Your Ad Here





Evenimentul Zilei: Interviu cu „cel mai titrat interlop”

March 27, 2009 by EvenimentulZilei · Leave a Comment
Filed under: De Scandal 

Ovidiu Vancea, zis Balibacea, susţine că a fost scos ţap ispăşitor de poliţişti în dosarele

privind spargerea apartamentului lui Alin Tişe, preşedintele CJ, şi cea de la casa de schimb valutar Macrogroup. Vancea este cercetat în stare de libertate.

„Cel mai titrat lider al lumii interlope” din judeţul Cluj, după cum l-au denumit poliţiştii clujeni, Ovidiu Vancea, zis Balibacea, susţine că a fost „băgat la înaintare” în dosarul spargerii de la casa de schimb valutar Macrogroup şi de la apartamentul lui Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

Ovidiu Vancea este judecat la Curtea de Apel Iaşi pentru că, în anul 2003, ar fi ordonat asasinarea unui lider al lumii interlorpe din Turda, iar la Tribunalul Bucureşti este judecat într-un dosar de trafic de droguri.

Aţi fost acuzat că sunteţi complice la spargerea casei lui Alin Tişe şi la casa de schimb valutar din centrul Clujului?
Am aflat şi eu duminică. La şase dimineaţa poliţiştii au venit la mine acasă, mi-au prezentat mandatul de percheziţie şi au început să caute. S-au ridicat nişte ceasuri care erau pe maşina de spălat, CD-uri şi tot felul de documente

de prin 1999, care au mai fost ridicate şi cu ocazia altor trei percheziţii. Mi-au spus că trebuie să dau explicaţii pentru obiectele ridicate. Spre seară m-a sunat avocatul meu, care mi-a spus că procurorul insistă să mă audieze în acea seară pentru că unul dintre ceasurile ridicate de la mine din casă ar face parte dintre bunurile furate de la domnul Tişe, care nu ştiam cine e. Am răspuns că pot justifica fiecare ceas pentru că foarte uşor puteam spune că am cumpărat ceasurile de la Johnny Grasul din Vietanam şi că sunt cumpărător de bună-credinţă. Am spus pentru fiecare ceas în parte de unde l-am cumpărat, am identificat persoana şi mai departe să cerceteze ei.

Sunt ceasuri de marcă?

De marcă? Sunt ceasuri de care poţi găsi la Bucureşti la kilogram. Au insistat foarte tare pe un ceas Dolce Gabana şi alte două ceasuri Patek Philip si Vacheron Constantin, care erau contrafacute, de 100 de lei fiecare. Atunci, poliţiştii au spus că trebuie să mă ducă la procuror. Am rămas impresionat că era o procuroare tânără, fără mentalităţi comuniste, care, după cercetări, mi-a dat interdicţie să părăsesc localitatea.

Pentru ce aţi fost pus sub învinuire?

Mi s-a adus la cunoştinţă că sunt acuzat de complicitate la un furt făcut la locuinţa domnului Tişe. Am spus că nu am fost niciodată în zona respectivă, nu am intrat niciodată în imobilul respectiv şi că mă duc la detectorul de minciuni.

Care este legatura dintre dv. şi Mihai Petrescu, arestat şi acuzat că a spart casa lui Alin Tişe şi casa de schimb?
Ştiu că a fost condamnat pentru treburi cu spargeri. Ne-am cunoscut la Bucureşti, suntem prieteni, dar n-am nicio legătură.

De ce credeţi că aţi fost ridicat?
Totul mi se trage de la un individ care a lucrat în poliţie. Ca să mă cunoască lumea, eu am terminat cel mai bun liceu din Turda şi am fost de patru ori la Olimpiada de matematică, faza pe ţară, unde am luat şi premii. Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat în ultima vreme în Cluj, poliţiştii ştiau că dacă mă leagă pe mine dă bine. Dacă au văzut că fac parte din anturajul lui Petrescu şi ne-am întâlnit şi ne-am intersectat, o să fiu şi eu implicat. Mă gândesc că a fost o legătură superficială făcută. Căutau anumite chestii aici şi acolo şi poate au zis că ar fi găsit ceva. Ofiţerul care mi-a recoltat proba ADN mi-a spus că se actualizează baza de date

cu clanurile din ţară. Dar nu există un clan Balibacea.

Evenimentul Zilei: CRIZA: Revolta împotriva bogaţilor

March 27, 2009 by EvenimentulZilei · Leave a Comment
Filed under: Actualitate 

Confruntaţi cu perspectiva şomajului şi revoltaţi de cheltuirea iresponsabilă a banului public, europenii şi americanii se revoltă.

Criza economică resimţită la nivel mondial provoacă reacţii disperate ale oamenilor loviţi crunt de măsurile drastice de reducere a costurilor adoptate de companii

, printre care disponibilizările în masă, iar formele de protest ale victimelor recesiunii devin din ce în ce mai radicale. Astfel, angajaţii unei fabrici din oraşul francez Pithiviers operată de grupul american 3M, l-au sechestrat de marţi până ieri pe directorul unităţii, eliberându-l după ore întregi de negocieri între sindicalişti şi reprezentanţii 3M France.

„Această acţiune este singura noastră monedă de schimb. Dar nu implică şi agresivitate”, declarase anterior eliberării directorului un delegat al sindicatului Forţa Muncitoare (FO) care reprezintă angajaţii fabricii de produse

farmaceutice. Potrivit AFP, conducerea companiei a anunţat la sfârşitul lunii decembrie disponibilizarea a 110 din cei 235 de angajaţi ai uzinei din Pithiviers şi transferarea altor 40 de muncitori la o altă unitate.

Un incident similar a avut loc la jumătatea lunii martie când directorul general al companiei Sony France, Serge Foucher, a fost sechestrat timp de 24 de ore în incinta unei uzine din sud-vestul Franţei pe care conducerea urmează să o închidă la jumătatea lunii aprilie. La uzina Continental din oraşul francez Clairoix, unde sunt angajate 1.120 de persoane, managerii au fost atacaţi în două rânduri cu ouă de către angajaţii nemulţumiţi de planurile de închidere a fabricii în cel mult un an. „Cine seamănă mizerie culege furie”, a explicat Bruno Lemerle, delegat al principalului sindicat francez CGT la uzinele Peugeot din Sochaux.

