Evenimentul Zilei: Bucureşti, capitala gunoaielor

După ce s-a dus iarna grea şi a apărut soarele au ieşit la iveală şi gunoaiele ascunse de nămeţi. Weekendul trecut, Bucureştiul, capitală a Uniunii Europene colcăia de gunoaie şi resturi de zăpadă murdărită de nămol. Evz.ro a mers prin oraş de-a lungul săptămânii să vadă cum îşi fac treaba firmele de salubritate care trebuie să ridice gunoiul de pe domeniul public. Am pornit din cartierul Militari şi am mers către Drumul Taberei, Răzoare, Cotroceni, Eroilor, Ştirbei Vodă şi Piaţa 21 Decembrie la Universitate. Marţi 23 ianuarie, în majoritatea zonelor coşurile din spaţiul public erau pline şi multe ambalaje şi sticle de plastic erau aruncate şi pe lângă, deşi era deja a patra zi mai caldă şi zăpada dispăruse aproape peste tot.

Reprezentanţii companiei care are contract de salubrizare în sectorul 6, Urban, au spus că echipajele care se ocupă de domeniul public trec o dată la două zile. A doua zi, Bulevardul Iuliu Maniu era mai curat.

Cine trebuie să ridice munţii de zăpadă neagră?

În Militari, să mergi de la intersecţia Lujerului spre mall-ul din Bulevardul Timişoara e destul de complicat, după ce au răsărit pe stradă câţiva munţişori de zăpadă murdară, amestecată cu nămol şi cu tot felul de gunoaie. Grămezile respective sunt rămăşiţe ale marii deszăpeziri recente, când, pentru a curăţa bulevardele şi străzile mari, zăpada a fost mutată în zonele mai puţin circulate.

Trecătorii care se încumetă să ajungă pe strada Lujerului către respectivul mall trebuie să meargă pe stradă, o bucată de drum, pentru că trotuarul a fost acaparat de munţişorii negri. Acolo unde a rămas trotuar accesibil ai nevoie de cizme de cauciuc, mai ales dacă este o zi ploioasă, din cauza noroiului.

Am semnalat problema Primăriei Sectorului 6 care a răspuns foarte prompt, explicând că firma de salubritate din sector, cea care s-a ocupat şi de deszăpezire, trebuie să ridice resturile de zăpadă murdară. De asemenea, primărira a promis că luni va fi rezolvată problema.

Gunoiul, ridicat o dată la două zile

Reprezentanţii Urban au explicat că echipajele care ridică gunoiul din spaţiul public trec o dată la două zile, în general dimineaţa. Asta nu explică cum, de sâmbătă până marţi, pe strada Bozieni din Drumul Taberei, coşurile nu au fost golite. Din contră, au ajuns aşa de pline, că gunoiul curgea pe jos.

Vineri însă, strada era curată, după ce i-am sunat pe cei de la Urban să le semnalăm problema.

Eternul gunoi de la Răzoare

La nici 10 minute de mers pe jos de Palatul Cotroceni, în intersecţia de la Răzoare, este un teren viran unde tronează grămezi de gunoaie pe care nimeni nu le ridică niciodată. Problema aici este că se termină un sector şi începe un altul. Reprezentanţii Urban au explicat că terenul respectiv nu ţine de sectorul 6, ci de 5. Reprezentanţii ADP sector 5, firma care are în grijă salubritatea spaţiilor publice, susţin că terenul nu intră în aria de acţiune a echipajelor sale. De fapt, au spus aceştia, terenul ar fi proprietatea privată a cuiva şi deci nu ţine de ADP să ridice gunoiul de acolo.

Spre surprinderea noastră, terenul nu este îngrădit şi nici nu există vreun semn care să anunţe că este o proprietate privată. ADP ne-a sugerat să aflăm de la Primăria Capitalei care este situaţia terenului şi cine ar trebui să îl cureţe. Din păcate, instituţia care ar fi trebuit să deţină răspunsul nu ne-a oferit nicio informaţie.

Ştirbei Vodă, plin de gropi

Cu cât înaintam spre centru, coşurile de gunoi încărcate erau din ce în ce mai rare, străzile fiind mai curate. De la Eroilor spre Ştirbei şi către Strada Nicolae Bălcescu ne-am lovit de un alt efect al deszăpezirii serioase din acest an: craterele din asfalt. Autobuzul cu care am circulat ne-a agitat şi ne-a smucit pe străzile bombardate. La câte-un stop ne-a aruncat ca pe cartofi.

În unele locuri, autorităţile au avut inspiraţia să ascundă gropile, acoperindu-le cu pietriş sau nisip. Primarul general al Bucureştiul a dat ultimatumuri peste ultimatumuri firmelor care se ocupă de întreţinerea străzilor. Săptămâna aceasta, multe erau încă în stare deplorabilă.

La finalul călătoriei, un iaz

Odată ajunşi la Piaţa 21 Decembrie 1989, am coborât din autobuz şi ne-am trezit în faţa unei bălţi care acaparase parcarea şi în care maşinile se afundau cu roţi cu tot. Explicaţia autorităţilor: canalizarea nu a putut face faţă cantităţii mari de zăpadă care s-a topit.

Evenimentul Zilei: Dependentul de cola: omul care rade 2,5 litri de suc pe zi

NEMAIVĂZUT. Mihai e un Setilă al vremurilor moderne, nu se culcă până nu-şi soarbe sticla de cola până la ultima picătură. Teodor suferă şi de un alt viciu: dependenţa de fitness.

Mihai nu-şi bagă nimic în venă, dar are pupilele mărite şi clipeşte prea des ca să nu te enerveze. Nu-şi fierbe heroina în linguriţă, nu trage cocaina pe nară, dar tot un ciudat rămâne. Mihai e dependent de… cola.

E student la master în Olanda şi are puterea să-şi recunoască viciul: „Consum o sticlă de 2,5 litri pe zi, uneori chiar trei litri”. Pentru Mihai, paharul de cola este Graalul înzestrat cu puteri miraculoase. Prin ochelarii cu ramă neagră, pupilele îngălbenite cerşesc cola. Încearcă să se vindece, iar când ne-am întâlnit, a comandat o bere, contra propriei naturi.

Un alt tip de rătăcit al sorţii este Teodor, exponentul dependent de muşchi, de fitness şi de suplimente nutritive. O namilă care predă engleza la un liceu din Capitală. Admite că e o formă de narcisism ceea ce face el. Bărbatul de 1,81 metri înălţime şi 95 de kilograme îşi toacă un lighean de legume. Se pregăteşte de cină.

Cei doi sunt exemplele dependenţilor atipici. Viciul i-a subjugat într-un mod asemănător cu ceea ce păţesc drogaţii. Creierul le comandă să-i ofere doza zilnică de stimulente, fiecare are câte un pitic ascuns, care i-a supus ca pe nişte sclavi.

Bea cola zilnic, din 2007

Mihai Borcan, Mihăiţă pentru amici, îşi face masterul în Olanda. Are 24 de ani, dar cearcăne ca la 40. E agitat. E în sevraj, nu mai băuse cola de 24 de ore. Trăgea nădejde să-l calmeze berea. Când vine berea, o apucă cu ambele mâini. Din cauza tremuratului. „Parcă suntem într-o sectă, toţi colegii cu care lucrez pe tehnic beau cola”, se dă singur în vileag. „Recunosc, niciunul nu se ridică la nivelul meu”, se laudă. Nici prin cap nu-i trece să se lase. „Cât am stat în Regie, mă duceam la non-stop dacă rămâneam fără cola”, mărturiseşte Mihai.

În România obişnuia să bea trei litri pe zi. Blestemă începuturile şi pe colegul de cameră, de la care a luat microbul. Azi e insomniac. Stă treaz cu zilele şi munceşte. „O sticlă nu rezistă mai mult de o zi. Dacă am luat-o dimineaţa, o beau până seara. Dacă o iau seara, o beau până la culcare”, se amuză, pufăind din ţigară.

„Licoarea” cu bulbuci îi tine şi de foame. „Savurez senzaţia pe care mi-o dau glucidele, aşazisul «sugar-rush»”. A făcut un calcul. Cât ar economisi dacă s-ar opri din a bea cola. Rezultatul nu i s-a părut convingător: „Un milion şi ceva pe lună dacă nu beau deloc”.

