au o parte ingrediente naturale, dar au şi substanţe chimice, ca parabenul, cele care au ingrediente naturale şi cele care sunt certificate ca organice. Avantajele se văd pe piele, care nu va mai fi iritată şi nu va mai suferi, explică Monica Roşu.

Pentru a cumpăra un produs organic de calitate trebuie să citiţi eticheta şi să verificaţi certificarea. Există mai multe standarde de certificare, cel mai bun fiind cel dat de Soil Association, care atestă că un produs este organic în proporţie de 95%.  Iar certificarea este dată după monitorizarea atentă a felului în care sunt crescute plantele, cum sunt prelucrate, amestecate şi ambalate. (vezi la finalul articolului lista completă de certificări organice).

Produse de import

Afacerea Rangali s-a născut din nevoia Monicăi Roşu de a le oferi celor doi copii ai săi o îngrijire sigură, după ce anumite produse convenţionale nu s-au dovedit bune pentru piele. Dar, fiindcă trecerea de la produsele convenţionale la cele organice nu e uşoară, pentru că cele din urmă nu miros la fel de frumos şi nu fac la fel de multă spumă (din lipsa unor substanţe chimice), ea spune că, până să ofere la vânzare un produs, îl testează. Importă mai ales din Marea Britanie pentru că are încredere în certificarea dată de Soil Association, care cere ingrediente organice minimum 95%.

Produsele de machiaj sunt aduse din Australia. Mascara, spre exemplu, este pe bază de alge. Monica Roşu povesteşte amuzată cum, timp de trei luni, a lipsit mascara din gama de produse, pentru că algele din care este făcută au fost afectate de poluare. Producătorii au decis că trebuie să aştepte ca o nouă generaţie de alge să apară.

„Nu poţi trăi 100% organic, dar măcar cât se poate. Eu zic că unde sunt suprafeţe de aplicare mare, trebuie folosite produse organice. Mă refer la şampon, gel de duş”. Dar nici produsele pentru curăţat casa nu sunt mai sănătoase, în ultima vreme producătorii de organice, aducând pe piaţă şi detergenţi de rufe şi de vase, dar şi produse de curăţenie cu ingrediente organice.

Prejudecata despre preţurile organicelor

Afacerea Monicăi Roşu, care împlineşte doi ani pe 6 mai, nu a mers ca pe roate de la început. Au existat momente grele, cum ar fi investiţiile în promovare sau explozia pieţei, când cererea din partea magazinelor a depăşit capacitatea de distribuţie a firmei. Dacă la început maşina care umplea depozitul din zona Republica, din Capitală, venea o dată pe lună, acum vine de trei ori pe lună şi este un camion care nu mai poate fi descărcat manual.

Managerul vrea să ţină mereu pasul cu tendinţele şi merge la târguri în domeniu şi încearcă orice produs nou pe care vrea să îl importe.

Ea se confruntă cu prejudecata că produsele organice ar  fi mai scumpe. Preţul, însă, nu-l depăşeşte pe cel al cosmeticelor convenţionale populare, despre care, Monica Roşu spune că sunt ieftin de produs. „La produsele convenţionale, 20% din preţ reprezintă costuri de marketing”.

Pentru unii clienţi există iluzia că substanţele chimice provenite din petrol pur nu sunt nocive, dar fosta consultantă în chimie o dărâmă. „Din petrol se extrage benzina, apoi motorina, apoi păcura şi  ce rămâne merge la industria cosmetică”.

Pe când, în cazul produselor organice, preţul reflectă costurile de producţie. „Este foarte scump să creşti levănţică un an şi să ai grijă să nu o polueze nimeni. Şi cine ştie cum vine vreo ploaie puternică şi ţi-o distruge”.

Multe dintre cosmeticele organice sunt făcute manual, ceea ce face ca ele să nu dureze mult în timp. „Fiindcă le lipsesc conservanţii chimici, termenul de valabilitate la unele produse este de trei-şase luni”, spune managerul Rangali, care conchide că mereu le transmite oamenilor să citească cu atenţie eticheta. „Dacă nu înţelegi ce scrie pe etichetă, dacă nu ştii ce sunt acele ingrediente, nu cumpăra”.

LISTA NEAGRĂ

Citiţi mai jos câteva substanţe chimice des folosite în industria cosmeticelor convenţionale, care sunt nocive.