Conducerea AIG, ţinta ameninţărilor

Directorii celui mai mare asigurator american au fost practic bombardaţi cu mesaje de ameninţare în urma scandalului primelor consistente primite de aceştia la câteva luni după ce compania fusese salvată de la faliment de intervenţia statului. „Luaţi prima iar noi vă vom lua copiii”, sună o astfel de ameninţare trimisă prin e-mail

de cineva care se identifică sub pseudonimul „Jacob theKiller”. „Voi toţi, nenorociţilor, ar trebui să fiţi împuşcaţi”, „Revoluţia se apropie, membrii familiilor directorilor voştri nu mai sunt în siguranţă”, „Daţi banii înapoi sau sinucideţi-vă!”, sunt doar câteva din zecile de ameninţări primite de directorii AIG, potrivit postului NBC.

Băncile britanice sunt în pericol

Scotland Yard a avertizat miercuri băncile britanice să ia măsuri suplimentare pentru a asigura protecţia angajaţilor, după ce persoane neidentificate au atacat locuinţa din Edinburgh a fostului director executiv al Royal Bank of Scotland, Sir Fred Goodwin, scrie „Financial Times”. Un grup care a revendicat atacul printr-un mesaj adresat publicaţiei „Edinburgh Evening News” a avertizat că atacurile vor continua. „Suntem furioşi pe oamenii bogaţi”, menţionează mesajul.

Evenimentul Zilei: EXPERIMENTE LA MINISTERUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI: Brambureala „Abramburicăi”

March 27, 2009 by EvenimentulZilei · Leave a Comment
Filed under: De Ultima Ora 

Ecaterina Andronescu a stârnit vâlvă în trei luni cât alţii într-un mandat. Reducerea orelor de sport, a celor de istorie şi metodele de descentralizare sunt câteva dintre isprăvile ei.

Nemulţumirile profesorilor au dat în clocot. După lungi negocieri şi întâlniri la Ministerul Educaţiei fără vreun rezultat, sindicaliştii ameninţă din nou cu ieşirea în stradă, boicotarea testelor cu subiect unic şi a Bacalaureatului şi chiar declan şarea grevei generale. Cel mai sigur, aceste forme de protest vor fi declanşate, după un referendum cu toţi profesorii din ţară, după Paşti.

Pentru că s-au săturat de discuţii fără vreun rezultat cu ministrul Ecaterina Andronescu, dascălii mai au o speranţă în întâlnirea cu preşedintele Traian Băsescu, programată pentru săptămâna viitoare.

„Nu mai credem în lacrimile doamnei Andronescu”

„Ecaterina Andronescu recidivează”, este sentinţa pe care preşedintele executiv al Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN), Teodor Fîrţonea, o dă primelor acţiuni luate de Ministrul Educaţiei. „Nu mai credem în lacrimile doamnei Andronescu”, ia poziţie şi Gheorghe Isvoranu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ „Spiru Haret”. Toate declaraţiile făcute în ultimele săptămâni de liderii sindicali sunt urmările directe ale măsurilor luate, după ureche, de către Andronescu, în doar trei luni de mandat.

„Bramburelile” ministrului Educaţiei sunt contestate şi de membrii PNL, care au depus o moţiune simplă pentru Educaţie, ce taxează, potrivit deputatului Alina Gorghiu, „bâlbâielile doamnei ministru Ecaterina Andronescu”.

„Evenimentul zilei” prezintă firul acţiunilor ministrului în primele trei luni de mandat, acţiuni care i-au adus pe profesori la limita răbdării şi în pragul grevei. Principalele lor nemulţumiri sunt legate de nerespectarea legii privi toare la măririle de salariu, dar şi modificările din planurile-cadru, făcute în defavoarea elevilor, proiectul de descentralizare, care ar da şcolile pe mâna consiliilor locale şi reducerea bugetului pentru cercetare cu aproape 70%.

Creşterile salariale, un vis spulberat

Ecaterina Andronescu şi-a preluat scaunul la Ministerul Educaţiei în pragul Crăciunului. Profesorii stăteau însă cu sufletul la gură, aşteptând să se pună în aplicare Legea 221/2008 privind creşterile salariale, lucru care nu s-a întâmplat nici până azi. Au primit în continuare promisiuni şi rugămintea să mai aştepte până se hotărăşte bugetul, adică sfârşitul lui februarie, creşterile salariale fiind oricum amânate până în aprilie, printr-o Ordonanţă a fostului guvern Tăriceanu.

„Am fost şi noi la întâlnirea cu preşedintele Traian Băsescu, care ne-a spus, fără echivoc, că salariile vor fi îngheţate în acest an şi se va face o reducere de 30% din sporurile celor care lucrează în acest domeniu”, a spus Aurel Cornea, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ. Liderii sindicali au mai declarat ieri că speră totuşi ca Legea 221 să fie respectată. „Cum sunt date multe alte sporuri pentru că au o lege în acest sens, sperăm să se respecte şi legea noastră de mărire a salariilor”, a specificat Constantin Ciosu, secretar general FEN.

Examene cu altă pălărie

Primele hotărâri prevăzute de noul ministru al Educaţiei, care i-au bulversat pe dascăli, părinţi şi elevi deopotrivă, vizau schimbarea metodologiei de admitere la liceu, a testelor cu subiect unic, reor ga nizarea examenului de Bacalaureat. „Nu există o viziune coerentă şi unitară în ceea ce priveşte reforma în învăţământ, iar măsurile luate de MECI, secvenţial, fără consultarea sindicatelor, au dus la bulversarea acestui sistem”, specifică un comunicat al celor patru sindicate din învăţământ. Predecesorul ministrului Andronescu, Anton Anton, consideră hotărârile luate ca fiind pripite.

„Noi ne-am învăţat ca fiecare ministru, când îşi preia mandatul, să schimbe metodologia de bacalaureat, admiterea la liceu. Acest lucru e contraproductiv şi, în plus

, îi bulversează pe elevi şi pe părinţi. Nimeni nu aşteaptă ca nişte decizii să dea roade şi se hotărăsc să schimbe sistemul. Copiii nici nu ştiu cum vor da examenele anul viitor, ce orar vor avea. E nebunie!”, spune fostul ministru.


Uite sportul, nu e sportul

Nemulţumirile profesorilor, părinţilor şi copiilor au atins apogeul după ce au fost prezentate planurile-cadru pentru învăţământul liceal, la începutul lunii martie. În trunchiul comun a rămas doar o oră de educaţie fizică, cele de istorie la clasele a XII-a din liceele cu profil tehnologic au fost şterse din program, a doua limbă străină se studiază la liceele tehnice doar o oră pe săptămână, iar logica şi dirigenţia au dispărut din programa de liceu, în timp

ce religia a rămas obligatorie. La învăţământul special s-au introdus ore de desen şi muzică pentru copiii cu dizabilităţi.