Probleme grave cu ficatul

Îi e sete încontinuu. Îşi comandă a doua bere. Zice că, după doi ani de băut câte o sticlă pe zi de cola la 2,5 litri, a avut probleme grave cu ficatul. Totul pornise de la un control la dermatolog, din cauza unor erupţii „dubioase”, şi i s-a recoltat şi sânge.

Trei luni a fost nevoit să ia câte două tipuri de pastile. Are 95 de kilograme la 1,90 înălţime. A început să se îngraşe de la sfârşitul anului trei de facultate, odată cu stresul cotidian şi cu responsabilităţile. „Băutul colei nu m-a îngrăşat neapărat, dar sigur m-a împiedicat să slăbesc”, povesteşte Mihai. Când a început facultatea, avea cam 80 de kile. S-a menţinut până a pus gura pe cola. Explicaţia medicului a fost limpede.

Dependenţa de cofeină mă reşte doza de calciu eliminată prin urină. La 12 căni pierzi 20 de miligrame de calciu, de aici şi problemele cu clipitul şi cu tremuratul. Tipul parcă intră în fibrilaţie. E puţin inconştient, recunoaşte asta, dar spune că nu se va lăsa până nu va avea probleme mari cu sănătatea. Deocamdată, templul său, propriul trup, încă se mai ţine.

Dependent de fitness, la 46 de ani

Pe sub costumul bej, bărbatul de 46 de ani, fost boxer, ascunde un pachet de muşchi. Teodor Oreste vorbeşte despre munca lui ca despre o sculptură de-a lui Michelangelo. Se îndoapă cu suplimente nutritive. O pudră cu concentrat proteic, din care este scoasă grăsimea, mixată cu apă. „Toată lumea vrea să arate bine”, spune fostul boxer.

Îşi priveşte bicepsul cu admiraţie. A cochetat în urmă cu 11 ani cu culturismul. Tot atunci a încercat pentru prima oară steroizii. Zice că de cei „naturali” n-are de ce să se teamă, iar suplimentele nutritive au devenit extrem de performante, fără efecte secundare.

Cinci zile din şapte trage de fiare la sală. Zilnic, câte o oră. E obsedat să arate bine şi recunoaşte acest lucru. Nu iese din casă dacă nu arată impecabil. Aşa se explică şi obsesia cu fitnessul: nu efortul fizic îl stimulează, ci dorinţa irezistibilă de a-şi menţine frumuseţea.

„Dacă mi se dă programul peste cap şi nu ajung la sală, nu intru în depresii, dar devin nervos, am o angoasă”, explică Teodor. Astfel că a devenit o maşină: opt ore de somn obligatoriu, antrenament, trei mese şi trei pilule nutritive. „Mă droghez cu chestii bune”, încheie Teodor precipitat.

PĂREREA SPECIALISTULUI

Cola provoacă alergii şi angoasă

În băuturile cu cola se regăsesc cofeina şi zahărul. Prima dă dependenţă. Este numită de medici drog psihoactiv, care produce stări de angoasă, iritaţie, somnolenţă, bătăi rapide ale inimii. Alţi aditivi folosiţi în astfel de racoritoare măresc riscul alergiilor.

În România, nu există niciun studiu despre consumul excesiv de cola sau de suplimente nutritive. În anul 2009, directorul medical al Institutului de Endocrinologie „Parhon”, Daniel Grigorie, a trebuit să găsească explicaţia unei distrofii musculare: „Rezultatele hormonale erau complet anormale.

Am citit pe internet studiile americanilor şi mi-am dat seama că era vorba despre un exces de sport, în prostie, care a dus la deshidratare. Băiatul voia muşchi, cu orice preţ”. Specialiştii îi văd pe cei obsedaţi de fitness, de suplimente şi de cola ca fiind „trăsniţi”.

Evenimentul Zilei: Mel Gibson: Hollywood-ul animalelor aparţine unui român

La porţile Romei, în localitatea Aprilia, se află parcul zoologic „Parco Zoo delle Star”, pe care faimosul actor Mel Gibson l-a denumit „Hollywood-ul animalelor”.

Acolo se află peste 100 de specii de animale, unele foarte rare, iar altele protagoniste în filme de succes: tigrul din „Sandokan”, cimpanzeul din „Bingo Bongo” sau pantera din „Patimile lui Cristos”. Proprietar este românul Daniel Berquiny, cunoscut şi apreciat de către cei mai mari regizori, producători şi actori de cinema.

Daniel Leibovici Berquiny s-a născut în urmă cu 60 de ani la Bucureşti, într-o familie care practica arta spectacolului de circ de cinci generaţii.

A intrat de mic copil în lumea spectacolului de circ, iar talentul său a fost premiat cu medalii de aur. „Făcând parte dintr-o familie care trăieşte în lumea circului de multe generaţii am intrat şi eu, inevitabil. La doar 15 ani, am fost premiat în Mongolia cu medalia de aur la festivalul internaţional de circ, apoi următorii ani fiind atracţia principală în cadrul circului Mille e una notte ai celebrilor Liana, Nando e Rinaldo Orfei. Aici am fost premiat cu medalia Trapezul de aur”, povesteşte românul.

Viaţa l-a purtat pe român în Italia, unde s-a stabilit definitiv în 1980. Aici s-a reprofilat. „A fi acrobat de circ înseamnă să fii tânăr, în maximum de forţe. Majoritatea celor care trăiesc în lumea spectacolului de circ, după vârsta de 30 de ani, trec de la acrobaţie la dresaj. E o etapă normală. Eu mă simt tânăr, în depline forţe, dar performanţa are limita ei de vărstă. Aşa am gândit şi eu şi în momentul în care m-am hotărât să rămân în Italia, am început să mă dedic animalelor. Secretele dresajului le primisem de mic copil de la familia mea, urma ca doar să mă perfecţionez.”

“Tigrii mei au jucat în Sandokan”

Daniel Berquiny a cumpărat cu mulţi ani în urmă, o veche carieră de piatră abandonată, situată între localităţile Aprilia şi Fossignano, care se întinde pe circa trei hectare şi pe care a transformat-o într-un paradis al animalelor. În prezent, vechia carieră este plină de vegetaţie, copaci şi flori. „Parco Zoo delle Star” are însă o particularitate: în afara faptului că există peste 100 de specii rare de animale, se pot întâlni adevăraţi protagonişti din filme celebre.

”Cine vizitează parcul poate întâlni tigrii prezenţi în filmele din Snadokan sau La tigre e la neve a lui Roberto Benigni, pantera din Patimile lui Cristos al lui Mel Gibson, cimpanzeul Tanga, coprotagonist cu Adriano Celentano în filmul Bingo Bongo, ratonul din Ti amo in tutte le lingue del mondo al lui Leonardo Pieraccioni, întregul zoo din Natale in Crociera semnat Neri Parenti, papagalul Ara din „Grande Fratello şi lista poate continua. Acestea sunt câteva exemple mai semnificative dar sunt multe, foarte multe filme şi spectacole unde am participat cu animalele mele.”

Românul este mereu solicitat de către producătorii şi regizorii de film pentru că talentul şi măiestria pe care le dovedeşte sunt recunoscute.

„Nu e totul să lucrezi cu animalele, ci trebuie să anticipezi mereu ce reacţii vor avea pe scenă sau în faţa camerelor de luat vederi. Tocmai de aceea, regizorii cu care am lucrat mi-au cerut mereu sfaturi şi au ascultat părerile mele. S-au comportat mereu ca nişte adevăraţi profesionişti, mi se adresau mereu cu maestro şi adaptau scenele în funcţie de recomandările pe care le făceam. M-au considerat mereu un adevărat consilier.”

Daniel a insistat să ne descrie latura psihologică a raportului său cu animalele. „Un bun dresor trebuie să intre în psihicul animalelor. Să ştie să le domine în primul rând din punctul ăsta de vedere. Chiar şi pe scenă sau la filmări au capriciile lor, au toanele lor. Îmi amintesc cum într-o filmare, la Natale in crociere, Michelle Hunzicher i-a râs în faţă unui cimpanzeu, nebănuind că animalul are o anumită sensibilitate şi nu va mai colabora. A trebuit să-mi pun toată măiestria în joc pentru a convinge cimpanzeul să colaboreze la acea scenă. La fel şi în cazul ratonului cu care a filmat Pieraccioni. E un animal drăguţ dar dacă nu ştii să te comporţi cu el, muşcă şi zgârie teribil.”