• SLS (Sulfat lauril de sodiu) - surfactant anionic, agent de spumare dur, se găseşte în mod frecvent în şampoane, geluri de baie şi duş şi este cunoscut ca iritant al pielii şi ochilor. Poate provoca eczeme. SLS se mai găseşte şi în detergenţi de podele de garaje indutriale, degresanţi de motor şi este folosit şi la teste clinice pentru a provoca iritaţii pielii.
• Parafina - produs chimic derivat din păcură (reziduu petrolier) care declanşează discolorări şi iritaţii ale pielii. Mai apare şi sub numele de ulei mineral sau parafină lichidă. Frecvent folosit în creme, uleiuri şi produse pentru copii.
• Ftalaţi - compus chimic care se găseşte în multe produse obişnuite incluzând cosmetice, jucării, linoleum de podea. Se foloseşte pentru a stabiliza parfumuri şi a face materiale plastice flexibile.
• Paraben - folosit în mai mult de 90% din produsele cosmetice. Parabenii sunt conservanţi care au fost menţionaţi în studii legate de dereglările hormonale, cu posibil impact asupra dezvoltării de cancer, de probleme de fertilitate, afectării dezvoltării fetusului şi copiilor mici. Parabenii au fost găsiţi în tumori localizate la sân (Journal of Applied Toxicology, 2004) şi dau alergii sau dermatite. Pe etichetă poate apărea ca metilparaben, butilparaben, propilparaben, etilparaben.
• Propilen glicol - acest compus chimic alterează structura pieleii, permiţând altor chimicale să intre mai adânc în epidermă, crescând astfel nivelul celor care ajung în sânge. Provoacă iritaţii precum dermatite şi eczeme. Se găseşte şi în antigelul pentru maşini.
• Parfum - echivalentul sintetic al uleiul esenţial, este principalul declanşator al dermatitelor şi eczemei. Din cele 5.000 de ingrediente ce pot intra în compoziţia parfumurilor, doar 1.300 sunt testate.
  (sursa: Monica Roşu, manager Rangali)

TIPURI DE CERTIFICĂRI

Cum să vă daţi seama ce fel de produs organic cumpăraţi. Primul pas este să citiţi eticheta şi să vedeţi ce fel de certificare există pe ambalajul produsului.

• dacă produsul este natural, adică, potrivit legii conţine 1% ingrediente naturale (chiar dacă a suferit un proces chimic pe urmă), poate purta pe ambalaj menţiunea eco sau bio sau natural
• există organisme de certificare independente care acordă certificări naturale şi organice , fiecare după anumite criterii
• pentru produsele naturale există două tipuri de certificare : BDIH în Germania şi Cosmebio în Franţa. BDIH certifică numai natural (cere ca materia primă să fie obţinută din plante, din culturi controlate biologic sau sălbatice, fără testare pe animale), Cosmebio certifică  BIO (natural) şi ECO
• Cosmebio cere ca produsele bio să aibă 95% ingrediente naturale, din care 10% organice din care 95% certificate şi maxim 5% ingrediente sintetice. Pentru produsele ecologice cere 95% ingrediente naturale din care 5% organice, din care 50% certificate, maxim 5% ingrediente sintetice
• Pentru organic există mai multe organisme de certificare: Ecocert în Franta şi Italia, Soil Association în Marea Britanie, USDA Organic în SUA.
• Ecocert certifică şi natural şi organic, natural minim 5% ingrediente organice certificate şi ogranic, minim 10% ingrediente organice
• Soil Association certifică numai organic şi cere 95% ingrediente organice
  (sursa: Monica Roşu, manager Rangali)

În fiecare vineri, evz.ro vă oferă o lecţie de ecologie.

Evenimentul Zilei: Geneva: flori, apă, moarte, fericire

Al doilea oraş ca mărime din Ţara Cantoanelor respiră bună dispoziţie, trăieşte în parcuri şi jalonează repere din istoria universală.

Fântâni cu gulere de hortensii, forsiţii urcate în balcoanele blocurilor, ronduri de lalele, rozariuri programate, ca efectele pirotehnice, să explodeze în căldura verii, peluze nesfârşite, interminabile, şi platani spanioli, omniprezenţii platani, noduroşi, tăiaţi sever şi misterios, ca nişte sfetnice din care au căzut toate lumânările.

Şi ceasul cu cadran de flori, din Jardin Anglais, pe care toată lumea îl priveşte fără să se întrebe cât e ceasul şi fără să-şi amintească, fireşte, că are în faţă cel mai lung secundar de pe pământ.

Şi jetul, Jetul de apă, aberant, vesel, o anecdotă inginerească, care împroaşcă stropi peste toate cartierele, hipnotizează bărcile care plutesc pe lacul Leman şi avioanele care levitează deasupra Alpilor. O coloană de apă plimbată de vânt ca o salcie, optimistă, neobosită, în jurul căreia pivotează toată suflarea Genevei.