Măsurile abracadabrante nu s-au lăsat fără proteste. Au ieşit în stradă, pe rând, membrii Societăţii de filosofie, ai secţiilor de filosofie, teologie, psihologie şi pedagogie ale Academiei Române şi ai facultăţilor de profil din toată ţara, ca să-şi arate dezaprobarea faţă de scoaterea logicii din licee. Copii, părinţi şi profesori au mărşăluit pe străzile Capitalei, protestând faţă de scoaterea unei ore de educaţie fizică din trunchiul comun.

Pentru că sindicaliştii şi-au manifestat nemulţumirea, ministrul Andronescu a venit cu lămuriri. „Au rămas o oră de sport în trunchiul comun şi alte două ore care ţin de activitatea extracurriculară, dar care vor fi obligatorii. În aceste ore, copiii vor putea să facă echipe de handbal, de volei, aerobic”, a explicat ministrul.

După alte discuţii, planurile-cadru au fost „corectate”. Istoria şi-a reprimit locul în orarul claselor a XII-a, orele de dirigenţie vor fi activităţi separate de programul zilnic al elevilor şi vor fi centrate pe liceeni cu probleme, orele de desen şi muzică la şcolile speciale s-au rearanjat convenabil.

Orar fără logică

Reducerea numărului de ore a fost contestată şi de foştii demnitari ai Ministerului Educaţiei. Mircea Miclea, ministru în perioada 2004-2005, nu înţelege de ce numărul de ore nu s-a redus ţinându-se cont de competenţele pe care un elev trebuie să le aibă la terminarea liceului.

„Nu e deloc clară logica în baza căreia s-a făcut reducerea numărului orelor la liceu. Întâi te întrebi ce trebuie să ştie să facă absolventul de liceu. La fel şi la învăţământul primar: care sunt competenţele pe care trebuie să le aibă un elev când termină un ciclu de studiu. În funcţie de competenţe trebuie să derive şi decupajele curriculare. Dacă noi trebuie să cunoaştem, conform normelor europene, două limbi străine, atunci păstrăm două limbi străine, dacă trebuie să avem com petenţe de utilizare a calculatorului

, atunci mai introducem o oră de informatică. Ceea ce trebuia făcut era modificarea sistemului de evaluare. Degeaba modifici dacă sistemul de evaluare rămâne acelaşi”, a spus Mircea Miclea.

Totodată, acesta vede ca moartă din start iniţiativa de a scoate din trunchiul comun orele de sport. „Sunt mai utile orele de sport, în opinia mea, decât cele de religie. Orele de sport trebuiau menţinute, nu puse la opţional. Vă garantez că se vor scoate mai multe scutiri medicale acum, mai ales când sportul nu e trecut în orarul copiilor”, a mai spus Miclea.

Copiii rămân „hard-diskuri”

Nici fostul ministru Anton Anton nu e de acord cu felul în care „s-au tăiat” orele. „În primul rând, gândindu-ne la volumul de materie care există acum, ni-i imaginăm pe copii ca pe nişte «hard-diskuri », care înghit informaţie. În schimb, noi trebuie să-i învăţăm să se exprime corect, să aibă un discurs coerent, să aibă iniţiativă şi să-şi susţină punctul de vedere. Pentru a aerisi curricula trebuiau făcute reduceri fundamentale şi substanţiale în materie, nu la numărul de ore. Micşorând numărul de ore, nu se reduce materia”, crede acesta.

Andrei Marga, rectorul Universităţii Babeş Bolyai, ministru al educaţiei între 1997 şi 2000, crede că cel mai bun curriculum din învăţământul românesc a fost cel realizat în 1998, cu ajutorul unui împrumut de 500 de milioane de lei de la Fondul Monetar. „O reorganizare trebuia făcută dând elevilor şansa să aleagă, aşa cum se face în toate şcolile civilizate ale lumii. Dacă se reduc astfel orele, nu ai cum să nu afectezi o anumită disciplină. Cel mai important ar trebui să fie principiul alegerii”, explică rectorul, cu diplomaţie.

AUTONOMIE, DA’ SĂ ŞTIM ŞI NOI

Profesorii nu vor ca primăriile să fie „portofelul” şcolilor

O altă nemulţumire a dascălilor e legată de procedura de descentralizare, aflată în discuţii. Adunaţi la Consiliul Naţional al Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ „Spiru Haret”, profesorii au luat atitudine. „Suntem puşi să negociem într-un ritm alert măsurile de descentralizare, făcute după modelul altor ţări, care au avut urmări catastrofale. Se încearcă punerea şcolii sub oboroc politic, pentru ca oamenii din primării să manevreze banii”, crede Tudor Spiridon, secretar general al Federaţiei „Spiru Haret”.

Şi Marga consideră că numirea directorilor de către autorităţile locale nu e tocmai o măsură potrivită. „În alte ţări, inclusiv în SUA, s-a dat autonomie întâi liceelor mai bune şi încet, încet, s-a ajuns la toate unităţile. Trebuie reglementat cum treci şcolile în subordinea locală, ce obligaţii trec la primării şi care le rămân şcolilor. Să treci selecţia directorilor la nivel local ridică nişte riscuri. Numirea acestora nu trebuie să depindă de forţele locale, ci de nişte concursuri de competenţe”, crede fostul ministru.

Primarii, însă, reuniţi în Asociaţia Oraşelor din România, i-au cerut ministrului Andronescu, săptămâna trecută să le lase lor privilegiul de a numi directorii şcolilor, dacă tot li se cer bani pentru ele. Ministrul Andronescu a fost de acord: „Trebuie să descentralizăm resursele financiare, astfel încât banii să ajungă direct în bugetul autorităţii locale şi ar fi normal ca fiecare şcoală să primească de la primării un buget aprobat pe care să-l gestioneze. Bugetul să fie responsabilitatea unui consiliu de administraţie”.

ISTORIA SE REPETĂ

Mai multe eşecuri decât „succesuri”

Andronescu a mai trecut o dată prin funcţia de ministru al educaţiei. Nici primul mandat, în perioada 2001-2003, nu a fost lipsit de controverse.

  • Una dintre măsurile pe care le-a luat atunci a fost eliminarea examenului de Capacitate şi introducerea testelor naţionale.

  • Admiterea la liceu era făcută tot computerizat, pe baza rezultatelor la testele naţionale.

  • Un alt experiment eşuat a fost introducerea testelor-grilă la Bac, cu excepţia probei la limba şi literatura română. Bacul-grilă s-a dat o singură dată, revenindu-se la formula dinainte, du pă ce s-au observat greşelile de la notare.