Pericole la fiecare secundă

Nu au lipsit nici momentele  de mare risc pentru dresorul român, una dintre ele fiind în India, pe când pregătea tigrii pentru filmările din seria Sandokan. „În timpul unui antrenament, masculul m-a trântit la pământ şi era pe punctul de mă face bucăţi, sub ochii fiului meu, care avea 8 ani pe atunci. Am reacţionat imediat, luându-l la pumni, altfel nu ştiu ce s-ar fi putut întâmpla. S-a cuminţit imediat, dar pericolul a fost maxim.”

Din cadrul parcului său nu lipsesc şerpii, crocodilii, zebrele, urşii sau păsările exotice. Majoritatea au fost protagoniste în spectacole sau filme. Ultimul proiect al românului este participarea la emisiunea Ciao Darwin. „Am şi lupi cu care am participat alături de Terence Hill în serialul Don Matteo sau Chiara e Francesco al lui Fabrizio Costa. În afara filmelor şi serialelor am participat la diferite emisiuni TV. Unul dintre tigrii mei l-au îngrozit pe Leo Gullotta în celebra emisiune Scherzi a parte. Lista este foarte lungă, acestea fiind doar câteva exemple. Ca ultimă propunere pe care am avut-o zilele acestea este participarea împreună cu unele animale la emisiunea Ciao Darwin. Suntem însă doar în faza discuţiilor preliminarii despre scenografie, posibilităţile animalelor şi acordul cu producătorii.”

Daniel Berquiny îşi explică succesul, nu datorită doar talentului său, ci, în primul rând, dragostei pe care poartă animalelor. Este mereu preocupat pentru sănătatea lor, modul de alimentaţie sau spaţiile în care trăiesc. Colaborează cu o echipă de trei medici veterinari, specializaţi în terapia animalelor exotice, care a realizat anul trecut o intervenţie considerată unicat în lume.

„În parc am o leoaică, Elsa, ce suferea de dublă cataractă şi care era foarte agitată din cauza problemelor de vedere, era înfricoşată şi suferea enorm. Doi medici veterinari oftalmologi, cu care colaborez mereu, au realizat o intervenţie chirurgicală unică în lume, fiindu-i inserite animalului lentile speciale care i-au redat vederea şi i-au oferit o viaţă normală. Asta s-a întâmplat la începutul lunii decembrie a anului trecut, iar acum leoaica se simte perfect şi se comportă normal. Datorită cataractei slăbise foarte mult pentru că nu se alimenta corespunzător. Din fericire, intervenţia a fost reuşită iar acum se comportă normal faţă de grupul de lei în care a fost introdusă.”

Românul este considerat nu doar un dresor de animale, ci un adevărat maestru în arte circului. A colaborat şi a dat sfaturi unor actori importanţi din teatru şi spectacol. „Nu m-am specializat doar pe dresajul animalelor, pentru că în lumea filmului şi a showbiz-ului trebuie să fii complet pentru a rezista. Am interpretat câteva roluri în film alături de mari actori, iar în Italia am fost solicitat să dau unele sfaturi pentru interpretări mai speciale. Am avut astfel ocazia să lucrez cu Lorela Cucarini, Carmen Russo sau Massimo Ranieri. Chiar dacă ei erau vedetele, nu se sfiau să mi se adreseze cu maestro”.

L-am întrebat pe Daniel Berquiny dacă a câştigat mulţi bani de pe urma carierei sale. „Mulţi cred că poţi câştiga fabulos, pentru că lucrezi cu lumea cinematografiei de vârf. Este adevărat că se învârt mulţi bani, dar eu am foarte multe cheltuieli cu întreţinerea animalelor. Cu un tigru filmezi trei zile pe an poate, dar trebuie să-l hrăneşti şi să-l îngrijeşti zilnic. Un tigru sau un leu mănâcă la o masă circa 70 de kilograme de carne, reptilele trebuie să aibă temperatură constantă, cimpanzeii o climatizare particulară. Să nu mai vorbim despre facturi şi despre taxele către stat. Am mulţi angajaţi, majoritatea români, pe care trebuie să-i plătesc. Cea mai mare satisfacţie pentru mine nu e cea materială, ci faptul că pot trăi în lumea spectacolului, a marilor actori şi regizori şi că sunt apreciat şi solicitat de către ei. Celebrul actor şi regizor Mel Gibson mi-a spus că ceea ce face eu aici e unic şi că pot considera acest loc Hollywood-ul animalelor … E ceva, nu?”

Ce planuri de viitor are Daniel Berquiny?

Parcul pe care îl gestionează împreună cu soţia este deschis publicului şi se pot organiza tot felul de spectacole. „Oricine doreşte poate să viziteze parcul. Eu sunt mereu la dispoziţia vizitatorilor, le dau explicaţii, le povestesc despre fiecare animal în parte şi nu de puţine ori mai fac şi câte o reprezentaţie de dresură. Aici, copiii au o sală mare unde sunt instalate jocuri, există şi un mic restaurant. Se poate petrece o zi minunată. Avem şi cai din rasă pitică care pot fi călăriţi de copii şi unde fiica mea este vedeta. De foarte mică a început să-i călărească, iar acum ştie să facă tot felul de acrobaţii.”

„Azi nu mai poţi să-ţi faci planuri de viitor. E totul atât de nesigur. E greu să mai ai un vis. Deşi am 60 de ani, mă simt încă foarte tânăr, mai ceva ca unul de 40. Voi colabora cu producătorii de film şi televiziune, voi participa încontinuare la diferite reclame, voi avea grijă de animalele mele şi în primul rând de familie, la care ţin cel mai mult.”

Evenimentul Zilei: Turism pe bani europeni: multe idei, puţine proiecte

Doar o cincime din numărul proiectelor depuse în vederea modernizării şi extinderii unităţilor de cazare turistice cu fonduri europene au fost aprobate, valoarea acestora fiind de aproape 20,78 milioane de euro.

Astfel, dintr-un total de 101 cereri de finanţare depuse, au fost aprobate 20 de proiecte. Valoarea cererilor de finanţare depuse este de aproximativ 92 milioane de euro, potrivit datelor furnizate evz.ro de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Pentru demararea proiectelor, beneficiarii vor accesa fonduri europene prin Programul Operaţional Regional de Dezvoltare. Dintre cele 101 cereri de finanţare depuse, 36 vizează modernizarea şi extinderea unor pensiuni sau hoteluri

din  staţiunile turistice balneare, climatice sau balneoclimatice. În cazul a 7 cereri, au fost deja semnate contractele de finanţare.

Săracii Europei vor fonduri pentru turism

Din punctul de vedere al valorii proiectelor depuse, pe primul loc la nivel naţional se plasează regiunea de dezvoltare Sud-Est, cu cereri de finanţare în valoare de 52,1 milioane de euro. Pe locul secund se plasează regiunea de Nord-Est (48,2 milioane de euro) şi regiunea de dezvoltare

Centru (43,24 milioane de euro).

În funcţie de valoarea cererilor de finanţare aprobate, lider la nivel naţional este regiunea Nord-Est (16,47 milioane de euro), aceasta fiind secondată de regiunea Sud-Est (18,65 milioane de euro) şi regiunea Centru (9,81 milioane de euro).

Cele mai multe cereri de finanţare, 27, au fost depuse în regiunea Sud-Est, însă doar 6 au fost aprobate până în prezent. Toate proiectele vor fi demarate în judeţul Constanţa. În regiunea Centru au fost depuse 22 de dosare, din care au fost aprobate numai 4, în vreme ce în regiunile Vest şi Nord-Vest, din cele 10 cereri de finanţare depuse, nu a fost aprobată niciuna.

Lista obiectivelor turistice

Anul acesta, 75 de obictive turistice din ţară vor fi reabilitate cu bani de la bugetele locale şi cu fonduri de la Ministrul Turismului. Investiţiile vor viza atât reabilitarea şi modernizarea traseelor turistice montane şi a structurilor de pe litoral

, cât şi amenjarea a numeroase pârtii de schi, porturi turistice şi centre balneo-climaterice multifuncţionale.

În municipiul Arad va fi amenajat un ştrand cu ape termale. De beneficiile terapeutice ale apelor care ies fierbinţi din adâncuri vor beneficia şi cei care se vor duce la Băile Felix şi 1 Mai, unde va fi construit un aquapark. Astfel, bazinele vechi, cu ţevi ruginite şi cimentul mâncat de vreme de pe fundul acestora, vor fi reabilitate.

