Your Ad Here





Evenimentul Zilei : Statul bagă mâna în economiile românilor

September 30, 2009 by EvenimentulZilei · Leave a Comment
Filed under: De Scandal 

Potrivit Codului Fiscal, din 2010, vor fi impozitate cu 16% şi câştigurile realizate din depozitele bancare pe care le avem. Începând de anul viitor, vor fi supuse impozitării cu 16%, prin reţinere la sursă, câştigurile din plasa mentele bancare. Potrivit lui Romeo Cosma, manager partner la Cosma & Asociaţii, este vorba despre dobânzile obţinute pentru depozitele la termen, precum şi la cele overnight. În schimb, nu sunt impozitate dobânzile la contul curent, care de obicei sunt foarte mici, din cauză că banca nu îşi poate realiza niciun plan de investiţii cu aceste sume.

În opinia lui Romeo Cosma, guvernul ar trebui să menţină şi anul viitor scutirea de impozit pentru dobânzile la depozitele bancare ale persoanelor fizice, pentru a încuraja economisirea. În acest an, toate aceste depozite au fost scutite de impozitare, însă nu şi în 2010, conform Codului Fiscal.

Primii vizaţi, clienţii bancari

Specialiştii bancari spun că primii care vor fi loviţi de această măsură sunt proprietarii acestor depozite, pentru că aceştia vor câştiga mai puţin. „Dacă depozitarii sunt ţintiţi de această măsură, de cealaltă parte băncile ar putea fi motivate să-şi menţină averea financiară”, ne-a declarat Rozalia Pal, economistulşef al Unicredit Ţiriac. Totodată, reprezentanta băncii se arată sceptică în legătură cu această măsură, mai ales că ea nu va aduce prea mulţi bani la buget.

„Nu reprezintă o soluţie care să ajute la reducerea deficitului statului. Dar, pe de altă parte, aceasta ar fi o soluţie pentru a-i îndruma pe oameni spre depozitele pe termen scurt”, mai spune economistul-şef al Unicredit Ţiriac. Dacă ar fi să ne uităm la alternative, aceasta pare a fi cea mai avantajoasă soluţie, comparataiv cu investiţiile pe Bursă ori titlurile de stat.

Calcule estimative

Pentru un depozit de 5.000 de lei pe termen de un an, la o dobândă de 10%, o persoană va avea, la finele anului, 500 de lei câştig. Din aceşti bani dacă scădem impozitul de 16%, proprietarul depozitului nu ar rămâne decât cu puţin peste 400 de lei. Potrivit buletinului lunar emis de BNR, gospodăriile româneşti aveau la finele lunii iulie economii de aproape 94 de miliarde de lei. Dacă am calcula o dobândă medie de 4% pentru toţi aceşti bani, am avea un câştig de 3,76 miliarde de lei după un an, din care peste 600 de milioane de lei ar intra la buget.

STUDIU

Jumătate dintre români nu văd viitorul cu ochi buni

Aproape jumătate dintre români sunt destul de pesimişti în legătură cu viitorul lor financiar, se arată într-un studiu realizat de BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL). Pe lângă cei 44% pesimişti, doar 21% dintre românii de la oraş văd o rază de lumină anul viitor. Pe de altă parte, 35% sunt neutri.

„După această perioadă de recesiune economică, psihologia consumatorului din România va fi una schim bată”, spune Petre Datculescu, director general IRSOP. Potrivit lui, dacă până acum predominau frenezia cumpărării, atracţia creditului rapid, abţinerea de la economisire, contextul economic ne-a făcut să ne regândim priorităţile. Acest fapt s-a văzut mai ales la capitolul locuinţe. Dacă anul trecut doar 72% dintre respondenţi doreau să investească în îmbunătăţirea locuinţei, anul acesta procentul a crescut la 85%, se mai arată în studiul IRSOP.

Evenimentul Zilei : Şoferul de tir, pe cale de dispariţie

September 30, 2009 by EvenimentulZilei · Leave a Comment
Filed under: De Scandal 

Scăderea producţiei, a importurilor, a exporturilor, a lohn-ului, plata rovinietei, a taxelor şi a impozitele, precum şi ratele de leasing pun pe butuci sectorul transporturilor.

Până anul viitor, 60% din cele aproape 30.000 de firme de profil existente la începutul anului, vor dispărea de pe piaţă, a declarat pentru evz.ro, preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), Augustin Hagiu.