  • Copiii să meargă obligatoriu, de la şase ani, în clasa întâi - e o altă hotărâre luată de Andronescu în primul mandat. Nu a fost pusă în aplicare pentru că părinţii nu au fost de acord.

  • Un alt exemplu de eşec a fost cel al şcolilor de arte şi meserii, pe care tot aceasta le-a şi „desfiinţat”. Numărul mic de elevi care urmau această formă de învăţământ a determinat-o pe Ecaterina Andronescu să redistribuie locurile de admitere pentru acestea la licee. Pentru nenumăratele schimbări făcute în timpul primului mandat, Ecaterina Andronescu şi-a căpătat, atunci, porecla de „Abramburica”.

CONSECINŢE

Măsurile Ecaterinei, subiect de moţiune

Prestaţia ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, este subiectul unei moţiuni simple, iniţiată de liberali şi depusă pe 17 martie în Camera Deputaţilor. Moţiunea, inititulată „Educaţia sub cenzura Ecaterinei Andronescu, istoria se repetă”, se referă la măsurile luate de ministrul de resort privind diminuarea orelor de sport, istorie şi limbi străine. Liberalii susţin că ordinele contradictorii emise de Andronescu dovedesc „incoerenţa şi incom petenţa guvernului Boc în a gestiona procesul de reformă al educaţiei”.

Moţiunea a fost luată în discuţie în plenul Camerei, pe 23 martie, dar deputaţii coaliţiei PSD-PDL au blocat dezbaterea, pe motiv că deputatul Alina Gorghiu ar fi citit alt text decât cel depus. Liberalii au susţinut că prevederile Regulamentului nu obligă la citirea textuală a moţiunii. Comisia de regulament a Camerei urmează să se pronunţe în termen de zece zile. Gorghiu a declarat, ieri, că moţiunea a fost amânată pentru că există şi parlamentari PDL care ar fi fost dispuşi să o voteze. Potrivit unei decizii a Curţii Constituţionale, însă, votarea unei moţiuni simple în parlament nu implică demiterea ministrului vizat. (Romulus Georgescu)

Evenimentul Zilei: Comisarul Şerban: la Popoviciu făceau coadă Băsescu şi Tăriceanu

March 27, 2009 by EvenimentulZilei · Leave a Comment
Filed under: Politica 

Potrivit interceptărilor aflate în dosarul procurorilor anticorupţie, fostul şef de la „Doi ş’un sfert”, Cornel Şerban, îl descrie pe magnat ca pe un om care învârtea politicienii pe degete.

Şeful serviciului secret al Internelor, comisarul-şef Cornel Şerban, s-a comportat ca un servitor umil al magnatului imobiliar Puiu Popoviciu. Aşa arată procurorii anticorupţie în documentele care au ajuns pe masa

judecătoarei Viorica Costiniu, de la Curtea de Apel Bucureşti, cea care a decis, în noaptea de miercuri spre joi, ca Popoviciu, Şerban şi complicele acestuia, Petru Pitcovici, şeful Serviciului „Operaţii” din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), să fie cercetaţi în libertate.

Concret, în una dintre interceptările aflate în dosarul trimis instanţei, Şerban - care ar fi beneficiat de ajutorul „dezinteresat” al lui Popoviciu - îl descrie pe acesta lui Ion Motoc - ofiţerul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), care l-a denunţat - drept o persoană extrem de importantă.

„Şerban Cornel a insistat să sublinieze că la Popoviciu fac coadă să intre Băsescu, Tăriceanu”, arată procurorii. La scurt timp de la aflarea acestei informaţii de către presă, Administraţia Prezi denţială a respins scurt existenţa vreunei legături între şeful statului şi omul de afaceri Puiu Popoviciu.

PROPULSAT DE FAVORURI

Comisarul Şerban dădea informaţii secrete amicilor

Pe de altă parte, Cornel Şerban nu ar fi fost „ajutat” doar de Popoviciu, ci şi de alţi oficiali români cărora şi-ar fi oferit „serviciile”. Potrivit anchetatorilor, comisarul-şef ar fi fost propulsat pe postul de adjunct la Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, - mai cunoscută ca „Doi ş’un sfert” - tot în urma unor „favoruri” oferite consulului român la Milano, Tiberiu Dinu.

„În perioada 27 decembrie 2008- 12 ianuarie 2009, Şerban Cornel a pus la dispoziţia numitului Dinu Tiberiu, consulul României la Milano, lista detaliată a convorbirilor telefonice efectuate de la postul telefonic 072…., permiţând accesul acestuia la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii. (…) De asemenea, la solicitarea aceluiaşi oficial, Şerban Cornel a făcut demersuri pentru identificarea titularului/utilizatorului unui alt post telefonic, care i-ar fi trimis mesaje de ameninţare unui membru al familiei. În schimbul permiterii accesului la aceste informaţii, Şerban a beneficiat de sprijinul consulului, prin intermediul relaţiilor acestuia, pentru promovarea în funcţia de director adjunct al DGIPI”, arată procurorii.

Cumnaţii Dinu şi Bazac neagă orice implicare

Surse judiciare au precizat că ruda consulului vizată de ame ninţări ar fi ministrul sănătăţii, Ion Bazac. Deşi a recunoscut ieri că este cumnatul lui Tiberiu Dinu şi că a primit ameninţări „probabil pentru a fi intimidat în luarea anumitor măsuri”, ministrul a susţinut că nu a cerut niciodată şi nu a primit „niciun listing, pentru niciun număr de telefon”.

Tiberiu Dinu nu are doar relaţii de rudenie cu ministrul Bazac. Fata consulului, Alexandra Dinu - fosta soţie a internaţionalului Adrian Mutu - este asociată cu Ion Bazac şi soţia acestuia, Camelia, în societatea Forza Rossa Store, importatorul Ferrari în România. Mai mult, după cum reiese din documentele procurorilor, prietenul lui Dinu, Cornel Şerban ar fi ajuns la ofiţerul DNA care se ocupa de dosarul lui Popoviciu cu ajutorul ataşatului de interne al României în Italia, Marian Mândroc.

De la Codrii Cosminului…

Astfel, potrivit documentelor anchetatorilor, ofiţerul-denunţător Ion Motoc a fost contactat pentru prima dată, în legătură cu „soluţionarea” dosarului „Popoviciu”, de Petru Pitcovici, pe 16 decembrie 2008, ziua în care Motoc a şi semnat denunţul. Două zile mai târziu, ofiţerul DNA l-a întâlnit şi pe Cornel Şerban.