Bazele de tratament din staţiunile balneo-climaterice, lăsate în paragină ani buni, vor fi modernizate. Pe lista investiţiilor în turism aprobată de Guvern se regăsesc şi centrele balneare de la Beiuş, Săcueni şi Borş, din judeţul Bihor, sau cele din Moacşa, Cernat, Brăduţ şi Turia din Covasna.

Muzeu la Govora

Băile tradiţionale din staţiunile Borsec, Tuşnad, Tomeşti, Ciumani sau Sâncrăieni vor avea centre moderne, care să îi atragă pe turişti. La Govora, în judeţul Vâlcea, va fi construit un muzeu balnear, în sediul casei de cultură, şi o bază de kinetoterapie. Tot în Vâlcea, va fi modernizată infrastructura turistică din staţiunile Călimăneşti, Căciulata şi Voineasa. Un complex balnear şi unul de agrement vor fi construite şi în Snagov.

Cei care au trecut pe la Lacul Roşu nu s-au bucurat doar de frumuseţea locului, străjuit de stânci, ci au lăsat în urmă munţi de gunoaie. În plus

, grătarele pe care sfârâie mititeii nu reprezintă un atu pentru un turist iubitor de natură. Staţiunea Lacul Roşu va fi ecologizată anul acesta, iar infrastructura de turism din zonă va fi reabilitată.

Plaje şi porturi

Anul trecut, vasele de croazieră fluviale au ocolit România. Pentru atragerea unui număr mai mare de turişti, vor fi construite porturi turistice de agrement în Galaţi, în Mamaia sau Sfântu Gheorghe şi Murighiol. Şi plaja de la Sulina va fi reamenajată anul acesta.

Foarte multe dintre investiţiile aprobate de Guvern vizează amenajarea de pârtii de schi, reabilitarea traseelor montane şi construcţia unor baze salvamont. Pe listă se regăsesc obiective din masivele Ceahlău, Făgăraş, Piatra Craiului şi Bucegi. Tot la Borsec, turiştii vor putea înlocui cura de băi cu o plimbare cu schiurile. Pârtii de schi vor fi amenajate şi în nordul Moldovei, la Suceviţa, la Câmpulung Moldovenesc, la Straja, Petroşani şi Vulcan, în judeţul Harghita, precum şi la Durău, în Neamţ.

Salinele, o comoară nepreţuită

Uitate ani de-a rândul de autorităţi, salinele de la Praid şi Ocnele Sibiului vor beneficia de investiţii anul acesta. Totuşi, staţiunea Slănic Prahova nu se regăseşte pe lista obiectivelor turistice care vor fi reabilitate. Mai mult noroc au avut staţiunile Sărata Monteoru, din judeţul Buzău şi Amara, din judeţul Ialomiţa.

Biserica ortodoxă “Sfânta Varvara”, situată în mina de sare “Trotuş” din oraşul Târgu Ocna, a rămas şi în prezent una dintre puţinele biserici din ţară construite în saline şi singura din Europa realizată aproape integral din sare şi amplasată la o adâncime de peste 200 de metri.

La Amara, Consiliul Local are termen 37 de luni pentru a termina proiectul de modernizare a staţiunii, finanţat cu fonduri europene. Valoarea proiectul este de aproape 4 milioane de euro, bani care vor fi folosiţi pentru dezvoltarea turismului balnear în staţiunea Amara prin reorganizarea corectă a circulaţiei în spaţiul natural al parcului, modernizarea şi extinderea căilor de acces şi amenajarea locurilor de agrement, îmbunătăţirea condiţiilor de mediu şi protecţia mediului, precum şi prin promovarea staţiunii.

Evenimentul Zilei: O nouă identitate pentru România, fostul tigru din Balcani

În partea a doua a interviului realizat cu fostul ambasador al SUA în România, în timpul administraţiei Clinton, Jim Rosapepe vorbeşte despre modul în care ţara noastră este percepută acum şi despre mizele economice care odată i-au adus supranumele de tigru din Balcani.

Fostul diplomat, acum senator al statului Maryland, a indicat şi locul României pe noua hartă a lumii. În noiembrie 2009 a lansat o carte pe care a realizat-o împreună cu soţia sa, Sheilah Kast.

Prin experienţa proprie a celor trei ani petrecuţi în România, cuplul a dorit să arate americanilor ceea ce reprezintă, de fapt, ţara noastră şi să demonteze vechile mituri.

Cartea, “Dracula is dead. Despre cum au supravieţuit românii comunismului, l-au eradicat şi au revenit după 1989 ca Noua Italie”, a atras şi atenţia mass-media din SUA şi a stârnit curiozitate în societatea americană.

Jim Rosapepe a fost numit ambasador în România pe 4 februarie 1998. În timpul mandatului său de trei ani, până în 2001, a primit, din partea preşedintelui Ion Iliescu, Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Mare Cruce. În locul său, americanii l-au numit ambasador pe Michael Guest. În perioada în care Guest a fost ambasador a avut loc şi vizita preşedintelui George Bush, iar România a fost primită în NATO.

Soţia sa, Sheilah Kast, este un jurnalist care a lucrat pentru posturile americane de ştiri PBS, ABC şi CNN. A transmis, pentru ABC, colapsul comunismului în Moscova şi Tbilisi, şi a comentat prima călătorie a lui Hillary Clinton în Europa de Est. Este gazda emisiunii TV săptămânale de ştiri AARP, Inside E Street, şi are o emisiune-magazin pe postul de radio WYPR.

Evz vă prezintă astăzi a doua parte a interviului acordat pentru strada32.com şi evz.ro. În ediţia de ieri, a doua parte a interviului, despre noua generaţie a României, situaţia vizelor pentru SUA şi perspective economice.

EVZ: Sunt mulţi români tineri din generaţia anilor ’70–’80 care au decis să-şi încerce şansele în afara ţării şi, în acelaşi timp, mulţi tineri talentaţi pun bazele unei economii antreprenoriale în ţară. Aţi putea să oferiţi o prognoză relativă la cum ar putea talentul şi inteligenţa românească să schimbe lucrurile în ţară?
Jim Rosapepe: Românii deja au pornit să schimbe lucrurile, deşi poate părea că acest lucru nu se întampla în timpul recesiunii. Din punct de vedere economic, cea mai importantă forţă a României sunt puternicele abilităţi ale oamenilor săi.

Parte din această forţă este etica de muncă pe care o deţin, despre care am auzit ca fiind apreciată de mulţi angajatori din SUA. O altă parte este reprezentată de soliditatea valorilor de familie ale României, ceea ce se reflectă într-o rată mult mai scăzută a criminalitaţii şi a abuzului de droguri, decât cea cu care suntem obişnuiţi în America.

Iar un alt aspect este creativitatea care îi reprezintă şi care poate fi observată în artă, publicitate, programele software şi, din păcate, ocazional, în veleitaţile legate de computer-hacking. Însă, cea mai importantă sursă a capacităţilor lor este extinderea şi profunzimea educaţiei la care au acces.

În acest sens, dacă privim în mod onest, perioada comunistă nu a fost în întregime negativă. Înainte de comunism, România a făcut un efort major să extindă gradul de educaţie şi să atingă nivele înalte de performantă în educaţie avansată. Pentru a le acorda credit, comuniştii au construit pe această bază.

Au extins accesul la educaţie în mod notabil. Ca şi alte societăţi comuniste, au prevăzut un sistem garantat de muncă pentru omul de rând, în beneficiul unei presiuni mai reduse asupra tinerilor, în mod special în cazul celor săraci din zonele rurale, pentru a avea munca asigurată şi în felul acesta permitând unui număr mai mare de copii să meargă la şcoală. În acest mod, au creat oportunitaţi pentru copiii inteligenţi şi muncitori ai lucrătorilor şi tăranilor să meargă la universitate împreună cu cei ai claselor profesionale.

Cum percepeţi România în acest moment?
La momentul actual România generează ingineri software la o rată mai ridicată în raport cu populaţia sa, decât Statele Unite. Zeci şi zeci de companii americane şi europene au venit în România pentru accesul la aptitudinile inginereşti gata create. Este cazul Wisconsin Machine Tools, care a cumpărat întreprinderi de instalaţii mecanice în România, cu intenţia iniţială de a utiliza capacităţile de producţie din România.