Datele Federaţiei arată

anul trecut erau licenţiaţi peste 26.500 de operatori de transport marfă, iar la începutul anului rămăseseră aproximativ 26.000.

Hagiu a explicat însă că numărul lor este mult mai mic, pentru că acordarea unei

licenţe se face pentru o perioadă de cinci ani.

“Licenţa de transport este valabilă cinci ani. Multe dintre aceste firme rămân licenţiate, dar nu mai prestează servicii de transport “, a precizat reprezentantul FORT.

În ceea ce priveşte numărul de maşini aflate în parcul naţional, Hagiu spune că anul trecut figurau aproape 79.000 de autovehicule aflate în proprietate, în timp ce la începutul lui 2009 acestea erau mai puţine cu aproape 10.000.

Aceeaşi tendinţă au urmat-o şi maşinile pentru transportul de marfă, achiziţionate în leasing.

În 2008 existau aproape 40.000 de vehicule luate în leasing, în timp ce, la începutul anului mai erau doar aproape 28.000.

200.000 de locuri de muncă, în pericol

“Datele arată că suntem în cădere liberă, atât la nivelul firmelor, cât şi la nivelul numărului de vehicule“, afirmă Hagiu.

În sectorul transporturilor de marfă şi persoane lucrează între 150.000 şi 200.000 de români, într-un număr de 30.000 de companii, numai că reprezentantul FORT spune că între 14 şi 18.000 se află în insolvenţă, numărul sumelor pe care le au de încasat depâşindu-le pe cele pe care le au de plătit.

„Restul firmelor vor ajunge şi ele în insolvenţă, rezistând doar cele care nu au de plătit rate de leasing sau datorii la bănci ”, susţine preşedintele transportatorilor.

Afaceri la negru, pentru plata leasingului

Numai că, puţine sunt firmele de transport care nu şi-au dezvoltat afacerea apelând la leasingul comercial, în perioada de boom economic.

Pentru a nu pierde maşinile pentru care au plătit bani buni, ani întregi, antreprenorii au pus lacăt afacerii şi muncesc acum la negru.

Hagiu spune că în felul acesta ei ocolesc dările la stat şi nu mai sunt nevoiţi să elibereze factură pentru serviciile prestate persoanelor fizice.

“De exemplu, fac transport de mobilier de la cei care au locuit în Spania sau Italia şi acum se întorc în România“, a mai spus preşedintele Federaţiei.

Timpul, duşmanul eficienţei economice

Lipsei comenzilor i se adaugă impozitele şi taxele impuse de stat.

Starea proastă a drumurilor, restricţiile de circulaţie pe anumite drumuri, asigurarea mărfurilor transportate, rovinieta, asigurarea obligatorie, precum şi impozitul plătit pentru vehicul fac din afacerile transportatorilor o activitate păguboasă.

Una dintre acestea este cea legată de timpul de circulaţie şi de repaus.

“ Este bine că s-a impus respectareai timpului de odihnă, numai că una este să fie respectat în ţări precum Austria, unde viteza medie cu care se circulă este de 65 de km/h pe drumurile naţionale şi 75 de km/h pe autostradă, şi altfel se întâmplă în România, unde viteza medie este de 25 de km/h pe drumurile judeţene şi 45 pe drumurile naţionale “, explică Hagiu.

În aceste condiţii, un transportator român poate parcurge în nouă ore maximum 540 de kilometri, adică, un traseu de la Bucureşti

la Alba Iulia, în timp ce, în acelaşi interval, ţări mult mai mari decât România, în nouă ore sunt tranzitate de la un capăt la altul.

“ În Italia, în nouă ore, sunt parcurşi 900 de kilometri. Nici din acest punct de vedere, în România nu există eficienţă economică “, a mai spus reprezentantul transportatorilor.

Mii de euro, plătiţi pe impozite şi taxe

În ceea ce priveşte taxele pe care un operator de transport trebuie să le plătească anual, acestea se ridică la câteva mii de euro.

De exemplu, impozitul anual plătit pentru un tir se ridică la 1.800 de lei, impozit care va creşte cu 20% din 2010, asigurarea RCA costă aproximativ 3.000 de lei, asigurarea CASCO, 2.500 de euro pe an, iar costul unei roviniete ajunge la 2.500 de euro pe an, susţine Hagiu.

Acestor biruri li se adaugă taxele de intrare în oraşe, de circulaţie pe drumurile judeţene, taxele de pod sau de port.

În plus, Autoritatea Rutieră Română percepe transportatorilor alte 48 de taxe specifice.