„La data de 18.12.2008, aflându-se împreună la masă (la restaurantul Codrii Cosminului) Şerban începe discuţia cu Motoc, cu cuvintele: «Mă interesează o chestie… Nu ştiu dacă ţi-a zis ceva… (Pitcovici, care era prezent)». Şerban a completat că nu are un interes foarte mare şi că omul acesta (Popoviciu) l-a ajutat dezinteresat. (…) Ulterior, Şerban l-a sfătuit pe Motoc să se întâlnească cu Puiu Popoviciu, intermediindu-i o întâlnire cu acesta. Până atunci însă, în Ajunul Crăciunului, poliţistul DNA a primit de la Pitcovici mai multe cadouri (whisky, palincă)”, se mai arată în documentele DNA.

…la Howard Johnson

Şerban şi Motoc s-au întâlnit apoi pe 21 ianuarie când fostul şef al DGIPI i-a cerut acestuia din urmă informaţii privind audierile pe care urmează să le facă în dosar şi documentele pe care trebuie să le „ridice”, indicându-i chiar persoanele de la care ar trebui să ia declaraţii, astfel încât „Popoviciu să simtă că e ceva OK”.

„Întâlnirea-cheie” pentru anchetă a avut loc însă pe 27 ianuarie, când Şerban şi Motoc s-au văzut cu Popoviciu la hotelul Howard Johnson. „Au discutat amănunte legate de dosar, de necesitatea unor audieri care să servească interesele persoanei cercetate, Popoviciu indicând şi nume de martori, cu sprijinul concret al lui Cornel Şerban. La solicitarea lui Motoc de a se asigura discreţia acestor întrevederi, Popoviciu a replicat că interesul cel mai mare este al său, spunând că riscul este enorm. Şerban a făcut apoi observaţia: «Este un moment bun acum, că e agitaţia care este…», referindu-se la schimbările ce urmau să se producă la conducerea DNA”, concluzionează procurorii. Potrivit acestora, la final, omul de afaceri l-a asigurat pe Motoc de sprijinul său, adică de „o vorbă bună, pusă într-un moment- cheie”.

Procurorii susţin că Popoviciu ar fi încercat să prejudicieze ancheta, influenţându-l şi pe Ioan Alecu, fostul rector al Universităţii de Agronomie, pe care l-a asigurat că „are relaţii cu mai multe persoane importante, printre care şi cineva de la «Doi ş’un sfert», care-i poate ajuta fără nicio problemă”.

SEMNAL DE LA COTROCENI

Băsescu pasează SRI atribuţiile „Doi ş’un sfert”

Preşedintele Traian Băsescu i-a cerut, ieri, Serviciului Român de Informaţii (SRI) să colaboreze cu poliţia în capturarea clanurilor locale, atribuţie asumată până acum de Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI) a Ministerului Internelor. „I-am cerut Serviciului să dea o atenţie deosebită criminalităţii locale”, a anunţat preşedintele la finalul bilanţului SRI pe 2008.

Băsescu a admis că „nu este o treabă a SRI combaterea acestor grupuri cărora li se mai spune la televizor «clanuri»”, explicând însă că a cerut „parteneriatul cu poliţia pentru colectarea tuturor informaţiilor necesare, astfel încât Parchetul să poată acţiona eficient”. Atribuţiile de acest tip aparţin, potrivit Ordonanţei de Urgenţă 30/2007, unor „structuri specializate” din Ministerul Internelor şi iau revenit până acum DGIPI, aflată la un pas de desfiinţare.

La acelaşi bilanţ al SRI, preşedintele a pus pe lista de priorităţi a Serviciului şi „supravegherea” unor posibile „acţiuni de influenţare a deciziilor economice şi politice” din România, deşi a admis că nu există „certitudini” că aceste practici ar exista. „Am atenţionat că, datorită poziţiei noastre geografice, România este extrem de atractivă pentru acţiuni de influenţare a deciziei economice, dar şi a unor decizii politice, şi am cerut o creştere a capacitaţii de supraveghere a acestor fenomene posibile”, a spus Băsescu, cerând SRI „o acţiune preventivă”. (Anca Simina)

„TUNUL” IMOBILIAR „BĂNEASA REZIDENŢIAL”

Statul, păgubit cu 336 de milioane de euro

336.000.000 de euro. Acesta este, potrivit procurorilor, prejudiciul cauzat statului de Puiu Popoviciu şi Ioan Alecu, în dosarul „Băneasa Rezidenţial”. „Afacerea s-a încheiat în 2000, graţie conducerii Universităţii de Ştiinţe Agronomice, care, în frunte cu Alecu - pe atunci rector, Constantin Croitoru, Nicolaie Cepoiu şi Ioan Miclăuş - prorectori, Ştefan Diaconescu - secretar ştiinţific, şi Nicolae Dobrescu - director general, a acceptat subevaluarea unui teren de 224 de hectare situat în apropierea şoselei Bucureşti - Ploieşti”, susţin procurorii.

Concret, şefii instituţiei de învăţământ au acceptat ca Popoviciu să plătească doar un dolar pentru un metru pătrat de teren, al cărui preţ real era de 150 de euro. „În perioada 2000-2003, în baza unui contract încheiat ilegal, Alecu a făcut posibilă aducerea terenului, ca aport în natură, la capitalul social al Băneasa Investements, societate controlată de Popoviciu. (…) Terenul respectiv se afla în proprietatea publică a statului şi, conform legii, nu putea să facă obiectul unei tranzacţii”, au concluzionat anchetatorii. Pe acest teren s-au construit, între timp, sediile unor importante societăţi, cum ar fi Carrefour, Metro, Ikea România, Băneasa Shopping Center sau reprezentanţa Citroen.

RELAŢII VIP

Magnatul Puiu din cuibul milionarilor

Gabriel (Puiu) Popoviciu se înscrie cu succes în galeria afaceriştilor de tranziţie, înconjurat de prieteni influenţi, bogaţi şi discreţi. În anii ’80, Popoviciu s-a bucurat de privilegiile nomenclaturii comuniste, graţie mariajului cu Doina Nadia Dincă, fiica zbirului ceauşist Ion Dincă „Teleagă”, prim-vicepremier din 1980 până în 1989.

Prin căsătoria cu mezina demnitarului, a devenit cumnatul lui Nicolae Badea (actualul preşedinte al Consiliului de Administraţie de la FC Dinamo), care a fost însurat cu Liliana (sora mai mare a Doinei Dincă). EVZ a dezvăluit în serialul „Cupola” că surorile Doina şi Liliana - cadre didactice la Şcoala de Ofiţeri de Securitate din Băneasa, specializate în dialecte arabe - au făcut parte din structurile de contraspionaj ale fostului sistem.