Când au sosit în ţară, au realizat că românii aveau de asemenea aptitudini inginereşti de vârf şi au început să lucreze cu ingineri români. Am observat aceeasi situaţie şi în cadrul industriilor de mecanică agricolă, auto şi hidroelectrice.

În mod cert, există aproape o ironie fericită în această situaţie: Ceauşescu a intenţionat să creeze un sector industrial de sine stătător, construit pe modelul perioadei târzii a secolului nouasprezece şi începutul secolului douăzeci. Cu toate că a eşuat în demersul său, în procesul iniţiat a ajutat în crearea unei forţe de muncă foarte capabilă, cu veleitaţi multilingvistice, pregatită să reusească în economia globalizarii informatiei din secolul actual.

Un alt exemplu al forţei economice pe care România o exercită în secolul actual este faptul că în perioada de după revoluţie, numărul studenţilor în educaţie înaltă s-a dublat.

În mod surprinzător, aceasta nu se întâmplă din cauza faptului că guvernul a investit mai mult în educaţie înaltă – nu a fost în postura de a realiza acest lucru. Se datorează culturii pentru educaţie care este atât de puternică în România, încât universitaţi private, finanţate prin taxe individuale, au fost create de la zero în mai puţin de un deceniu.

Cu toţii ne-am dorit, după decembrie ’89, o nouă reprezentare a României, pentru a înlocui mitul Dracula, moştenirea sumbră a perioadei comuniste, ambiguitatea relaţiilor cu etnia maghiară în Transilvania. Reuşiţi să oferiţi exact această nouă reprezentare!

Cum aţi plasa România pe harta lumii în noua decadă? Care este perspectiva pe care o oferiţi în ceea ce priveşte poziţia sa geo-politică şi relaţiile diplomatice?
România este o forţă economică şi diplomatică în UE şi NATO mult mai importantă decât mulţi reprezentanţi din Vest o realizează. Cu aproape 22 milioane de oameni, România deţine a şaptea mare populaţie în cadrul Uniunii Europene. Deşi a ieşit din comunism într-o prăpastie mult mai adâncă decât aproape toate celelalte state din fostul satelit sovietic, a progresat simţitor într-o perioadă relativ scurtă de timp.

A reuşit să atragă peste 100 miliarde de dolari în investiţii străine directe. Pe perioada a cinci din ultimii şase ani, a înregistrat o rată de creştere de aproape 7%, una dintre cele mai înalte în Europa, Est sau Vest.

Înainte de recesiunea din 2009, a devenit tigrul Balcanilor. Există toate motivele să ne aşteptăm la o revenire a creşterii economice şi la faptul că România va continua progresul său economic. Ca şi membru NATO, România este văzută de către Statele Unite ca şi un aliat valid.

Aţi fost extrem de repede adoptat de către români în timpul mandatului, iar în noua carte amintiţi despre momentele importante ale relaţiei pe care aţi avut-o cu România. Care sunt aşteptările personale de la ţara noastră? Cum aţi dori să vedeţi România în relaţie cu SUA?
Am observat, de-a lungul timpului, că atunci când românii şi americanii sunt împreună, devin prieteni excelenţi şi buni parteneri. Speranţa noastră este să extindem şi să adâncim aceste relaţii.

Acesta este motivul pentru care am decis să scriem, eu şi soţia, noua noastră carte, Dracula Is Dead – ca în felul acesta americanii să afle despre adevărata Românie pe care am cunoscut-o noi, dincolo de stereotipurile bi-dimensionale pe care atât de mulţi americani le pastrează, limitate la Dracula, dictatori şi orfani.

Sperăm ca acest lucru să încurajeze mai mulţi americani să viziteze România şi să o cunoască ei înşişi. La fel de mult ne-ar face plăcere să vedem mai mulţi români vizitând SUA. Acum, fără viză, pot veni numai vizitatori din aproape treizeci de ţări, cu precădere din Vestul Europei, iar România nu este una dintre ele.

Prietenii noştri români ne întreabă mereu, “de ce este ok pentru noi, ca români, să călătorim în Franţa, U.K. şi Germania fără să fie nevoie de viză, dar nu şi în SUA?” Bună întrebare. Parte din preocuparea românilor despre vizele SUA este de natură pragmatică.

Mii de români ar dori să aibă posibilitatea să viziteze, cu uşurinţă, nepoţii, să asiste la festivităţile de absolvire, să lucreze cu parteneri de afaceri şi să studieze la universităţi în Statele Unite, la fel cum o fac şi în Europa.

Dar este de asemenea un motiv simbolic şi emoţional. Românii nu înţeleg de ce sunt trataţi diferit de către aliaţii lor americani şi europeni – de ce fiii lor soldaţi pot să îşi piardă vieţile, cum s-a întamplat, servind alături de trupele americane în Irak şi Afghanistan, dar nu au posibilitatea să viziteze America.

Diferenţele în regulamentele de viză între SUA şi UE punctează cât de eficientă a fost Uniunea în a construi o comunitate europeană reală, în timp ce Statele Unite,  de prea multe ori îi izolează fără a fi necesar pe prietenii noştri. Din perspectiva României, a fi membru NATO este un element de securitate – securitate militara şi probabil mult mai important, securitate psihologică. Aceasta este o dimensiune care ar trebui să fie mai usor de înţeles pentru americani, în contextul lumii de după 9/11.

Evenimentul Zilei: Roşia Montană: frumuseţe şi ruină, prin lentila unui fotograf

Pentru arhitectul Lorin Niculae, Roşia Montană este un amestec ciudat: peisaje care taie respiraţia stau alături de case gata să se prăbuşească şi de oameni puternici, dar cu o privire obosită şi neîncrezătoare.

În urmă cu cinci ani, Niculae a început un proiect fotografic personal numit „România, ţara mea”, care îşi propunea să arate România frumoasă. Iniţial, şi-a făcut un site la rugămintea foştilor săi colegi de liceu plecaţi în străinătate, care îi cereau poze cu locuri din Bucureşti pe care nu le mai văzuseră de ani de zile.

„Universităţile din Statele Unite au avut nevoie de ei pentru că în străinătate se investeşte în cercetare. Mulţi m-au întrebat „Dar tu de ce nu pleci? Ce faci în România? Nu vezi că e o cauză pierdută?”. Eu întotdeauna am fost de părere că nu e o cauză pierdută. Eu am pariat pe România la începtul anilor ‘90 şi continuu să pariez pe România”, povesteşte el.

Arhitectul de 36 de ani spune că nu ajunge o viaţă de om pentru a documenta toate locurile frumoase de aici: „Sunt celebri în Italia fraţii Alinari, care pe la începutul secolului au documentat Italia, cu toate că pentru ei era mult mai greu decât pentru noi, deoarece atunci şi tehnologia era mai puţin avansată, dar entuziasmul lor a fost răsplătit: au creat o arhivă excepţională, cu monumentele Italiei, care este încă folosită pentru documentarea multor lucrări ştiinţifice”.

“Nu văzusem până atunci nici măcar o fotografie frumoasă din Roşia Montană”

„E foartă lume în străinătate cu o imagine sumbră, apăsătoare, a României, plină numai de aurolaci, de oameni necăjiţi, de tristeţe. Aproape nimeni nu mai ştie că România e, de fapt, o ţară frumoasă, cu oameni în marea lor majoritate muncitori, gospodari. Asta mi-am propus eu să arăt”, explică el.

Proiectul său a devenit posibil în momentul în care şi-a cumpărat o maşină ca să poată umbla prin ţară. Şi, la un moment dat, s-a gândit să meargă şi la Roşia Montană: „Eu nu văzusem până atunci nici măcar o fotografie frumoasă din Roşia Montană”, îşi aminteşte el. Prima dată a ajuns acolo în 2006.

„Nu mă aşteptam să fie atât de frumos. Am fost uimit şi poate că un pic din uimirea asta a mea am reuşit să o transmit prin fotografiile pe care le-am făcut”, spune Niculae. Fotografiile sale de la Roşia Montană au fost expuse la Palatul Parlamentului, în foaierul Teatrului Naţional, la Sibiu, Cluj şi Braşov.

„Natura e excepţională şi sunt nişte locuri de o frumuseţe aparte, nici nu ştii ce să remarci mai întâi, valoarea patrimoniului construit, valoarea siturilor arheologice sau valoarea cadrului natural. Şi toate astea creează un potenţial al zonei, de care e foarte greu să nu ţii cont. Eu, cu ochiul arhitectului, văd acolo o dezvoltare turistică de excepţie, e o şansă turistică pentru România să ai un astfel de sit, cu un astfel de potenţial patrimonial, arheologic şi natural, total virgin”, crede el.