Evenimentul Zilei : Povestea lui Cornel Chiriac a luat „Cupa Mondială” la radio

September 30, 2009 by EvenimentulZilei · Leave a Comment
Filed under: Actualitate 

Patrick Banush, fiul regretatului Max Bănuş, a câştigat Premiul Special pentru „Cel mai bun documentar radio” la cea de-a 61 ediţie a Prix Italia.

Regizorul Patrick Banush, fiul regretatului disident anticomunist şi redactor la Radio Europa Liberă, Max Bănuş, a câştigat, sâmbătă seara, cel mai important premiu european acordat în domeniul

producţiilor radio, Prix Italia, cu reportajul despre viaţa lui Cornel Chiriac, „Lost in Music, The Cornel Chiriac Story”.

Juriul, care a decis să îl răsplătească pe Banush cu Premiul Special pentru „Cel mai bun documentar radio”, la cea de a 61-a ediţie a Prix Italia, a fost impresionat de faptul că, „prin muzică şi printr-o poveste mică, regizorul a explorat o perioadă importantă de timp, marcată de represiuni şi nedreptăţi istorice

. Povestea unui tânăr DJ, Cornel Chiriac, care a reprezentat vocea libertăţii pentru o generaţie întreagă de tineret din ţara sa natală”.

„Back In The USSR”

Documentarul, produs

anul trecut de posturile de radioteleviziune germane SWR, WDR şi BR, povesteşte istoria realizatorului emisiunii „Metronom”, Cornel Chiriac, care în anii ă60 devenise un idol al tineretului din România. În seara în care trupele sovietice invadau, în 1968, Praga, Chiriac „comenta” evenimentul la Radio Bucureşti transmiţând piesa „Back In The USSR”.

Curajul său a fost soldat cu interzicerea emisunii „Metronom”. În 1969, după ce a „evadat” din România, Chiriac şi-a reluat emisunea, dar de data aceasta din studiourile postului de radio american Europa Liberă. În 1975, Cornel Chiriac a fost asasinat pe străzile oraşului München. Împrejurările morţii sale nu au fost niciodată elucidate.

„O operă impresionantă”

Prix Italia este cel mai important premiu internaţional care se acordă, începând cu 1948, pentru producţii de radio şi de televiziune (mai recent şi la categoria internet

). Calitatea producţiei realizate de Banush nu este confirmată doar de prestigiosul premiu, care i-a fost înmânat sâmbătă seara la Torino, ci şi de cronicile excelente de care s-a bucurat reportajul său după fiecare difuzare la diferite posturi de radio.

„Povestea lui Banush acaparează, este mai mult decât o odă închinată unui critic al regimului comunist din România, rămas necunoscut în Germania”, comenta „Frankfurter Allgemeine Zeitung”, iar „New York Magazine” apreciază creaţia lui Banush drept

„impresionantă, o operă de artă”. „Acest premiu este pentru radio asemenea cupei mondiale pentru fotbal”, ne-a declarat Patrick Banush. Iar specialiştii în radio recunosc în continuare calitatea muncii lui Banush, el fiind nominalizat, tot cu „Lost in Music, The Cornel Chiriac Story”, şi la Prix Europe 2009, care se va decerna luna viitoare.

Pentru Patrick Banush, povestea lui Cornel Chiriac, colegul de redacţie al tatălui său pe vremea când amândoi lucrau la Radio Europa Liberă, este debutul în radio, el fiind de profesie scenarist de film. I-ar plăcea să scrie scenariul unui film despre Cornel Chiriac, având convingerea că, mai devreme sau mai târziu, probabil în America, se va realiza un film despre viaţa tragică a tânărului român.

Evenimentul Zilei : Maşină de 40.000 euro, reparată de mântuială

September 30, 2009 by EvenimentulZilei · Leave a Comment
Filed under: De Scandal 

Deşi reparaţia unei maşini Chrysler a costat deja 17.000 de euro, la ieşirea din service automobilul prezintă numeroase nereguli.

Anul trecut, Tiberiu Potyesz, un timişorean de 35 de ani, şi-a cumpărat în leasing un Chrysler 300 C, în valoare de 40.000 de euro. La trei săptămâni după achiziţionare - doar 600 de km parcurşi -, a avut un accident, în urma căruia autoturismul a fost grav avariat. Deşi firma asigurătoare a plătit 17.000 de euro pentru reparaţii, timişoreanul susţine că la ieşirea din service autoturismul avea numeroase ne reguli şi că ar mai avea nevoie de reparaţii care depăşesc suma de 10.000 de euro. După accident, timişoreanul a dus maşina la service-ul Daimler Chrysler.