Un om de bine

Plătiţi 10 franci şi intraţi la Muzeul Crucii Roşii, unde o să-l găsiţi pe Henry Dunant, negustor şi filantrop din Geneva, încă stând la masa de scris, descriind priveliştea zecilor de mii de soldaţi în agonie, rămaşi în urma bătăliei de la Solferino (1859).

Povestirea lui a plecat către toate cancelariile europene, a dus la încheierea Convenţiei de la Geneva (pentru îngrijirea tuturor răniţilor, indiferent de naţionalitate) şi a stat la baza înfiinţării organizaţiei internaţionale de prim ajutor, care a adoptat, inversând culorile, steagul Elveţiei.

Zidul Reformatorilor din Parc des Bastions

Contra 4 franci, urcaţi-vă în turnurile Catedralei Saint-Pierre, panoramaţi oraşul de la înălţimile infatuate ale clopotarilor, apoi, pentru alţi 10 franci, coborâţi în Muzeul Reformei, lăsaţi hologramele lui Jean Calvin şi Martin Luther să vă vorbească din oglinzi înrămate, aflaţi cum s-a umflat populaţia Genevei din cauza persecuţiilor la care erau supuşi hughenoţii şi porniţi la vale spre Parc des Bastions, acolo unde un basorelief gigant, Zidul Reformatorilor, cu Calvin, Knox şi alţii, sculptaţi în piatră, îndură zilnic spectacolul tinerilor plini de pofte, tolăniţi în iarbă.

Ştrumfii, inspiraţi de spaniolul Gaudi

Intraţi în Muzeul de Artă şi Istorie, vedeţi corpul plat şi neverosimil al unei femei imaginate de Alberto Giacometti şi câteva tablouri pictate de tatăl lui, Giovanni.

Ieşiţi în stradă şi căutaţi casa de sticlă cu pereţi mobili, „Lumina”, proiectată de Le Corbusier, apoi duceţi-vă în cartierul „Aux Grottes”, în spatele Gării Cornavin, şi uitaţi-vă după „Ştrumfii”, un ansamblu de blocuri conceput în anii 1980 de trei arhitecţi cărora le plăceau desenele animate şi Gaudí.

„Dintre toate oraşele lumii, (…) Geneva mi se pare cel mai propice pentru fericire.” - JORGE LUIS BORGES, scriitor argentinian înmormântat în Geneva

NECROPOLĂ

Morminte celebre şi goale

În cimitirul Plainpalais, găsiţi mormântul lui Jean Calvin. Nu vă prosternaţi în faţa lui: e simbolic. Dedesubtul micilor tufe de buxus e multă ţărână şi niciun os. Pastorul protestant a fost îngropat aici, dar nimeni nu ştie exact unde. Aşa a sunat dorinţa lui. Era împotriva venerării morţilor.

În Plainpalais zace şi cenuşa lui Jorge Luis Borges, venit să-şi dea duhul în oraşul în care absolvise liceul, şi exoticul aranjament tumular al dezinhibatei Grisélidis Réal: scriitoare, pictoriţă şi prostituată, care a abandonat această din urmă meserie când avea 66 de ani. A murit de cancer zece ani mai târziu şi a fost catapultată de crescânda-i notorietate postumă, peste alţi patru ani, în acest panteon verde, animat doar de-un boschetar cu coafură reggae.

SFAT

Fără prejudecăţi

Nu capitulaţi în faţa renumitei perfecţiuni elveţiene! Nu vă jenaţi prea tare dacă vi se întâmplă să treceţi strada pe roşu, dacă scăpaţi pe jos ambalaje mototolite sau dacă, impacientaţi de preţurile insolente din acest oraş, îi cereţi chelnerului mai mult decât restul care vi se cuvine! Nu vă jenaţi, dar nici nu vă faceţi un titlu de glorie din spiritul vostru rebel! Mulţi alţii v-au luat-o, demult, înainte!

În Geneva, destrăbălarea şi civilizaţia coexistă vesel şi sănătos. După căderea întunericului, plimbaţi-vă relaxaţi pe străzi! Femei cu slujbe de noapte şi pantaloni care imită pielea de leopard vă prind de braţ, „Chéri, chéri!”, şi vă invită la negocieri tandre, departe de lumina indiscretă a felinarelor.

GRATUIT

Transport în comun

Oraşul este pe de-a întregul o promenadă, iar promenadele rămân gratuite chiar şi când sunt ajutate de trenuri, tramvaie, trolee, bărci şi autobuze. Odată aterizaţi la Geneva, o centimă nu veţi mai risipi pe deplasări.

De la aeroport, trenul vă duce gratis în oraş, iar în oraş, după ce v-aţi cazat la hotel, primiţi un card cu care vă puteţi fâţâi oricât pe pânza de păianjen a impresionantului sistem de transport în comun al Genevei.

Next Page »