Căderea comunismului a determinat cele două familii să traverseze Oceanul. Popoviciu şi soţia sa, cu care are o fată, au emigrat în Statele Unite ale Americii, stabilindu-se în New Jersey. Deşi a obţinut cetăţenie americană, Popoviciu nu a renunţat la ţara natală. S-a întors la Bucureşti, a pus pe picioare un imperiu financiar împreună cu Radu Dimofte (prietenul lui care a emigrat tot în SUA, în anii ’80) şi cu care este vecin într-un luxos bloc cu apartamente rezidenţiale din cartierul Primăverii.

O perioadă, Popoviciu a derulat afaceri cot la cot cu Nicolae Badea, cumnatul său, alături de care a pus pe picioare o companie de IT, ComputerLand. Însă, după ce bossul de la Dinamo a divorţat de Liliana Dincă, drumurile celor doi s-au separat.

Un alt prieten vechi de-al lui Po poviciu este Bogdan Bartolomeu, soţul Ilincăi Preoteasa, prima consoartă a lui Adrian Năstase. Cei doi au înfiinţat în SUA compania General Logistic Corp, firmă care în anul 2000 a devenit partenera Universităţii de Agronomie în vederea realizării minioraşului „Băneasa Rezidenţial”.

Un alt personaj influent din anturajul magnatului imobiliar este misteriosul Dan Petrescu, domiciliat în Monte Carlo şi cunoscut în mediul de afaceri românesc pentru tovărăşia şi asocierile cu miliardarul Ion Ţiriac. (Liviana Rotaru)

Evenimentul Zilei: Bărbaţii se îndrăgostesc în 8,2 secunde

March 27, 2009 by EvenimentulZilei · Leave a Comment
Filed under: Actualitate 

Un bărbat care priveşte pentru prima oară o femeie are nevoie, în principiu, de doar 8,2 secunde pentru a se îndrăgosti de aceasta.

O limitare a duratei privirii semnalează că bărbatul nu o consideră pe femeie atractivă, scrie „The Daily Telegraph”. În cazul femeilor, situaţia e diferită, pentru că privirile acestora îi urmăresc pe bărbaţi pentru aceeaşi durată, chiar dacă îi consideră sau nu atractivi.

În vreme ce arată cu exactitate cât de repede se înfiripă dragostea, matematica poate calcula şi cât de rapid se destramă relaţiile. Un profesor de la Univesitatea Oxford, care a derulat un experiment cu 700 de cupluri, a reuşit să prezică divorţurile cu o acurateţe de 94%.

Concret, fiecare cuplu a fost îndemnat să discute despre un subiect sensibil - sex, bani, relaţiile cu socrii - timp de 15 minute. Apoi, soţii au primit un punctaj aferent sentimentelor afişate. Umorul, fericirea şi afecţiunea au primit punctaj maxim, în vreme ce dispreţul a primit un punctaj minim.

Compararea emoţiilor partenerilor

de viaţă a oferit, ulterior, gradul de probabilitate pentru o eventuală despărţire. Cercetătorii de la Oxford au şi împărţit cuplurile în cinci categorii. Cuplul în care partenerii se susţin unul pe celălalt, cuplul în care partenerii evită situaţiile conflictuale, cuplul volatil, unde relaţia este instabilă, cuplul ostil, care nu lasă loc pentru comunicare şi cuplul ostil-detaşat, în care un partener este gata de ceartă, iar celălalt, dornic să o evite.

Evenimentul Zilei: 4.000 de euro şi un kilogram de brânză, pentru un carnet de şofer

March 27, 2009 by EvenimentulZilei · Leave a Comment
Filed under: De Scandal 

4.000 de euro şi un kilogram de brânză de vacă.

Atât a plătit Florin Stoica, unul dintre inculpaţii în dosarul „Fabrica de permise Argeş”, în schimbul unui carnet de şofer pentru patru categorii auto: A (motocicletă), B (autoturism), C (camion) şi CE (camion cu remorcă).

Stoica a făcut aceste mărturisiri, ieri, în faţa magistraţilor Curţii de Apel Târgu-Mureş, adăugând că i-a plătit cei 4.000 de euro intermediarului „afacerii”, Eduard Dumitrescu, pentru proba teoretică, însă acesta i-a mai cerut încă 200 de euro pentru a-l scăpa şi de traseu. „Nu am mai avut decât 400 de lei şi un kilogram de brânză de vacă”, a completat Florin Stoica.

El a adăugat că s-a înscris la o şcoală de şoferi din Mediaş, în martie 2008, iar după două săptămâni de cursuri şi şapte şedinţe de conducere, a aflat de la o cunoştinţă că ar putea obţine permisul „pe bani” la Piteşti.

„În momentul în care am început să fac aceste demersuri, ştiam că nu fac bine şi regret fapta, dar atunci aşa am înţeles să acţionez. Din aprilie 2008 până în luna iulie a aceluiaşi an, când mi-a fost ridicat permisul de către procuror, am condus tractorul numai pe câmp şi pe drumurile din comună”, şi-a încheiat Stoica mărturia.

Audierile în dosarul „Fabrica de permise” vor continua şi astăzi.

Evenimentul Zilei: Casele, mai ieftine de la târg la târg

March 27, 2009 by EvenimentulZilei · Leave a Comment
Filed under: Actualitate 

Dezvoltatorii au venit la Târgul Imobiliar Naţional cu tarife „ciuntite” cu până la 10% faţă de luna trecută şi chiar până la 50% faţă de 2008.

Preţurile caselor se dezumflă uşor de la un târg la altul. Dacă în urmă cu doi ani dezvoltatorii imobiliari scumpeau locuinţele văzând cu ochii, în această perioadă le ieftinesc încetul cu încetul. Pentru că ofertele prezentate la expoziţiile anterioare nu au avut efectul scontat, constructorii locuinţelor noi s-au prezentat la Târgul Imobiliar Na ţio nal (tIMOn), deschis ieri la World Trade Plaza din Capitală, cu tarife „ciuntite” cu până la 10% faţă de luna trecută şi chiar până la 50% faţă de anul trecut. Cu toate acestea, numărul clienţilor este foarte mic

, se plâng dezvoltatorii.

Reduceri cu zgârcenie şi locuinţe liliputane

Apartamentele de două camere din Vitan Residence, de exemplu, care costau în ianuarie şi februarie 99.000 de euro plus

TVA, se vând azi la acelaşi preţ, dar includ TVA-ul şi un loc de parcare. „Mai avem de vândut 56 de apartamente din 186, ceea ce nu e mult”, afirmă un reprezentant al firmei.