Două pagini cu nereguli

„Reparaţiile au durat aproape două luni. Deşi cei de la service au încasat 17.000 de euro de la Fata Asigurări, firmă la care aveam încheiată poliţa CASCO, atunci când am scos autoturismul din service am constatat că avea numeroase nereguli”, îşi aminteşte Tiberiu Potyesz.

Din acest motiv, s-a decis să ducă maşina la verificări în Ungaria, tot la un service Chrysler. „M-am întors cu două pagini de probleme. Direcţia legăturii de cabluri electrice de sub tabloul de bord e necorespunzătoare, la placa de acoperiş a caroseriei sunt vizibile depresiuni, pe suprafeţele de la marginile acoperişului de lumină naturală îmbinarea sticlei parbrizului este prea sus. Şi acestea sunt doar câteva dintre nereguli”, se plânge timişoreanul.

După ce a revenit în ţară, el a mers la service cu un expert auto şi cu un avocat pentru a prezenta neregulile constatate. „Cei de la service au respins toate problemele, iar cei de la firma de asigurări mi-au spus că ei doar plătesc şi că nu e de datoria lor să verifice şi calitatea service-ului. Aşa că eu ar trebui să scot din buzunar alţi 10.000 de euro să fac «reparaţia» reparaţiei şi apoi să încerc să-i recuperez în justiţie”, susţine Tiberiu Potyesz.

În plus, timişoreanul adaugă că reprezentanţii service-urilor Daimler Chry sler din Ungaria, Austria şi Serbia, când au văzut pozele de la accident şi maşina reparată au spus că, la ei, asigurătorul ar fi interzis reparaţia: „Se dădea maşină nouă. Am apelat şi la justiţie, însă procesul durează mult. Până se va da o decizie, sunt nevoit să plătesc 800 de euro rata maşinii şi poliţa de asigurare, efectiv degeaba. Din aprilie, maşina mea stă nefolosită în faţa casei”.

REPLICA FIRMELOR IMPLICATE

„Noi ne-am făcut pe deplin datoria în acest caz”

Reprezentanţii service-ului acuzat în acest caz susţin că ei şi-au făcut treaba.

„Din punctul nostru de vedere, reparaţiile au fost realizate foarte bine. Am înţeles de la client că a dus maşina peste hotare pentru verificări şi că acolo au fost constatate probleme legate de caroserie. I-am cerut să aducă consta tările să le analizăm şi noi. Nu a făcut acest lucru. În această situaţie, nu văd ce putem face”, susţine Liviu Pîrvulescu, directorul service-ului implicat. Nici reprezentanţii firmei Fata Asigurări, la care timişoreanul încheiase poliţa CASCO, nu se consideră în vreun fel vinovaţi de situaţia creată.

„Recepţia maşinii o face clientul, nu societatea de asigurări. Clientul a preluat maşina, iar noi am plătit. Dacă refuzam să plătim, atunci puteam să avem o vină. Sau dacă refuzam service-ul cerut de el, puteam fi bănuiţi de ceva. Însă, legal, noi ne-am făcut pe deplin datoria în acest caz. Reclamaţiile le poate avea la adresa service-ului”.

“I-am cerut clientului să ne aducă constatările făcute la service-uri din afara ţării, să le analizăm şi noi. Nu a făcut acest lucru, aşa că nu văd ce putem face.”,
Liviu Pîrvulescu, directorul service-ului acuza

“Până la finele procesului, sunt nevoit să plătesc degeaba 800 de euro rata maşinii şi poliţa de asigurare. Din aprilie, maşina stă nefolosită în faţa casei.”,
Tiberiu Potyesz, păgubit

Evenimentul Zilei : Tsunami ucigaş în Pacific

September 30, 2009 by EvenimentulZilei · Leave a Comment
Filed under: De Ultima Ora 

Peste 113 oameni au fost ucişi şi sute răniţi, aseară, după un cutremur de 8,3 grade pe scara Richter, urmat de un tsunami cu valuri de până la şase metri care au măturat Insulele Samoa, din arhipelagul din sudul Oceanului Pacific, relatează BBC.

Bilanţul victimelor este provizoriu şi creşte de la o oră la alta.