Arhitectul spune însă că, în mare parte, comunitatea din Roşia Montană s-a destrămat, iar oraşul a decăzut foarte mult: „E mort. Oraşul e pustiit, mai ales în ceea ce priveşte centrul istoric, acolo foarte rar mai vezi o activitate umană, sunt foarte multe case deja cumpărate de companie, unele care nu sunt cumpărate sunt părăsite şi bineînţeles că într-un mediu montan, într-o climă aspră, orice casă care nu e locuită se deteriorează. Unele nu au acoperişuri, uşi, ferestre, şi atunci e evident că sunt la cheremul naturii”.

Recent, în timp ce urca pe Muntele

Cârnic, fotograful a pierdut poteca deoarece traseele nu mai erau întreţinute: „Poteca de pe Cârnic nu mai e umblată, cresc plantele pe ea şi nu mai ai repere. Nu mai sunt întreţinute potecile, am ajuns acolo şi, cu surprindere, am încercat să cobor, dar nu mai aveam pe unde”.

Cu ani în urmă, şi viaţa comunităţii era mai plină: „Localnicii spuneau că acolo erau petreceri, chiar prin anii ‘80 când mai funcţiona exploatarea aceea a statului comunist. Trăiau, munceau, dădeau petreceri, exista o viaţă a comunităţii. Acum nu mai există nimic din toate astea. Sunt rămăşiţe, fantome. Mai sunt pe ici, pe colo, atomizări, nişte familii care rezistă, care se întâlnesc din când în când”.

Evenimentul Zilei: “Stejarii” au ratat calificarea directă la Mondiale

Naţionala de rugby a României nu a reuşit decât un scor egal în faţa Rusiei, în deplasare, 21-21, rezultat în urma căruia a ratat calificarea directă la Campionatul Mondial.

Obligată să bată Rusia în Cupa Europeană a Naţiunilor, România a trebuit să se mulţumească doar cu un rezultat de egalitate, 21-21. Meciul de la Soci a început bine pentru “stejari”, care au contabilizat primele trei puncte prin Vlaicu. Ruşii au revenit şi au pus stăpânire pe joc, ducând tabela la un neverosimil 18-3! Până la pauză, Botezatu a marcat un eseu şi a dat din nou speranţe României.
După pauză, “stejarii” au pornit o cursă nebună de urmărire: Calafeteanu, penalitate, Dimofte, eseu transformat, iar scorul a devenit 18-18.

Rusii au inscris însă pentru 21-18, dar Calafeteanu a egalat destul de repede. Scor final: 21-21.

România şi-a irosit şansele de a se clasa pe una din primele două poziţii ale ierarhiei Cupei Europene a Naţiunilor. În acest moment, “stejarii” trag tare săprindă măcar locul trei, care duce la baraj.

Pentru o clasare pe a treia poziţie, România trebuie să bată Georgia şi Portugalia în următoarele meciuri. Dacă Portugalia se impiedică în Germania sau Spania, şansele cresc.

Tot ieri, Georgia a învins Spania cu 19-17, iar Portugalia a bătut Germania cu 69-0. Georgia şi Rusia sunt deja calificate la Cupa Mondială.

Rusia - Romania 21-21

Au marcat: Gvozdovski (două eseuri), Kushnarev (3 lovituri de pedeapsă şi o transformare), Vlaicu (o lovitură de pedeapsă), Botezatu (un eseu), Calafeteanu (două lovituri de pedeapsă şi o transformare), Dimofte (un eseu)

Arbitru: Greg Garner (Anglia)

Rusia: 15. Igor Kluchnikov - 14. Vasili Artemiev, 13. Mikhail Babaev, 12. Sergei Trişin, 11. Alexander Gvozdovski, 10. Iuri Kuşnarev - 9. Alexander Ianuşkin - 8. Andrei Temnov, 7. Andrei Ostrikov, 6. Victor Gresev, 5. Kirill Kulemin - 4. Alexander Voitov - 3. Evgeni Pronenko, 2. Vladislav Korşunov (cpt), 1. Alexander Khrokin
Rezerve: 16. Evgeni Matveev, 17. Carlo Maglakelidze, 18. Alexei Travkin, 19. Artem Fatakhov, 20. Alexander Şakirov, 21. Alexei Korobeinikov, 22. Andrei Kuzin

România: 15. Iulian Dumitras - 14. Ionut Botezatu, 13. Ionut Dimofte, 12. Robert Dascalu, 11. Catalin Fercu - 10. Florin Vlaicu, 9. Lucian Sarbu - 8. Alexandru Manta, 7. Ovidiu Tonita, 6. Stelian Burcea - 5. Valentin Ursache, 4. Sorin Socol (capt) - 3. Silviu Florea, 2. Marius Tincu, 1. Bogdan Balan
Rezerve: 16. Cezar Popescu, 17. Paulica Ion, 18. Cristian Petre,19. Daniel Carpo, 20. Valentin Calafeteanu, 21. Csaba Gal, 22. Stefan Ciuntu, 23. Zebega Bogdan

Clasament Cupa Europeană a Naţiunilor

1. Georgia 8 7 1 0 288-110 23puncte
2. Rusia 8 6 1 1 235-128 21puncte
3. Portugalia 8 4 1 3 213-114 17p
4. Romania 7 3 1 3 192-114 14p
5. Spania 7 1 0 6 114-214 9p
6. Germania 8 0 0 8 30-392 8p

Program:

27 februarie

Rusia - România 21-21
Georgia - Spania 19-17
Germania - Portugalia 0-69

13 martie

România - Georgia
Spania - Portugalia
Rusia - Germania

20 martie

Portugalia - România
Georgia - Rusia
Germania - Spania

27 martie

România - Spania

Evenimentul Zilei: Lotul lui Răzvan pentru “amicalul” cu Israel

Selecţionerul Răzvan Lucescu a anunţat lotul pentru “amicalul” cu naţionala Israelului de la Timişoara.

Pentru primul meci din 2010 al echipei naţionale de fotbal a României, selecţionerul Răzvan Lucescu a chemat mai mulţi jucători pe care a contat în finalul campaniei de calificare pentru Mondialul din Africa de Sud, dar a rezervat şi câteva surprize. O prezenţă exotică e cea a lui George Florescu. Fost internaţional de tineret, Florescu evoluează de un an şi jumătate la FC Midtjylland, echipă aflată în acest moment pe locul 10 din 12 formaţii în prima ligă din Danemarca. În vârstă de 25 de ani, Florescu a plecat alături de Răzvan Cociş, la pachet, de la “U” Cluj la Şerif Tiraspol în 2004. A mai jucat la Torpedo Moscova, 10 partide în 2007, iar în anul următor a plecat în Danemarca.

Aflată în mare formă după cele două victorii repurtate în Liga I în debutul returului, Dinamo e reprezentată la lot de Adrian Cristea şi Marius Niculae.

Iată lotul României:

Portari: Costel Pantilimon (FC Timişoara) şi Mircea Bornescu (Rapid)

Fundaşi: Vasile Maftei (Unirea Urziceni), Cristian Panin (CFR Cluj), Gabriel Tamaş (West Bromwich Albion), Mirel Rădoi (Al-Hilal), Dorin Goian (Palermo), Valerică Găman (Univ. Craiova), Laszlo Sepsi (FC Timişoara) şi Mihai Neşu (FC Utrecht)

Mijlocaşi: Mihai Roman (FC Braşov), Bănel Nicoliţă (Steaua), Iulian Apostol (Unirea Urziceni), Paul Codrea (AC Siena), George Florescu (FC Midtylland), Tiberiu Ghioane (Dinamo Kiev) şi Ciprian Deac (CFR Cluj)

Atacanţi: Gheorghe Bucur (Kuban Krasnodar), Ciprian Marica (VfB Stuttgart), Daniel Niculae (AJ Auxerre), Andrei Cristea (Dinamo) şi Marius Niculae (Dinamo)

Evenimentul Zilei: Cumulul pensie-salariu ar putea fi permis din nou

Din calculele ministrului muncii, Mihai Şeitan, restricţia de acum, impusă cu mare tam-tam de guvern, ar putea fi ridicată la începutul lui 2011. Restricţia cumulării pensiei cu salariul de la stat, din care premierul Emil Boc şi-a făcut un titlu de glorie, ar putea fi ridicată de la 1 ianuarie 2011, după evaluările ministrului muncii, Mihai Şeitan. Varianta a fost avansată ieri, în Comisia pentru muncă din Senat, unde acesta a venit să susţină legea sistemului unitar de pensii.