La Băneasa Happy House, un complex în nordul Capitalei, preţurile sunt vi zibil mai mici faţă de anul trecut. Dacă în februarie 2008 apartamentele erau lansate cu peste 1.000 de euro/ mp, astăzi ele apar la târg cu preţuri în jurul a 800 de euro. Reduceri destul de consistente afişează şi SteinConstruct, pentru complexul Saphir Stein, din zona Orhideea - minus 50% faţă de preţul afişat în august 2008.

„Am demarat construcţia şi vânzările în 2007. Am decis să nu mai vindem nimic până nu construim ceva, astfel că am scos apartamentele pe piaţă în august, când tranzacţiile erau amorţite”, povesteşte Shauky Mawla, de la SteinConstruct. Potrivit acestuia, preţul de lansare a fost de 1.800 de euro/mp şi a crescut apoi la 2.400 de euro/mp, plus TVA, preţ la care au vân dut trei apartamente. Actualii clienţi vor plăti însă de la 1.250 de euro plus TVA până la maximum 1.600 de euro pentru un metru pătrat. Locuinţele au între 99 şi 181 de metri pătraţi.

Cei care îşi doresc o locuinţă ieftină pot găsi la tIMOn şi apartamente liliputane - 27 de metri pătraţi are o garsonieră într-un bloc de trei etaje din Prelungirea Ghencea şi costă 34.000 de euro, în timp ce un apartament de 47 mp se dă cu 54.000 de euro, cu TVA inclus, doar pe timpul expoziţiei.

Târgul va fi deschis până duminică.

LA MUNTE

Locuinţe lângă Peleş

Amatorii de case de vacanţă găsesc la târg apartamente cu preţ redus

. La Sinaia, două camere costă în jur de 77.000 de euro, în complexul Pado, în apropierea castelului Peleş. O altă variantă este ansamblul rezidenţial Colina Florilor - situat tot în Sinaia, cu preţuri ce pornesc de la 76.500 de euro.

Evenimentul Zilei: România intră în zodia grevelor

March 27, 2009 by EvenimentulZilei · Leave a Comment
Filed under: De Ultima Ora 

Criza şi acordul cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) au deschis Cutia Pandorei.

Zeci de mii de români se pregătesc să iasă în stradă pentru a protesta faţă de deciziile Guvernului. Grupaţi în sindicate - pensionari, profesori, ceferişti şi angajaţi la metroul bucureştean - luptă pentru păstrarea locului de muncă sau pentru un trai decent, promis de executiv.

Cu toate că economiştii şi guvernanţii îl consideră un colac de salvare, acordul de împrumut extern cere reducerea cheltuielilor de la bugetul de stat. Aceasta se traduce prin disponibilizări, tăierea veniturilor sau anularea promisiunilor de majorări salariale.

Primul pas l-au făcut pensionarii, care au strigat, ieri, timp de o oră, în faţa sediului Guvernului, sloganuri precum „Noi am construit, voi aţi dărâmat!” sau „Vrem o viaţă decentă, voi ne daţi o moarte lentă!”. Protestatarii au depus la Palatul Victoria un memoriu în care solicită rezolvarea problemelor legate de punctul de pensie, de spitale şi de legislaţie. Principala lor nemulţumire este faptul că, din aprilie, punctul de pensie nu va mai fi de 45% din salariul mediu.

De Paşte, fără metrou

Lipsa banilor de la buget

riscă să-i lase pe bucureşteni fără metrou chiar de Sărbătorile Pascale. Salariaţii de la metrou ameninţă cu greva, deoarece reprezentanţii firmei Alstom refuză să aplice legea şi să încheie un nou contract colectiv de muncă. Documentul

prevede majorări de 23% ale salariilor angajaţilor metroului.

Potrivit sindicaliştilor CFR, 10.000 de persoane se pregătesc să protesteze în prima săptămână din aprilie. În plus, programul

de restructurare anun ţat de Ministerul Transporturilor, prevede că 12.000 de persoane vor rămâne fără un loc de muncă.

„Este vorba de un miting mare pe care o să-l organizăm în Bucureşti şi de mai multe pichete atât la sediul Ministerului Transporturilor, cât şi în alte locaţii. Dacă nici în urma acestora nu vom reuşi să ajungem la un punct de vedere comun, vom declanşa conflictul de muncă, acesta putându- se încheia cu grevă generală”, a declarat, ieri, Gheorghe Popa, pre - şedintele Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare Comercial, citat de Mediafax.

Tot ieri, federaţiile din învăţământ au decis să organizeze un referendum pentru a-i consulta pe profesori în vederea organizării unui miting la Bucureşti, urmat de declanşarea grevei.

Evenimentul Zilei: George Copos, în vizorul inspectorilor de integritate

March 27, 2009 by EvenimentulZilei · Leave a Comment
Filed under: Evenimentul-Zilei 

Conservatorul şi omul de afaceri

George Copos se află sub cercetarea inspectorilor de integritate, după ce, la finalul mandatului de senator, nu a mai depus declaraţia de avere.

În primă instanţă, Copos şi alţi foşti senatori vor fi amendaţi, iar ulterior Agenţia Naţională de Integritate (ANI) va declanşa din oficiu procedura de verificare a averii împotriva acestora, au precizat oficialii ANI.

Alţi 13 restanţieri

Copos, împreună cu alţi 13 senatori, trebuiau să depună în urmă cu circa trei luni declaraţiile de avere şi interese de la încheierea mandatului. În urma unei solicitări a „Evenimentului zilei”, oficialii ANI au precizat că declaraţiile celor 14 senatori nu se află în posesia Agenţiei, fapt pentru care vor fi sancţionaţi „cu amendă de la 100 lei la 500 lei şi declanşarea din oficiu a procedurii de control”, dar şi a persoanelor responsabile din Senat care nu au sesizat Agenţia. Pe lângă finanţatorul FC Rapid se mai numără conservatorul Corneliu Pascu şi liberalii Adrian Cioroianu, Paul Păcuraru şi Ilie Stoica.

Din partea PRM au omis declaraţiile de avere Irina Loghin, Constantin Găucan, Petru Stan şi Dan Claudiu Tănăsescu. Între democrat- liberalii care au „uitat” de declaraţiile de avere se numără Aurel Ardelean, Maria Petre şi Nicolae-Vlad Popa, în timp

ce, din partea PSD, figurează Corina Creţu şi Ovidiu Creţu.

Fostul senator PC

George Copos nu a putut fi contactat pentru a comenta situaţia.