Zeci de oameni sunt daţi dispăruţi, iar mii au rămas fără case în urma valului seismic. Printre victime sunt şi străini. Trei cetăţeni din Coreea de Sud şi un australian şi-au pierdut viaţa. Alţi şase australieni sunt răniţi, iar un britanic este dat dispărut. Plajele au fost inundate, satele devastate şi maşinile luate de ape, povestesc îngroziţi martorii.

Cutremurul de 8,3 grade pe scara Richter s-a produs la ora 19.48 ora României. A urmat un tsunami cu patru valuri uriaşe de la 4,5 până la 6 metri, în zone din Samoa şi Samoa Americană. Valurile s-au format în mai puţin de cinci minute, spun martorii. Locuitorii din Samoa au fugit spre zonele mai înalte din insule ca să se salveze, potrivit radioului public din Noua Zeelandă, citat de BBC.

Zona turistică din Samoa a fost puternic devastată. Două hoteluri frecventate de străini din Insula Upolu, “Sinalei Reef Resort” şi “Coconuts Beach Resort” au fost serios avariate, scrie AFP.

O alertă de tsunami a fost emisă şi într-o zonă largă a bazinului Oceanului Pacific, dar a fost ulterior ridicată.

Insulele Samoa sunt formate din două entităţi statale diferite - statul Samoa şi Samoa Americană, teritoriu sub controlul Statelor Unite. Arhipelagul are o populaţie de aproximativ un sfert de milion de oameni.

Preşedintele Barack Obama a decretat stare de catastrofă în zonă.

Zeci de victime, distrugeri importante

“Unele zone din acel arhipelag sunt la doar câţiva metri deasupra nivelului mării, aşa că vă puteţi imagina distrugerile provocate de tsunami”, a spus Eni Faleomavaega, delegatul samoan în Congresul american. Zeci de clădiri din zona de coastă au fost avariate.

Mase Akapo, un lucrător al serviciului de meteorologie din Samoa Americană, a declarat pentru Associated Press că cel puţin 14 persoane au murit în patru sate ale celei mai mari insule, Tutuila. Akapo a mai spus că în Samoa s-au înregistrat 20 de victime.

Un reporter al agenţiei Associated Press a precizat că spitalul samoan din Lalomanu, de pe insula Upolu, era plin de răniţi.

Seism puternic

Iniţial, Institutul american pentru Geofizică (USGS) anunţase un cutremur de o magnitudine de 7,9 grade pe scara Richter, dar intensitatea seismului a fost ulterior corectată.

Protecţia Civilă din Noua Zeelandă a raportat că un val seismic de 40 de centimetri a lovit ţărmul în zona East Cape, situată în nord-estul arhipelagului, fără a provoca distrugeri. Noua Zeelandă se află pe o listă lungă de insule şi teritorii care au primit avertisment de tsunami în această noapte, după cutremurul din largul Insulelor Samoa.

Un reprezentant al Centrului de avertizare pentru tsunami din Oceanul Pacific (PTWC) a declarat că seismul din cursul zilei de ieri nu este comparabil cu cel din 2004, din Oceanul Indian, când au murit zeci de mii de persoane în arhipelagul indonezian. Seismul de aseară nu a avut decât 3% din energia eliberată în timpul celui de acum cinci ani.

Evenimentul Zilei : A murit Nicolae Pleşiţă

September 30, 2009 by EvenimentulZilei · Leave a Comment
Filed under: De Ultima Ora 

Fostul general de Securitate Nicolae Pleşiţă a încetat din viaţă, ieri, la vârsta de 80 de ani. El şi-a petrecut ultimele trei luni într-un sanatoriu aparţinând Serviciului Român de Informaţii (SRI). Pleşiţă va fi înmormântat astăzi la Curtea de Argeş.
Figură notorie a aparatului represiv din România comunistă, Nicolae Pleşiţă s-a născut la data de 16 aprilie 1929, în oraşul Curtea de Argeş. Fostul şef al spionajului extern din Epoca de Aur a intrat de tânăr în Partidul Comunist Român, devenind activist cu problemele tineretului. În anul 1948, Nicolae Pleşiţă a fost recrutat ca angajat al Securităţii.

Ascensiunea sa în structurile serviciilor de informaţii începe acum, avansând extrem de rapid într-o perioadă în care Securitatea era recunoscută pentru metodele ‘neortodoxe’ pe care le convoca în acţiunile întreprinse împotriva ‘duşmanilor poporului’.