„Chestia asta privind cumulul pensiei cu salariul nu e aşa, pour toujours (pentru totdeauna - n.r.). De la 1 ianuarie 2011 poate fi ridicată această restricţie a cumulului pensiei cu salariul”, a spus ministrul, în toiul unei dezbateri despre veniturile din armată.

Militarii, sub protecţie

Pensiile militarilor au strârnit, de altfel, şi prima dispută între senatori şi guvern. Dacă guvernul vrea să introducă armata, poliţia şi serviciile de informaţii în sistemul public de pensii, recalculându- le aceste venituri în funcţie de cotizaţia corespunzătoare fiecărei solde, parlamentarii au sărit în apărarea unor pensii speciale.

„Militarii nu au carte de muncă. Unde se vor găsi toate arhivele din unităţile prin care au trecut ca să le recalculaţi pensiile?”, l-a încolţit pe Şeitan Elena Mirea de la PSD. „Cine şi din ce bani va plăti despăgubirile pentru cei care vor câştiga procesele? Şi vor fi multe”, s-a raliat Florian Coca, tot PSD-ist.

Dacă problema potenţialelor procese a fost complet ignorată de ministrul muncii, în privinţa arhivelor Şeitan garantează că „în maximum cinci luni se va rezolva”.

„Ne gândim şi la un sistem de pensii de natură ocupaţională”, a mai avansat ministrul o variantă, refuzând să o detalieze însă. O soluţie similară este vehiculată şi în rândul parlamentarilor ca o cale de compromis pentru o serie de pensii speciale care să nu fie tăiate drastic.

Avertismentele Consiliului Legislativ

Pensiile speciale nu sunt apărate însă doar de parlamentari. În avizul dat legii, Consiliul Legislativ semnalează parlamentului că, „măsura privind recalcularea pensiilor stabilite prin legi speciale, aflate în plată la data introducerii sistemului unitar de pensii publice, nu se poate face decât prin încălcarea neretroactivităţii legii”, prevăzut în Constituţie. Măsurile „pot viza doar cazurile care vor apărea după intrarea în vigoare a proiectului, nu şi situaţiile existente”, arată Consiliul Legislativ.

Şeitan vede însă lucrurile alt fel: „Noi nu-i ridicăm dreptul unei persoane asupra pensiei, dar nicio Constituţie nu spune că se păstrează cuantumul”.

• Proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii, intrat ieri în procedură de urgenţă, urmează să fie modificat, prin amendamente, începând de săptămâna viitoare.

Evenimentul Zilei: Bona filipineză, ultima fiţă

Muncesc mult, îmbrăţişează tradiţia supunerii şi se mulţumesc cu un salariu mic. Aşa au ajuns filipinezele la sufletele românilor„de viţă nobilă”, ca Victor Ponta sau Silviu Prigoană.

Trendul de a aduce bone sau menajere asiatice a apărut în România în urmă cu aproape trei ani, când majoritatea părinţilor care apelau pentru asta la firmele de recrutare aveau joburi bine plătite, dar oferta de bone autohtone era redusă. Acum însă, în ciuda ofertei generoase de pe piaţă, politicieni, precum preşedintele PSD Victor Ponta sau omul de afaceri Silviu Prigoană, au adus în casele lor angajate tocmai din Filipine.

Asta, după ce s-au inspirat, se pare, din experienţa altor per soane publice, precum Ion Ion Ţiriac sau Dana Războiu, care au apelat la serviciile filipinezelor pentru îngrijirea copiilor. „Ce i-a determinat să înlocuiască româncele cu filipinezele? Disponibilitatea de a lucra a acestora din urmă şi faptul că sunt serviabile”.

O spune chiar Tiara Perfect, managerul uneia dintre cele mai importante firme care aduce filipinezi pe piaţa românească a muncii. Acestea ar fi, în opinia ei, principalele caracteristici ale bonelor „importate” din ţările asiatice.

În plus, nu doar pretenţiile ridicate de aceste femei, ci şi salariile oferite lor sunt mai mici decât cele plătite româncelor. Nu orice român se poate bucura însă de asemenea angajaţi model.

„Pentru a importa o bonă din Filipine, trebuie să te adresezi unui cabinet de avocatură, care se află într-un circuit închis. Se plăteşte un comision de 3.000 de euro, pe care nu oricine şi-l permite, şi se încheie un contract pe maximum doi ani. Apoi sunt «mutate» în altă familie”, explică preşedintele Asociaţiei Române a Agenţiilor pentru Servicii Casnice, Antoaneta Istrate.

DIN CASA FAMILIEI PRIGOANĂ

Mini şi Salli îşi văd copiii pe internet

Mini şi Salli sunt fericitele angajate ale familiei Prigoană. Deşi le-a fost greu să se despartă de casă, sunt mulţumite aici în România, deoarece câştigă dublu faţă de cât primeau în Filipine sau Hong Kong şi le pot asigura copiilor lor un trai mai bun. Salli are 44 de ani şi a lăsat acasă trei fiice, în timp ce Mini a împlinit recent 35 de ani şi este mama a doi copii, un băiat şi o fată.

„Ne vedem copiii cu ajutorul unei webcam. Ne este dor de ei, dar câştigăm bine aici. La noi în ţară salariile sunt foarte mici, iar noi provenim din familii sărace. În plus, aici avem condiţii foarte bune, mai ceva ca acasă. Şi, cel mai important, avem intimitate”, explică Mini, care se declară mulţumită nu doar de condiţiile oferite de soţii Prigoană, ci şi de modul în care e tratată în casa lor.

„A fost foarte greu să ajungem în această casă. A trebuit să trecem un test psihologic, am făcut examene medicale şi a fost nevoie să îndeplinim toate condiţiile impuse de familie. Dar acum sunt mulţumită”, adaugă ea.

Ca o bună şefă, Adriana Bahmuţeanu, soţia deputatului Silviu Prigoană, o completează: „Vreau să le instalez în cameră un laptop cu webcam, ca să nu mai fie nevoite să meargă în oraş la internet-cafe”.

„Stăteau în picioare, cu capul plecat”

Atitudinea filipinezelor spune totul despre modul în care sunt tratate în ţara natală. Spre deosebire de supunerea care le este impusă prin tradiţie în Filipine, în România ele sunt tratate cu mai mult respect de angajatori. „Când au venit prima dată şi am vrut să le spunem ce au de făcut, le-am invitat să stea jos şi au zis că nu pot sta. Au rămas în picioare, cu capul plecat. A trebuit să insistat să stea jos. (…) Acum s-au mai dezgheţat”, explică Bahmuţeanu.

Ciocolata, un lux

„Nu ne place să stăm, să nu facem nimic. În ţara noastră se munceşte mult. (…) Când nu avem ce face, mai ieşim în oraş pentru a le cumpăra copiilor diverse lucruri”, continuă Mini şi Salli, care ţin să adauge că patronii lor sunt generoşi şi le oferă şi bonusuri.

De Crăciun, spre exemplu, au primit câte 100 de dolari din care au cumpărat ciocolată pentru cei mici - un produs pe care în Filipine familile sărace nu şi-l permit.

„A fost foarte greu să ajungem în această casă. A trebuit să trecem un test psihologic, am făcut examene medicale şi a fost nevoie să îndeplinim condiţiile impuse de familie. Dar acum sunt mulţumită. (…) Câştigăm bine aici. La noi în ţară salariile sunt mici.”,

MINI, menajeră filipineză

BAHMUŢEANU, DESPRE FILIPINEZE

„Sunt ideale pentru că nu ştiu româneşte”

Cele două menajere filipineze lucrează la familia Prigoană de trei luni. De ce a ales să le angajeze? Explicaţia Adrianei Bahmuţeanu este simplă şi concisă: „Sunt mai serioase, mai muncitoare, nu mănâncă mult şi nu te lasă baltă când ţi-e lumea mai dragă. În plus, nu pot pleca, pentru că au contract pe doi ani. Româncele se îndrăgosteau de bodyguarzi şi mai plecau şi cu «amintiri» din casă când ne părăseau”.