Evenimentul Zilei: Tricolorii îi taie din nas vedetei Adrian Mutu

March 26, 2009 by EvenimentulZilei · Leave a Comment
Filed under: Sport 

Cu trei zile înaintea jocului cu Serbia, în naţională au apărut animozităţile.

Meciul România - Serbia, programat sâmbătă seară, la Con stanţa (20.45, în direct la Antena 1), în preliminariile Cupei Mondiale la fotbal din 2010, se va disputa cu tribunele pline, iar printre spectatori se vor număra inclusiv preşedinţii celor două ţări, Traian Băsescu şi Boris Tadici.

Partida suscită un interes uriaş nu numai pe plan sportiv. Biletele scoase la vânzare ieri-dimineaţă s-au epui zat în câteva ore şi au intrat în posesia bişniţarilor, care le comercializau aseară cu un preţ triplu faţă de cel oficial.

„Echipa îl scoate pe Mutu!”

Şi SNCFR se pregăteşte de marele meci. Compania de stat va suplimenta sâmbătă numărul de vagoane al trenurilor care vor circula pe ruta Bucureşti- Constanţa şi retur. Fanii care vor cumpăra bilete dus-întors vor beneficia de o reducere de 10 la sută.

În cantonamentul de la Constanţa al tricolorilor nu e linişte deloc. „Echipa îl scoate în faţă pe Mutu! Fără ceilalţi 10, Mutu nu e Mutu. E jucătorul numărul unu în acest moment, dar e folosit aiurea termenul de salvator al echipei naţionale. Adi poate să facă diferenţa, are capacitatea de a transforma o fază banală în gol. Totuşi, fără echipă nu poate face nimic”, a fost declaraţia cu dublu tăiş făcută ieri de Răzvan Raţ, nemulţumit de mediatizarea excesivă a „Briliantului”.

Sârbii vin astă-seară

Aflat pe picior de plecare de la cârma naţionalei în eventualitatea unui eşec cu sârbii, selecţionerul Victor Piţurcă şi-a trimis la înaintare „haiducii”. „Ştim totul despre sârbi. Fotbalul nu se joacă la disperare, e un sport bazat pe inteligenţă, nu doar pe talent. Am făcut un pas greşit cu Lituania, aşa că trebuie să batem tot”, susţine acelaşi Raţ.

„Vom fi atenţi, agresivi, disperaţi în sensul bun al cuvântului”, l-a completat Răzvan Cociş. „Suntem pregătiţi. Sunt sigur că vom obţine victoria, care ar fi un cadou

frumos şi pentru ziua mea de naştere, pe care tocmai mi-am sărbătorit-o”, spune încrezător Mirel Rădoi.

Sârbii şi-au modificat ieri programul, astfel că vor sosi mai devreme la Constanţa. Trupa lui Antici va ateriza pe litoral astă-seară, în jurul orei 19.20, deşi, conform programului iniţial, trebuia să ajungă cu o oră mai târziu.

“Echipa îl scoate în faţă pe Mutu! Fără ceilalţi 10, Mutu nu e Mutu! E folosit aiurea termenul de salvator al echipei naţionale.” - Răzvan Raţ, fundaş stânga la echipa naţională

PRONOSTICUL UNUI SÂRB

Marko Ljubinkovici: „Acasă, România este favorită”

Venit în România în 2006, după şase ani de anonimat în divizia secundă sârbă, Marko Ljubinkovici şi-a găsit cadenţa la FC Vaslui. Cândva mare speranţă la juniorii celebrei echipe Steaua Roşie Belgrad, Marko nu s-a consacrat în ţara sa, aşa cum s-ar fi aşteptat, ci în Liga I din România. În sezonul trecut, atacantul sârb de 28 de ani s-a clasat pe locul doi în topul golgheterilor din campionatul intern, cu 16 goluri, fiind devansat de Ionel Dănciulescu.

Ljubinkovici a vorbit ieri pentru EVZ despre marea partidă România-Serbia, programată sâmbătă, la Constanţa. Diplomat sau, poate, realist, Marko susţine că adversarele de sâmbătă pot merge la braţ la Mondialele de anul viitor, lăsând- o acasă pe favorita Franţa.

EVZ: Cum vezi meciul de sâmbătă, cu Serbia?

Marko Ljubinkovici: O să fie o partidă grea atât pentru Serbia, cât şi pentru România. Acest meci este mult mai important pentru voi, fiindcă reprezintă una dintre puţinele şanse de calificare pe care le mai aveţi la turneul final al Campionatului Mondial. Oricum, va fi o luptă de la egal la egal. Cred că România este favorită şi pentru că joacă acasă.

Selecţionerul Victor Piţurcă spune că România are chiar şansa a patra la calificare în grupă, după Franţa, Serbia şi Lituania. Care este părerea ta?
România poate avea şi prima şansă la calificare! Dacă va învinge Serbia, naţionala voastră va urca în clasament şi va fi din nou aproape de vârf. Situaţia se va schimba radical. Serbia şi România se pot califica la Mondiale împreună.

„Să vă temeţi de Jovanovici!”


Ce pronostic dai pentru acest meci?

Nu vor fi multe goluri… Serbia nu va juca deschis. Va avea o echipă compactă şi va trage pentru 1-0 sau 0-0. Sârbii vor merge pe cartea contraatacului. Nu se va marca mai mult de un gol.

La ce capitol ar trebui să ne temem?

Serbia n-a jucat bine în ultimele două meciuri amicale. În preliminarii, jocul devine însă altfel. Sârbii au jucători valoroşi în toate compartimentele. Ar trebui să vă temeţi de Milan Jovanovici. Deşi a fost bolnav o perioadă, Jovanovici este un jucător excelent, are o viteză incredibilă, ştie şi cu mingea. România se va baza pe Dorin Goian, care este foarte bun în fazele fixe, la lovituri libere. Va fi o mare problemă pentru România dacă scorul va fi 0-0 în minutul 60 sau dacă va conduce Serbia. Asta pentru că suporterii sunt supăraţi pe ultimele rezultate ale naţionalei voastre şi vor face atmosferă negativă.

S-a pus vreodată problema să fii convocat la naţionala Serbiei?

Da. În ultimii doi ani, am avut câteva contacte cu cei din stafful naţionalei mele, dar nu s-a materializat nimic. Acum nu sunt preocupat de naţională, ci de FC Vaslui, echipă cu care aş dori să joc în Cupa UEFA. Voi ţine cu Serbia, dar voi avea emoţii şi pentru România. (Cristian Hubali)


EXPERT. Ljubinkovici vorbeşte despre sârbi şi români în cunoştinţă de cauză
Foto: Agerpres

Next Page »