Între 1962 şi 1967, Pleşiţă este comandant de Securitate pe Regiunea Cluj, subordonându-şi direcţiile din cinci judeţe. Mutat la Bucureşti în 1967, ca şef al Direcţiei de Securitate şi Gardă, apoi avansat la gradul de general-maior, Pleşiţă se licenţiază în Drept, iar în intervalul 1978-1980 conduce Şcoala de ofiţeri de securitate de la Băneasa.

Pe 1 septembrie 1980, este numit prim-adjunct al ministrului de interne şi şef al DIE, unde rămâne până în decembrie 1984. După un nou stagiu de comandant, la Centrul de la Grădiştea, Nicolae Pleşiţă este pensionat în 1990, ca general-locotenent.

Încă ceva ce nu se uită: Pleşiţă a condus, împreună cu generalul Emil Macri, acţiunile de reprimare a minerilor care au participat la greva din Valea Jiului din august 1977, fiind ulterior avansat la gradul de general-locotenent.

“I-am ucis, bineînţeles. Asta făceam noi”, a declarat Nicolae Pleşiţă în 2006 în cadrul unei emisiuni televizate, referindu-se la duşmanii regimului comunist.

IMPENITENŢĂ

“Securitatea a lucrat pentru propăşirea României”

Nicolae Pleşiţă a fost o figură extrem de controversată în România postdecembristă, refuzând în repetate rânduri să recunoască abuzurile comise de Securitate, despre a cărei activitate declara senin că “a lucrat pentru propăşirea României”. Pe 7 noiembrie 2007, Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului depunea la Parchetul General o sesizare penală împotriva lui Nicolae Pleşiţă şi a altor cinci foşti diplomaţi români de la Ambasada României din RFG, acuzându-i de terorism.

Plângerea făcea trimitere la tentativele de asasinare a unora dintre realizatorii de la Radio Europa Liberă, acţiuni întreprinse între 1980 şi 1984. Generalul Pleşiţă era considerat coordonatorul acţiunilor de lichidare fizică a dizidenţilor şi ar fi trebuit cercetat pentru o serie de infracţiuni penale extrem de grave. Însă, încă din acel noiembrie 2007, starea de sănătate a lui Pleşiţă se deteriorase accelerat. Tuşa finală: în martie 2009, fostul general de Securitate primea NUP (neînceperea urmăririi penale) în dosarul “Europa Liberă”.

Enoiu-Pleşiţă sau cum supravieţuieşte Securitatea în postcomunism

După ce a părăsit lumea serviciilor secrete, Nicolae Pleşiţă s-a retras în cabana sa de la Curtea de Argeş, unde a trăit mai mult izolat de lume, pe coasta unui deal de la marginea localităţii. Avea menajeră şi se vizita regulat cu un alt torţionar comunist, colonelul Gheorghe Enoiu, fost şef al Direcţiei Anchete din Securitate.

Ca o paranteză, iată ce declara Vladimir Tismăneanu într-un interviu acordat pentru EVZ anul trecut: “Sunt convins că şi astăzi Gheorghe Enoiu, principalul torţionar al anilor ’50 şi ’60 în calitatea sa de şef al anchetelor speciale, găseşte argumente ideologice pentru fărădelegile pe care le-a înfăptuit. Cred că nu m-am înşelat când am crezut că l-am recunoscut pe Enoiu stând, împreună cu soţia, pe o bancă din Parcul Herăstrău. Era în iulie anul acesta, eu mă plimbam împreună cu puştiul meu Adam. A fost una din acele borgesiene coincidenţe, stranie şi inexplicabilă, care ţi se întâmplă doar de câteva ori în viaţă. M-am uitat în ochii lui, el m-a privit ţintă, sfidător, fără ruşine. Sunt convins că m-a recunoscut”. Atitudinea lui Enoiu nu e singulară. Ea l-a caracterizat şi pe Nicolae Pleşiţă, în apariţiile sale publice din ultimele două decenii.

Pleşiţă: „Şacalul, un simpatic”

Pleşiţă a fost audiat şi într-un dosar de terorism, care ancheta tentativele regimului ceauşist de a reduce la tăcere dizidenţa de peste hotare. În acest caz, Pleşiţă era urmărit penal încă din anul 1997, dar cercetările au fost întrerupte între 2000 şi 2005.