Cât despre leafa plătită unei menajere filipineze, Adriana aproximează: cam 500 de euro pe lună. „Le-am plătit avionul şi asigurarea me dicală, le asigurăm cazare, mâncare şi le dăm şi prime”, adaugă Bahmuţeanu.

Un alt motiv pentru care a preferat filipineze este şi faptul că acestea nu ştiu româneşte şi, ca atare, nu trag cu urechea pe la uşi: „Româncele ascultau ce se vorbea prin casă. Râdeau şi mai făceau şi comentarii. Filipinezele nu înţeleg româneşte şi-şi văd de treabă. Sunt modeste şi nu cer bani pentru măritişul fetei sau inele de aur”.

Menajerele familiei Prigoană îşi dedică timpul şi copiilor doar în situaţii excepţionale şi pentru o perioadă scurtă de timp. „Mama mea are grijă de copii. Le rugăm rar să stea câte o jumătate de oră cu ei”, a explicat aceasta.

Iar filipinezele par să ştie exact ce au de făcut, trec pe lângă tine ca „stafiile” şi trebăluiesc continuu prin casă: aşază papucii şi încăl ţă mintea, pun masa şi o strâng şi au grijă ca fiecare lucru să fie permanent la locul lui.

„Reţin ce le spui şi fac totul cu seriozitate”, spune mândră Bahmuţeanu. Pentru a alege două, familia Prigoană a discutat cu 20 de filipineze prin internet. Odată făcută selecţia, au achitat călătoria cu avionul.

„MODĂ” SAU AFACERE?

Angajatele filipineze, profitabile pentru bogaţi

„E snobism şi e mai ieftin. Sunt trendy acum bonele filipineze. Ca să dai bine îţi etalezi geanta de firmă şi bona exotică. Nu e vorba nici măcar de păstrarea discreţiei, pentru că orice reporter care ştie engleză le poate aborda în centrele comerciale, unde fac cumpărăturile. E doar snobism”.

Aşa vede „fenomenul” bonelor filipineze din casele românilor Antoaneta Istrate - preşedinte al Asociaţiei Române a Agenţiilor pentru Servicii Casnice şi manager al unei firme plasare de personal casnic, din Capitală.

Dincolo de a reprezenta „ultima modă”, angajarea de bone din Filipine în familiile înstărite din România se dovedeşte o afacere pe care specialiştii nu o văd însă cu ochi buni. „Mamele” asiatice sunt dispuse să lucreze 24 de ore din 24, acceptă condiţiile de muncă şi un salariu mai mic decât al bonei autohtone, arată reprezentanţii firmelor care recrutează bone românce, nemul ţumiţi de amploarea fenomenului.

„De altfel, din punctul meu de vedere, e ceva comparabil cu sclavagismul (…), lucrează mult, nu comentează şi oricum nu au cui să reclame dacă nu le convin condiţiile de muncă şi dacă sunt plătite mai prost decât bonele autohtone. (…) Prin educaţia lor, tradiţională, filipinezele sunt persoane foarte supuse şi oricum sunt mulţumite pentru că vin dintr-o ţară unde câştigă cam 40 de dolari pe lună, adică de cincişase ori mai puţin decât aici”, conchide Antoaneta Istrate.

Româncele, mai educate

Practic, în acest moment, părinţii români au de ales între varianta tradiţională - angajează o bonă pe baza recomandărilor primite de la apropiaţi, sau cea oficială - apelează la o firmă specializată ori aduce o femeie de peste hotare.

„Spre deosebire de filipineze, de exemplu, bonele autohtone sunt, de obicei, persoane cu experienţă maternală. Majoritatea au şi calificări, recomandări, şi pot fi şi verificate. (…) La toate acestea se adaugă şi faptul că vorbesc aceeaşi limbă şi împărtăşesc aceeaşi cultură cu micuţii şi familiile lor”, explică Antoaneta Istrate.

„BILANŢUL” IMIGRĂRILOR

144 de filipineze muncesc legal în România

Nu mai puţin de 144 de filipineze muncesc legal în România ca bone sau menajere. Aşa arată ultimul „bilanţ” al Oficiului Român pentru Imigrări, potrivit căruia mare parte dintre aceste femei sunt angajate de familii din Capitală şi din Ilfov.

„Doar câteva dintre ele, le numeri pe degete, lucrează în Con stan ţa, Sibiu, Călăraşi, Suceava, Iaşi sau Cluj. Asta, şi pentru că angajarea de filipineze pe post de bone sau menajere pare a fi un «trend», în special în familiile bogate din Capitală. Acestea apelează la filipineze pentru că au recomandări foarte bune şi reprezintă o mână de lucru mult mai ieftină. În plus, şi aceste femei au un avantaj că vin aici. Sunt «cazate» permanent la cei care le angajează şi, având un domiciliu stabil, obţin mai uşor şi dreptul de a rămâne în România”, au explicat ofiţeri de la Imigrări.

Peste jumătate dintre bonele filipineze care lucrează în România au fost aduse în ţară de firma condusă de Tiara Perfect, care a apelat pentru asta la două agenţii locale din Manila. Cât despre salariu, acestea sunt plătite, în medie, cu 400-500 de dolari, însă o „bonă-profesoară” poate câştiga şi 700 de dolari lunar, după cum susţine Perfect.

Ea este contrazisă însă de Antoaneta Istrate, preşedintele Asociaţiei Române a Agenţiilor pentru Servicii Casnice, potrivit căreia, bonele aduse din Filipine ar câştiga, de fapt, aproape jumătate din cât primeşte o româncă, adică maximum 200-300 de dolari lunar.

„E vina statului român că permite aducerea de bone din afară pe posturi pe care ar putea fi angajate românce fără loc de muncă, multe dintre ele venite şi din Spania, Italia sau Franţa, unde au practicat această meserie mulţi ani”, consideră Istrate.

„Am ajuns să thailandizăm copiii”

Opinia psihologului: DANIELA GHEORGHE

Psihologii nu sunt de acord cu angajarea de bone exotice pentru copiii români. „Astfel de părinţi sunt snobi şi egoişti. Acum e la modă să ne dăm exotici, am ajuns să thailandizăm copilul. Acestor părinţi le trebuie o femeie care să comunice cu copilul lor, să aibă de la cine să înveţe în primii ani de viaţă, care sunt esenţiali. Or, o bonă străină nu vorbeşte nici aceeaşi limbă şi nici nu are o cultură comună cu cel mic. Nu sunt profesioniste. E total greşit”, spune psihologul Daniela Gheorghe.

Iar, pentru a învăţa bine limba engleză, de exemplu, de la bonă, aceasta ar trebui să o vorbească perfect, aşa cum se întâmplă cu copiii crescuţi în Anglia sau în Franţa, consideră aceasta.

„Cred că aceşti părinţi nu ştiu să facă diferenţa între femeie în casă şi bonă. Una e să te ocupi de curăţenie, de mobilă etc., şi alta e să îngrijeşti un copil”, explică psihologul.

De aceea, în opinia sa, filipinezele ar trebui angajate mai degrabă ca menajere, nu ca bone. „Copilul e bine să fie crescut în spiritul românesc, conform standardului naţional de educaţie. E foarte greu să înţelegi nevoile celui mic dacă nu vorbeşti aceeaşi limbă, e un deficit de comunicare, dar şi unul cultural”, explică Gheorghe.

Psihologul consideră că o altă problemă este şi faptul că mare parte dintre aceste femei nu au pregătirea necesară educării corecte a celor mici, deoarece nu au pregătire de specialitate pentru această meserie. E drept însă că nici toate româncele care îngrijesc acum copii nu au trecut înainte prin programe profesionale.

„În Franţa, bonele trec printr-o şcoală, nu ajung în familii oricum. Au 400 de ore de formare profesională, 200 de teorie şi 200 practice”, adaugă Daniela Gheorghe. Ca atare, recomandă psihologul, „bonele ar trebui să vorbească limba română şi să treacă printr- un parcurs de formare profesională, pentru că îngrijesc un copil, nu un căţel sau o pisică”.

„Aşa că Victor Ponta ar trebui să promoveze bonele de profesie”, conchide Gheorghe, în opinia căreia, pentru a nu e xista abuzuri, ar trebui înfiinţate centre de formare şi, mai ales, de monitorizare a celor care primesc diploma de bonă.

Next Page »