În vara lui 2005, Nicolae Pleşiţă recunoştea pentru EVZ că a avut contacte dese cu faimosul Carlos-Şacalul, pe care însă l-ar fi protejat în faţa serviciilor de informaţii occidentale. Miza consta, printre altele, în folosirea Şacalului în operaţiunea de lichidare a lui Ion Mihai Pacepa, predecesorul lui Pleşiţă la conducerea serviciului de informaţii externe, care defectase în SUA în 1978. Iată ce declară Pleşiţă despre Carlos în iunie 2005: „Era un om simpatic, un latin de-al nostru, iar eu am fost omul de legătură al lui Ceauşescu cu acest personaj, care era însă numai un instrument de care s-au folosit atât dictatorul, cât şi Arafat. (…) Dictatorul a renunţat la Carlos şi mi-a ordonat să mă ocup personal de Pacepa”.

“Structura DIE nu a fost dedicată culegerii de informaţii. DIE a fost un imens oficiu pentru proiectele ceauşiste: influenţă politică, economică şi militară, spionaj industrial, furt de valută, neutralizarea emigraţiei, dezinformare, asasinate externe, operaţii deghizate sub steag străin”
indica Ion Mihai Pacepa, fost ofiţer al spionajului ceauşist, într-o carte-interviu publicată în urmă cu doar câteva luni de Lucia Hossu-Longin.

Evenimentul Zilei : Obama apropie Rusia de NATO

September 30, 2009 by EvenimentulZilei · Leave a Comment
Filed under: International 

Preşedintele american, Barack Obama, vrea să consolideze relaţiile dintre NATO şi Rusia, dar a ţinut să amintească şi de datoriile “sfinte” ale SUA faţă de aliaţii din NATO, dintre care unii au relaţii delicate cu Moscova, scrie France Presse.

În timpul întrevederii liderului american cu secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, la Casa Albă, Obama a vorbit şi despre recenta decizie de a revizui proiectul scutului antirachetă din Europa de Est din timpul mandatului Bush, sursă de tensiuni cu Rusia.

Noul proiect va servi “mai eficient nu doar intereselor SUA ci şi ale membrilor Alianţei”, a mai declarat Obama în conferinţa de presă cu secretarul general al NATO.

În acelaşi timp, liderul de la Casa Albă a subliniat importanţa “de a întinde o mână Rusiei” şi de a explora mijloacele prin care proiectul antirachetă poate duce la o cooperare între NATO şi Rusia.

“Sper să ameliorăm nu numai relaţiile americano-ruse, ci şi cele dintre NATO şi Rusia, iar angajamentele noastre faţă de aliaţii din NATO sunt sfinte potrivit articolului 5″, a declarat Obama. Articolul 5 al Tratatului de la Washington prevede că orice atac militar împotriva unui membru NATO este considerat un atac împotriva tuturor membrilor, precizează AFP.

Evenimentul Zilei : Doi români acuzaţi de fraudă, extrădaţi în SUA

September 30, 2009 by EvenimentulZilei · Leave a Comment
Filed under: De Ultima Ora 

Doi dintre cei şapte români puşi sub acuzare, în 2007, de Marele Juriu federal al statului din New Haven-Connecticut, pentru

fraudă computerizată au fost extrădaţi, săptămâna trecută, autorităţilor americane, potrivit site-ului FBI.

Cornel Ionuţ Toniţa (28 de ani), din Galaţi şi Petru Bogdan Belbiţă (25 de ani), din Craiova

, sunt acuzaţi că ar fi făcut parte dintr-o reţea internaţională de fraudare a conturilor bancare prin internet, căreia i-au căzut victime mai multe persoane, instituţii bancare şi companii. Cei doi vor fi judecaţi pentru conspiraţie la fraudă cu dispozitive electronice, conspiraţie la fraudă bancară şi furt de identitate cu circumstanţe agravante.

Fugari în Canada şi Coaţia

Belbiţă a fost arestat în baza unui mandat Interpol, în Montreal, Canada, pe 24 ianuarie, şi a fost extrădat Statelor Unite pe 25 septembrie. El a fost prezentat instanţei americane, luni şi a pledat nevinovat. Toniţă a fost arestat tot în baza unui mandat Interpol, în Dubrovnik, Croaţia şi extrădat Statelor Unite în 4 septembrie. El a avut prima

înfăţişare în faţa instanţei în 10 septembrie şi a pledat nevinovat.

Cinci ani de închisoare

Potrivit legii americane, românii riscă până la cinci ani de închisoare şi amendă până la 250.000 de dolari pentru conspiraţie la a comite fraudă cu ajutorul unor dispozitive electronice. Pentru al doilea cap de acuzare, ei riscă închisoare până la 30 de ani şi amendă de un milion de dolari, iar pentru pentru ultima infracţiune vor trebui să stea cel puţin doi ani într-un penitenciar şi să plătească o amendă de 250.000 de dolari. Cazul a fost anchetat de filiala FBI din New Haven şi de Direcţia de Infracţiuni Computerizate din Connecticut.

Maşinaţiunea

Ciprian Dumitru Tudor, Ovidiu Ionuţ Nicola Roman, Mihai Cristian Dumitru şi Petru Bogdan Belbiţă, toţi craioveni şi Radu Mihai Dobrică, Cornel Ionuţ Toniţa şi Cristian Navodaru, toţi din Galaţi, au fost acuzaţi de a fi folosit o aşa-numită “maşinaţiune phishing”, prin care au obţinut date private despre conturile bancare ale mai multor persoane şi instituţii.

Alte 31 de persoane au fost acuzate de un juriu federal din Los Angeles, pentru 65 de capete de acuzare în legătură cu presupusa lor participare într-o schemă internaţională de extorcare prin internet, prin care au fost fraudate mii de persoane şi sute de instituţii financiare, după cum a anunţat procurorul general adjunct al SUA, Mark Filip, în mai 2008, la Bucureşti, în cadrul unei întâlniri cu procurorul general al României, Codruţa Kovesi.

Evenimentul Zilei : Miss World România, accidentată

September 30, 2009 by EvenimentulZilei · Leave a Comment
Filed under: Actualitate 

Frumoasa Loredana Salanta a fost lovită de un scuter, aseară, în Bistriţa în timp ce traversa o stradă printr-un loc nepermis şi fără să se asigure, relatează Mediafax. Tânăra de 17 ani a fost rănită uşor.

Proaspăt desemnată Miss World România, Loredana a fost transportată cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, unde a primit îngrijiri medicale, apoi a părăsit spitalul.

Autorul accidentului este un adolescent de 15 ani din Bistriţa, care conducea un scuter Piaggio fără permis de conducere, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, citat de Mediafax. Accidentul a avut loc pe strada Constantin Romanu Vivu din municipiul Bistriţa.

Loredana Salanta a câştigat concursul Miss World România în urmă cu două săptămâni. Frumoasa brunetă are 1,79 metri şi dimensiunile 90-63-93.

Bistriţeanca şi va concura, la sfârşitul anului, pentru titlul de cea mai frumoasă femeie din lume. Concursul va avea loc în Johannesburg, Africa de sud, în perioada 9 noiembrie - 12 decembrie 2009.

Evenimentul Zilei : Scăderea vânzărilor pune pe butuci afacerea cu spaţiile comerciale

September 30, 2009 by EvenimentulZilei · Leave a Comment
Filed under: De Ultima Ora 

Românii nu îşi mai umplu coşurile la fel ca în anii trecuţi, atunci când merg la cumpărături, lucru care a dus la o scădere a vânzărilor cu amănuntul de 20%. Cei care închiriază spaţii comerciale resimt acest lucru

la fel de mult ca şi retailerii.

Răzvan Gheorghe, managing director al companiei de consultanţă imobiliară, Cushman&Wakefield, susţine că micşorarea reprezintă cel mai mare declin din Europa

Centrală şi de Est, unde media a fost de 10-15%.

Reprezentantul Cushman a apreciat că problemele retailerilor au determinat încetinirea ritmului de dezvoltare a centrelor comercial.

Gheorghe a arătat că în prezent

, sunt în curs de dezvoltare circa 700.000 de metri pătraţi de centre comerciale în România, dar doar jumătate vor fi realizate.

“Doar în 50% dintre şantierele de dezvoltare a celor 700.000 metri pătraţi sunt muncitori care lucrează. Dintre cei 350.000 de metri pătraţi, jumătate este reprezentată de Sun Plaza care se va deschide anul viitor şi de AFI Cotroceni Mall

care are lansarea luna viitoare”, a menţionat Gheorghe.

Potrivit datelor Colliers International, prezentate de Simina Istrate, reprezentantul diviziei de retail al Colliers, vânzările de retail s-au redus în regiune în acest an, în medie cu 10-15%, excepţie făcând Polonia unde s-a înregistrat o creştere de 0,5-1%.

“Cele mai afectate de scăderea vânzărilor au fost sectorul electronicelor şi electrocasnicelor, al mobilei şi cel de modă”, a precizat Istrate.
Stocul total de centre comerciale din România era la sfârşitul lunii iunie de peste 600.000 de metri pătraţi, cea mai mare parte în provincie.

Next Page »